CEAUȘ s. m. (Mold., ȚR) 1. Funcționar inferior al sultanului. A: Trimițînd ceauși la craiul leșesc. M. COSTIN. Rădicîndu-i 4 ceauși ... i-au pus într-o corabie. IM 1754, 4^r; cf. URECHE; PSEUDO-COSTIN, 14^r; CANTEMIR, IST.; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; GHEORGACHI. B: 4 ceauși. IM. 1730, 7^r. 2. Funcționar inferior în Țările Române. A: [În suita domnească] Înaintea izbașii, ceaușii cu cioianile lor a mînă. GHEORGACHI; cf. M. COSTIN. B: Cantemir ... întiiu au fost herghelegiu, apoi lefeciu, apoi și ceauș la steagul spătăresc. R. GRECEANU: cf. ANON. CANTAC. Etimologie: tc. çavuș.