cazac sm [At: (a. 1651) HRISOV, ap. GCR. I, 151 / V: căzac / Pl: ~aci / E: rs казак] 1 Membru al unei comunități militare autonome formate, în secolul al XIV-lea, din elemente nemulțumite ale regimului moscovit, așezate pe teritoriile de margine ale statelor rus și polono-lituanian, recunoscute sub Ivan cel Groaznic (1570), având obligația, în schimbul unor privilegii, să apere țara împotriva invaziilor. 2 (În Rusia, începând din sec. XVIII.) Soldat dintr-o unitate de cavalerie ușoară recrutată, de obicei, dintre cazaci (1). 3 (Pgn) Rus. 4 (Înv; Mun) Soldat care făcea parte dintr-un corp de pedestrime și călărime pământeană (întocmită în felul cazacilor ruși) în număr de 2000, sub comanda agăi, iar, mai târziu, redus la 240, sub polcovnicul de oraș și polcovnicul de Târgoviște. 5 (Înv; Mun; șîs) ~i cataragi, ~i martalogi Militari sau slujitori fără leafă, dar scutiți de dări răspândiți prin județe. 6 (Irn) Zbir. 7 Agent de poliție. 8-9 (Fig) Copil sau om voinic și curajos. 10 (Art) Căzăcescul (25). 11 (Mol; Trs) Vânt de răsărit (ce bate dinspre țara cazacilor) Cf crivăț.