CARÎMB, carîmbi, s. m. 1. Partea cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi pînă la glezne. V. tureatcă. Levenții își bătea c-o vărguliță carîmbii cizmulițelor. SADOVEANU, P. M. 16. Cizmele de lîngă pat încă pline de praf și păcură, își făcuseră carîmbii armonică. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 18. Iar cel hoț de căpitan. Mîna pe carîmb băga, Mititel pistol scotea. TEODORESCU, P. P. 602. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai Ioitrei, în care intră spetezele carului. Peste cuprinsul întreg al chervanelor, erau aruncate țoluri... cetluite temeinic cu fringhii... prinse cu noduri meșteșugite de carîmbii ușor încovoiați ai draghinilor. HOGAȘ, DR. 284. De acum numai să te ții bine de carîmbi și de speteze. CREANGĂ, P. 126. Din mesteacăn se fac butuci de roți, oiști, carîmbi. I. IONESCU, D. 437. ♦ Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fușteii.