CARP², -Ă, carpi, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație geto-dacică stabilită pe teritoriul românesc, la est de munții Carpați; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. – Din lat. Carpes.

CARP¹ s. n. Grup de opt oase mici care alcătuiesc scheletul încheieturii mâinii, articulându-se cu oasele antebrațului și metacarpului. – Din fr. carpe, lat. carpus.

carp² sn [At: BIANU, D. S. / E: fr carpe, lat carpus] (Atm) Grup de opt oase mici care alcătuiesc scheletul încheieturii mâinii, articulându-se cu oasele antebrațului și metacarpului.

carp¹ sm [At: IST. ROM. I, 266 / Pl: ~i / E: nct] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația carpilor (3). 3 smp Trib dacic care trăia la est de munții Carpați și de la care derivă numele acestor munți. 4 a Care aparține carpilor (3). 5 a Privitor la carpi (3). 6 a Care este specific carpilor.

CARP s. n. Grup de opt oase mici care alcătuiesc scheletul încheieturii mâinii, articulându-se cu oasele antebrațului și metacarpului. – Din fr. carpe, lat. carpus.

CARP s. n. Ansamblul celor opt oase mici care alcătuiesc articulația dintre antebraț și palmă; încheietura mîinii.

CARP s. n. Ansamblu de opt oase mici care alcătuiesc articulația dintre antebraț și palmă. – Fr. carpe (lat. lit. carpus).

CARP s.n. Ansamblu format din cele opt oscioare care alcătuiesc articulația dintre antebraț și palmă. [< fr. carpe, cf. gr. karpos].

-CARP v. carpo-.

CARP¹ s. n. ansamblu de opt oase mici, care alcătuiesc articulația dintre antebraț și palmă. (< fr. carpe, gr. karpos)

-CARP² elem. carpo-

CARP ~i m. Populație geto-dacă care a trăit în sec. II-III e.n. pe teritoriul românesc la est de munții Carpați. /<lat. Carpes

CARP ~uri n. Grup de opt oase mici care alcătuiesc articulația dintre antebraț și palmă. /<fr. carpe, lat. carpus

Carp m. 1. (Costache) m. fabulist român (1838-1880): 2. (Petre), om politic, partizan convins al Nemților în răsboiul mondial (mort în 1919).

*carp n., pl. urĭ (vgr. karpós, fruct, carp). Anat. Oasele dintre metacarp și antebraț, la încheĭetura pumnuluĭ.

CARPI s. m. pl. Populație geto-dacică ce a trăit pe teritoriul românesc, la est de Muntii Carpați. – Din lat. Carpes.

-CARPIE v. carpo-.

CARPO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „fruct”. [Și -carp, -carpie. / < fr. carpo-, cf. gr. karpos].

CARPO-, -CARP, -CARPIE elem. „fruct”. (< fr. carpo-, -carpe, -carpie, cf. gr. karpos)

carp² (nume etnic) s. m., pl. carpi

carp¹ (grup de oase) s. n.

!carp¹ (nume etnic) s. m., pl. carpi

carp² (grup de oase) s. n.

carp (anat.) s. n.

carpi s. m. pl.

CARP-₁, v. CARPO-₁. □ ~odiu (v. -odiu), s. n., carpelă sterilă abortivă.

CARP-₂, v. CARPO-₂. □ ~ectomie (v. -ectomie), s. f., rezecție articulară a oaselor carpului.

-CARP „fructovar, sămînță”. ◊ gr. karpos „fruct” > fr. -carpe, germ. -karp, engl. -carp > rom. -carp.

-CARPIE „fructe, semințe, fructificație, germinație”. ◊ gr. karpos „fruct” > fr. -carpie, germ. -karpie, engl. -carpy > rom. -carpie.

CARPO-₂ „pumn, oase carpiene”. ◊ gr. karpos „încheietura mîinii, pumn” > fr. carpo-, engl. id., germ. karpo- > rom. carpo-. □ ~cifoză (v. -cifoză), s. f., afecțiune care constă în deformarea brațului prin curbarea radiusului cu convexitatea în afară; sin. diformitatea lui Madelung; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., diformitate a carpului, care se datorează paraliziei extensorilor mîinii și degetelor.

CARPO-₁ „fruct, sămînță, carpelă, ovar, fructificație”. ◊ gr. karpos „fruct” > fr. carpo-, engl. id., germ. karpo- > rom. carpo-. □ ~cefal (v. -cefal), s. n., receptacul al sporogonului, care poartă organele de reproducere; ~fag (v. -fag), adj., (despre animale) care se hrănește cu fructe; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante inferioare la care sporangii sunt incluși în organe speciale, numite sporocarpi; ~for (v. -for), s. m., 1. Peduncul care susține fructul. 2. Bază lărgită a gineceului. 3. Suport bifidat al mericarpului; ~gamie (v. -gamie), s. f., tip de reproducere sexuată, generînd carpofori, la rodofite; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce carpogoane, carpele sau fructe; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a fructului; ~gon (v. -gon₁), s. n., gametange feminin care conține oosfera, prezent la alge; ~lit (v. -lit₁), s. n., fruct fosil prezent în straturile geologice; ~liză (v. -liză), s. f., disocierea carpelelor sudate; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul fructelor; ~manie (v. -manie), s. f., producere teratologică de cistolite în unele fructe; ~morf (v. -morf), adj., cu aspect de fruct; ~podiu (v. -podiu), s. n., pedicelul fructului; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., cădere permanentă a fructelor; ~sferă (v. -sferă), s. f., oosferă înainte de fecundare; ~sperm (v. -sperm), s. n., oosferă fecundată, specifică algelor; ~spor (v. -spor), s. m., spor asexuat, neflagelat și haploid al algelor roșii, format în carposporange; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. n., celule ale filamentelor carposporogene de la algele roșii, în care se diferențiază carposporii; ~sporofit (v. sporo-, v. -fit), s. n., prima generație sporofitică a algelor roșii, constituită din filamente sporogene și gonimoblaste; ~stegiu (v. -stegiu), s. n., (la labiate) bordură de peri în gîtul caliciului, întîrziind diseminarea; ~tecă (v. -tecă), s. f., teacă a sporilor; ~zom (v. -zom), s. m., corp de fructificație, specific fungilor.

CARP, Petre P. (1837-1919, n. Iași), publicist și om politic român. Junimist; șeful Partidului Conservator (1907-1912). A fundamentat programul politic al Partidului Conservator, cunoscut sub numele de „Era nouă”. De mai multe ori ministru sau prim-min. (1900-1901, 1910-1912). Adept al participării României la primul război mondial alături de Puterile Centrale. Activitate de cronicar literar și dramatic; traduceri.

CARP gr. Kάρπος < ϰαρπός „fruct”. 1. – fam. (Băl VI), -ești (16 B II 19). 2. Carpu Brenevig, mold., 1660 (Sd VI 105). 3. Carpe, (Buc). 4. Cu met.: Crăpești s. (Cat) sau < subst. crap 5. Prob. Carpis (Arh); Cărpiș, V. (Ard). 6. Uneori și ca prescurtare din Policarp. 7. Cárpina f. (Ant Ar) sau < subst. carpen.

CARP O. v. Proca, Gheorghe.

CARPI (lat. {i}) s. m. Populație geto-dacică care în sec. 2-3 d. Hr. a locuit pe terit. românesc la E de M-ții Carpați. Organizați într-o puternică uniune tribală, c. neînglobați în provincia romană Dacia au avut un rol important în revitalizarea elementului daco-roman în condițiile confruntării acestuia cu populațiile migratoare, în perioada care a urmat retragerii stăpînirii romane la S Dunării.