carillon (cuv. fr. [kariλõ] < lat. med. quadrilo, „grup de patru”) 1. Grup de clopote (inițial 4, de unde și numele), acordate diatonic* sau cromatic*, plasate în turnul catedralelor și acționate fie cu ajutorul unei claviaturi*, fie printr-un mecanism de ceasornic. C. e cunoscut încă din sec. 13, dar s-a răspândit mai ales între sec. 16-18 în N Franței și în Țările de Jos. C. moderne au până la 50 de clopote, cele mai mari aflându-se la Universitatea din Chicago și la Riverside Church din New York. 2. Piese scrise special pentru c (1) (compozitori: Mathias van der Gheyn, Pothoff, ambii din sec. 18) sau care imită clopotele. Cultivat de compozitorii preclasici, c. este reluat uneori și de cei moderni (Pièces impromptues pentru pian de Enescu se încheie cu un „C. nocturn”).