carențare s. f. Înrăutățire, carență ◊ „În plus, un asemenea om alterează climatul necesar educării copiilor, constituie un exemplu rău pentru ei, împiedică dezvoltarea lor normală – deci produce o carențare integrală a vieții de familie.” R.l. 19 II 67 p. 3 (din carență + -are)