6 intrări
58 de definiții
din care- explicative (32)
- morfologice (11)
- relaționale (8)
- etimologice (2)
- specializate (2)
- enciclopedice (2)
- argou (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CĂRA, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare.
CĂRA, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CÂRĂ s. f. (Pop.; în expr.) A se ține de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru. A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în dușmănie cu cineva. – Din cârâi (derivat regresiv).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CÂRĂ s. f. (Pop.; în expr.) A se ține de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru. A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în dușmănie cu cineva. – Din cârâi (derivat regresiv).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
car1 i vz câr
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
căra [At: DOSOFTEI, V. S. 9/2 / V: (reg) ca~ / Pzi: car / E: ml *carrare] 1 vt A duce ceva dintr-un loc în altul Si: (fam) a cărăbăni (2). 2 vt A transporta (în cantități mari). 3 vt (Pop; îe) A ~ apa cu ciurul A munci în gol, fără rezultat. 4 vt (Îvp; îe) Cară apă Ia ceilalți Se zice în glumă despre copiii mai mici sau mai slabi decât frații lor. 5-6 vti (Pfm; îe) A ~ cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) A da cuiva mai multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.). 7 vt (Pop; îe) A-I ~ păcatele A se lăsa dus, târât fără voie. 8-9 vt (Pfm; îe) A ~ mereu la gură A bea (sau a mânca) prea mult. 10 vt (Spc) A fura (în cantități mari). 11-12 vtr (Înv) A (se) plimba (cu căruța, cu trăsura, cu mașina etc.) Si: a {se) căruța (1). 13 vr (Înv) A se duce repede (după ceva sau cineva) Si: (îvp) a se repezi. 14 vr A se duce dintr-un loc în altul. 15-16 vr (Fam) A pleca repede (și pe furiș) de undeva Si: (pfm) a se cărăbăni (1), a o tuli, a o șterge. 17 vr (D. oameni, vite etc.; înv) A se mișca încet, greoi Si: a se târî.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
câr i [At: CANTEMIR, IST. 117 / V: car, câra (-mâra), gâr(a) (-mâra), gări (mâr), cârc (mârc) / P: de obicei cu r prelungit / E: fo cf gar, hâr, cârâi] 1 (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.) 2 (Adesea repetat) Strigăt cu care se alungă unele păsări. 3 (Îlav) Cu ~ Cu ceartă. 4 (Îal) Cu tocmeală. 5 (Îe) Că-i ~, că-i mâr Se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
câr-mâr av vz câr
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
câra(-mâra) i vz câr
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
câră sf [At: DDRF / V: gâ~ / Pl: nct / E: dr cărâi] (Pop) 1 Cicăleală. 2 Ceartă continuă. 3 (Îe) A se ține de ~ra cuiva A stărui pe lângă cineva să facă un lucru. 4 (Îe) A fi în ~ cu cineva A fi în ceartă, în dușmănie cu cineva. modificată
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
crr i vz câr
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
gâr i vz câr
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
gâr-mâr i vz câr-mâr
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
gâra i vz câr
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
gâră sf vz câră
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
gâri-mâr i vz câr
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CĂRA, car, vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică un obiect, de obicei o povară, o încărcătură) A duce dintr-un loc în altul, a transporta (cu ajutorul unui vehicul sau al unui animal de povară). Fără boi nu pot căra porumbul de pe cîmp. BOGZA, C. O. 363. Să cărăm fin pentru boi. ALECSANDRI, P. P. 258. ◊ Absol. Unii secerau, alții legau snopi... alții cărau, alții durau girezi. CREANGĂ, P. 158. Am lăsat o mînzișoară, Să-și care cu ea la moară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ◊ (Lucrarea se face sau se subînțelege că se face cu brațele, cu spinarea etc.) Cei ce căraseră lăzile cu struguri la camion stăteau lîngă felinar. DUMITRIU, N. 259. Mi-am cărat așternutul afară în cerdac, m-am culcat și am încercat să adorm. SADOVEANU, N. F. 57. Căra cu spinarea geamandanele călătorilor de la debarcader la otelul din față. BART, E. 36. Îl puse să lucreze la pămînt, să care apă, să ude florile. ISPIRESCU, L. 150. ◊ Expr. A căra apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a depune eforturi fără rezultat. ◊ (Prin analogie, subiectul este un animal) Cînd porcii cară paie-n gură la culcuș, are să fie frig. ȘEZ. IV 119. 2. Tranz. A transporta în cantități mari. Au strîns o mulțime de ouă... și tot le căra la tîrg de le vindea. SBIERA, P. 249. Băiatul... căra banii în bordei. ȘEZ. III 96. ◊ (Poetic) După ce ai trecut prin vad Bistricioara mîloasă și iute, care-și cară din țara ungurească undele, după ce ai lăsat îndărăt sătișorul Călugăreni, poteca nu mai înfățișează de o parte decît o rîpă adîncă. RUSSO, O. 106. ◊ (Transportul se face cu forța sau pe furiș, cu scopul însușirii unor bunuri străine) Să car la noi Averile de la voi. ALECSANDRI, P. P. 78. ◊ Absol. (Familiar) Începu a ticsi mereu în gură, pîn’ ce nu mai încăpu, Și tot cară, tot mănîncă. CONTEMPORANUL, I 162. ◊ Expr. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gîrbace etc.) sau (absol.) a căra în cineva = a bate pe cineva foarte tare. Începe să-i care la pumni în cap. CARAGIALE, O. II 43. Radu și Dinu tăbărîseră pe ea și-i cărau la pumni. VLAHUȚĂ, la TDRG. Începe să-i care... gîrbace-ndesate. PANN, P. V. II 101. Ciobanul începu a căra cu bîta în burduf. ȘEZ. V 84. 3. Tranz. (Rar, cu privire la persoane) A plimba cu un vehicul. Că și el are drăguță, O cară vara-n căruță Și iarna în săniuță. HODOȘ, P. P. 178. ◊ Expr. A-l căra (pe cineva) păcatul = a se lăsa dus, împins, tîrît oarecum fără voie (de obicei la o acțiune rea). Cine știe pe unde l-or mai căra păcatele! VLAHUȚĂ, la TDRG. 4. Refl. (Rar, despre oameni) A se duce dintr-un lcc în altul (pe jos sau cu un mijloc de locomoție). Într-o zi, fiind tîrg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo lume după lume de la deal. CARAGIALE, P. 51. De pe murg descălecă Și în crîșmă se cără. ȘEZ. IV 8. Eu murgu nu ți-oi da, Că n-am cu ce mă căra. SEVASTOS, C. 308. ♦ (Familiar, mai ales la imperativ, adesea cu un ton amenințător) A pleca cît mai repede; a se cărăbăni, a o șterge. La prima stație te dai jos și te cari. DUMITRIU, B. F. 7. Ridică masa și te cară de aci! ISPIRESCU, L. 356. Ia cofă albă-n mînă Și te cară la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 231. Cară-te la crîng în stuf, Că la cîmp e prea zăduf! TEODORESCU, P. P. 486.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CÎR interj. 1. Onomatopee care imită croncănitul ciorii, cîrîitul găinii sau (mai rar) al altor păsări. Cloșca, cum l-au văzut, au început să strige: ctrrrl clone! clone! SBIERA, P. 292. Ai vrea d-ta să mă fac cuc, ș-apoi cir Corbule, cir moșule... spune cîte vrute, cîte nevrute. ALECSANDRI, T. 241. 2. Strigăt cu care se alungă păsările. Moșneagul se întoarce repezindu-se spre pui și strigînd tare: cîr! cîr! cîr! ȘEZ. II 58. ◊ (Adverbial sau substantivat, în expr.) Cîr-mîr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală, (cu) ciorovăială. De la tăbăcar izbutisem, cîr-mîr, să-i. storc, la plecare, doi poli. STANCU, D. 379. Ce să mai zică puiul? nu mai încăpea cîr-mîr. CARAGIALE, O. II 219. A face cîr-mîr =a face obiecții, a găsi pretexte. Strîmbă-Lcmne au început a face cîr-mîr, ba una, ba alta, și s-au trecut astă dată așa. SBIERA, P. 82. Că-i cîr, că-i mîr, se zice cînd cineva se încurcă în explicații șovăielnice. Ce cauți, măi, prin sat? -Că-i cîr, că-i mîr... SADOVEANU, P. S. 62. Popa tot se codea: că-i cîr, că-i mîr, în sfîrșit rămîne ca... a doua zi să-mi dea banii. VLAHUȚĂ, la TDRG. – Pronunțat adesea (ca interjecție) cu r prelungit.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CÎRĂ s. f. (În expr.) A se ține de cîra cuiva = a stărui pe lîngă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru; a sta de capul cuiva. Sfatul împărăției.... se tot ținea de cîra împăratului ca să se însoare. ISPIRESCU, L. 306.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CĂRA, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gîrbace etc.) = a bate tare pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatul = a se lăsa dus, tîrît oarecum fără voie. 2. Refl. A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva. – Lat. *carrare (< carrum).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
A CĂRA car tranz. (obiecte sau ființe) A duce dintr-un loc în altul. ◊ ~ apă cu ciurul a munci fără nici un rost. /<lat. carrare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A SE CĂRA mă car intranz. pop. A pleca de undeva (repede și pe furiș); a se cărăbăni. /<lat. carrare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CÂR interj. (se folosește pentru a reda sunetul pe care-l scoate găina sau cioara). ◊ Că-i ~, că-i mâr se spune când cineva se încurcă în explicații contradictorii. /Onomat.
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Cara-Bogdan m. nume ce Turcii dedeau Moldovei (lit. Bogdan cel Negru; cf. Cara-Iflac). V. Bogdan.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Cara-Iflac m. nume dat de Turci Țării Românești și locuitorilor ei. [Turc. KARA YFLAK, lit. Român negru (după care s’a modelat gr. Mavrovlah), adică supus, subjugat, după valoarea simbolică a acestei colori la numirile etnice turco-tătare].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Cara... V. Kara...
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cărà v. 1. a duce cu carul, a transporta: a căra pietre; 2. fig. a lua cu ghiotora: cu lingura tot câram PANN; 3. fam. a da palme sau pumni: începu să-i care; 4. a pleca, a-și lua catrafusele: cară-te! [Lat. *CARRARE (din carrus)].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
câr! int. strigătul cioarei și al găinei.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
câră f. Zool. (Neamtu) svârlugă. [Origină necunoscută].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
câră f. cicăleală: se ținu de câra bărbatului său, ca să-și prăpădească copiii ISP. [V. câr].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
3) car, a cărá v. tr. (d. car 2. De aci bg. karam, mîn, mișc). Duc, transport cu caru saŭ și cu alt-ceva, chear cu mînile: a căra lemne în spinare, cu spinarea. Ĭaŭ mult, cărăbănesc: lacomu cară în farfuria luĭ maĭ mult de cît poate mînca. A căra cuĭva la pumnĭ (Iron.), a-ĭ trage mulțĭ pumnĭ. A căra lemne în pădure, a face ceva zadarnic. V. refl. Iron. Mă duc, plec: la pomană se cară toțĭ caliciĭ. Cară-te de aicĭ, pleacă de aicĭ!
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
cîr interj. care arată strigătu găiniĭ și cĭoriĭ (V. cîrc). A nu zice nicĭ cîr, nicĭ mîr. V. mîr.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
cîră f., pl. ĭ (d. cîr, cîrîĭ). Vest. Cîrîĭală, cicăleală, mustrare, observațiunĭ: m’am săturat de cîra luĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
cara (înv.) s. f., art. caraua, g.-d. art. caralei; pl. carale
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
*cara (înv.) s. f., art. caraua, g.-d. art. caralei, pl. carale, art. caralele
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
cara (= caro) s. f., pl. carale
- sursa: DMLR (1981)
- adăugată de tavi
- acțiuni
căra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. car, 2 sg. cari, 3 cară; conj. prez. 1 sg. să car, 2 sg. să cari, 3 să care; imper. 2 sg. afirm. cară
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
câr interj.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
câr interj.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
câră (pop.) s. f. (în: a fi în ~ cu cineva, a se ține de câra cuiva)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
căra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 cară
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
!câră (pop., în expr.) s. f.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
căra vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 sg. și pl. cară; conj. prez. 3 sg. și pl. care
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
câr interj.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
câră s. f., g.-d. art. cârii
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CĂRA vb. 1. a duce, a purta, a transporta, (reg.) a cărăbăni, (înv.) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari ~ bolnavul.) 2. v. pleca. 3. v. fugi.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CÂR interj. gar! (Ciorile fac: ~!)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CÂRĂ s. v. zvârlugă.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CÂRĂ s. (IHT.; Cobitis aurata balcanica) (reg.) sacagiță, sfârlă, (prin Bucov.) sacăucă, (prin Mold.) smorlă.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CĂRA vb. 1. a duce, a purta, a transporta, (reg.) a cărăbăni, (înv.) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari ~ bolnavul.) 2. a se duce, a pleca. (Să te ~ imediat de aici!) 3. a fugi, (fam.) a se cărăbăni, a se mătrăși, a o șterge. (S-au ~ de la locul faptei.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CÎR interj. gar! (Ciorile fac: ~!)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CÎRĂ s. (IHT.; Cobitis aurata balcanica) (reg.) sacagiță, sfîrlă, (prin Bucov.) sacăucă, (prin Mold.) smorlă.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
cîră s. v. ZVÎRLUGĂ.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
căra (car, at), vb. – 1. A duce, a transporta cu carul sau cu căruța. – 2. A transporta, a duce. – 3. A da lovituri, pumni. – 4. A lua cu sine, a duce, a tîrî. – 5. (Refl.) A se cărăbăni. – 6. (Arg.) A se face nevăzut, a chiuli. În general, este considerat der. de la un lat. *carrāre, de la carrus (Pușcariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însă formația lat. nu pare normală. Ar fi de așteptat forma *carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, fr. charrier, sp. (acarrear). Este posibil să se fi produs o contaminare cu lat. chalāre „a coborî”, de unde it. calare, sp. calar (REW 1487); acest ultim cuvînt ar explica mai bine sensul 3 din rom. Cf. totuși v. sard. carrare „a căra” (Atzori 90). La sensul 6 se poate să fi intervenit o contaminare cu țig. kere „a casa”, cf. cărel. Der. cărat, s. n. (acțiunea de a căra, transport); cărător, s. m. (hamal); cărător, s. n. (coș, coșarcă); cărătură, s. f. (cărat); cărel, interj. (valea!, întinde-o!), probabil datorită contaminării cu țig. kere „a casa” (Graur 134); cărăuș, s. m. (persoană care cară, transportator; cea de a doua stea din Ursa Mare), cu duf. -uș; cărăușesc, adj. (propriu cărăușilor); cărăuși, vb. (a căra, a transporta cu carul; a face cărăușit); cărăușit, s. n. (cărat). Din rom. provine bg. karam „a conduce” (Capidan, Raporturile, 205).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cîr interj. – Imită croncănitul ciorii; uneori se spune și despre cloșcă. Datorită confuziei populare între cioară și țigan (cf. cioară), se aplică și acestora din urmă. – Der. gîr (cu toți der.). Creație expresivă, cf. cîrc, hîr, mîr. – Der. cîr-mîr, interj. (sugerează ideea unei dispute sau a unei discuții în contradictoriu); cîră, s. f. (insistență supărătoare, bătaie la cap, pisălogeală); cîrîi, vb. (a croncăni; a vorbi un țigan; a vorbi împleticit; a vorbi în argou; a striga pentru a speria o pasăre sau un țigan; a deranja, a importuna; Arg., a fura); cîrîială, s. f. (sunetul anumitor păsări; Arg., ceartă, harță, scandal); cîrîit, s. m. (Arg., bătrîn afon); cîrîit, s. n. (croncănit de pasăre, cotcodăceală; gălăgie, larmă, zarvă); cîrîitoare, s. f. (morișcă, jucărie de copii; sperietoare; țigan); cîrîitor, s. m. (Arg., hoț, borfaș); cîrîitură, s. f. (cotcodăceală, cîrîit). Cihac, II, 40, reduce vb. cîrîi la sl. (sb., ceh. krakati).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
câră, s.f. Specie de pește ce trăiește în râuri de munte și de șes; zvârlugă (Sabanejewia aurata balcanica). ■ Semnalată în afluenții râurilor mari din jud. Maram. – Et. nec. (Șăineanu).
- sursa: DRAM 2021 (2021)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
câră, s.f. – (zool.) Specie de pește ce trăiește în râuri de munte și de șes; zvârlugă (Sabanejewia aurata balcanica). Semnalată în afluenții râurilor mari din Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000: 83). – Et. nec. (Șăineanu).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
CARA < tc. kará „negru”, adj. ce intră în compunerea multor nume de persoană la popoarele balcanice sub influența otomană, în compuse: 1. Carabaș, „oaie cu bot negru”, literal, „cap negru” (Enc) și o specie de pescăruși (Păs).; Cărăbaș, mold. 2. *Carabat < gr. ϰαραταζάϰι, „cufundar” (pasăre): Carabatescu (act.); Carabei, (Șchei III); -ești ceată de moșneni (16 B VI 41); 3. Caracal ( < tc. Kara-kalé „cetate neagră”) oraș oltean cf. însă m-rea Caracálu din m-tele Athos, de la care ar fi putut veni numele orașului nostru, dacă i-ar fi aparținut cumva ca danie domnească; Caracal, țig. (16 B 1 34); Căracăl cătun (Mus), numit după vreo persoană, acolo nefiind vreo cetate. 4. Caracaș „sprîncene negre”, fam., mold. cf. tc., Karakaš, pașă de Buda (Costin); – b. (Sd XVI; VT); Cărăcaș (Băr I). 5. Caragea < tc. karadjá „negrișor”; – boier + 1523 (P Gov f° 14); Ioan-Vodă Caragea; Caraja, comis, 1426 (Ț-Rom 149); + li Ioan L. Carageale scriitorul; 6. Caragiani ar. zis Caraiani „Ioan cel negru” sau Caraioani (Fil C 255). 7. Caraghiuzel (< tc. karaghüzel „brunet frumos”) m. stolnic (16 A III 10; Iorga V 158; Sd V) zis și Caraghizeal (17 A II 254) și Carachiazel (16 A III 179). 8. Caraciomag, T. (D Buc) Caragos (17 B IV 142) < tc. karagöz (?). 9. Caraochea, olt. (17 B I 334); Caraochi din Bujorani (16 B IV 314); – Stroe (16 B VI – traducere pe jumătate a n. turc. karagöz „ochi negru”. 10. Formarea de nume compuse s-a produs atît în limba romînă cît și în (aromînă): Caramzulescu, Caranton,(Cat gr I); Cara Dima, Caramitru, Caramea, Carapancea, Carastan, Caravasile etc. Cf. Caramulea Țîru (BCI IX 114); Carapotom (?), I. (17 A II 224); Caravlah, v. Vlah.
- sursa: Onomastic (1963)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CÎRA, b. (Moț), < subst. cîră.
- sursa: Onomastic (1963)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
cară-te! interj. pleacă!, du-te!, fugi!, dispari!
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F149) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT18) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
substantiv feminin (F43) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F43) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
căra, carverb
- 1. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: duce transporta
- Fără boi nu pot căra porumbul de pe cîmp. BOGZA, C. O. 363. DLRLC
- Să cărăm fîn pentru boi. ALECSANDRI, P. P. 258. DLRLC
- Unii secerau, alții legau snopi... alții cărau, alții durau girezi. CREANGĂ, P. 158. DLRLC
- Am lăsat o mînzișoară, Să-și care cu ea la moară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. DLRLC
- Cei ce căraseră lăzile cu struguri la camion stăteau lîngă felinar. DUMITRIU, N. 259. DLRLC
- Mi-am cărat așternutul afară în cerdac, m-am culcat și am încercat să adorm. SADOVEANU, N. F. 57. DLRLC
- Căra cu spinarea geamandanele călătorilor de la debarcader la otelul din față. BART, E. 36. DLRLC
- Îl puse să lucreze la pămînt, să care apă, să ude florile. ISPIRESCU, L. 150. DLRLC
- Cînd porcii cară paie-n gură la culcuș, are să fie frig. ȘEZ. IV 119. DLRLC
- Au strîns o mulțime de ouă... și tot le căra la tîrg de le vindea. SBIERA, P. 249. DLRLC
- Băiatul... căra banii în bordei. ȘEZ. III 96. DLRLC
- După ce ai trecut prin vad Bistricioara mîloasă și iute, care-și cară din țara ungurească undele, după ce ai lăsat îndărăt sătișorul Călugăreni, poteca nu mai înfățișează de o parte decît o rîpă adîncă. RUSSO, O. 106. DLRLC
- Să car la noi Averile de la voi. ALECSANDRI, P. P. 78. DLRLC
- Începu a ticsi mereu în gură, pîn’ ce nu mai încăpu, Și tot cară, tot mănîncă. CONTEMPORANUL, I 162. DLRLC
- 1.1. (Cu privire la persoane) A plimba cu un vehicul. DLRLCsinonime: plimba
- Că și el are drăguță, O cară vara-n căruță Și iarna în săniuță. HODOȘ, P. P. 178. DLRLC
- A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cine știe pe unde l-or mai căra păcatele! VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
-
-
- A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) sau (absolut) a căra în cineva = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: bate
- Începe să-i care la pumni în cap. CARAGIALE, O. II 43. DLRLC
- Radu și Dinu tăbărîseră pe ea și-i cărau la pumni. VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
- Începe să-i care... gîrbace-ndesate. PANN, P. V. II 101. DLRLC
- Ciobanul începu a căra cu bîta în burduf. ȘEZ. V 84. DLRLC
-
-
- 2. A se duce dintr-un loc în altul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Într-o zi, fiind tîrg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo lume după lume de la deal. CARAGIALE, P. 51. DLRLC
- De pe murg descălecă Și în crîșmă se cără. ȘEZ. IV 8. DLRLC
- Eu murgu nu ți-oi da, Că n-am cu ce mă căra. SEVASTOS, C. 308. DLRLC
- 2.1. A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- La prima stație te dai jos și te cari. DUMITRIU, B. F. 7. DLRLC
- Ridică masa și te cară de aci! ISPIRESCU, L. 356. DLRLC
- Ia cofă albă-n mînă Și te cară la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 231. DLRLC
- Cară-te la crîng în stuf, Că la cîmp e prea zăduf! TEODORESCU, P. P. 486. DLRLC
-
-
etimologie:
- *carrare DEX '09 DEX '98
cârinterjecție
- 1. Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cloșca, cum l-au văzut, au început să strige: cîrrrl clonc! clonc! SBIERA, P. 292. DLRLC
- Ai vrea d-ta să mă fac cuc, ș-apoi cîr Corbule, cîr moșule... spune cîte vrute, cîte nevrute. ALECSANDRI, T. 241. DLRLC
- Moșneagul se întoarce repezindu-se spre pui și strigînd tare: cîr! cîr! cîr! ȘEZ. II 58. DLRLC
- Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: ceartă ciorovăială tocmeală
- De la tăbăcar izbutisem, cîr-mîr, să-i storc, la plecare, doi poli. STANCU, D. 379. DLRLC
- Ce să mai zică puiul? nu mai încăpea cîr-mîr. CARAGIALE, O. II 219. DLRLC
-
- A face câr-mâr =a face obiecții, a găsi pretexte. DLRLC
- Strîmbă-Lcmne au început a face cîr-mîr, ba una, ba alta, și s-au trecut astă dată așa. SBIERA, P. 82. DLRLC
-
- Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ce cauți, măi, prin sat? – Că-i cîr, că-i mîr... SADOVEANU, P. S. 62. DLRLC
- Popa tot se codea: că-i cîr, că-i mîr, în sfîrșit rămîne ca... a doua zi să-mi dea banii. VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
-
-
etimologie:
- DEX '98 DEX '09
cârăsubstantiv feminin
- A se ține de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Sfatul împărăției.... se tot ținea de cîra împăratului ca să se însoare. ISPIRESCU, L. 306. DLRLC
-
- A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în dușmănie cu cineva. DEX '09 DEX '98
etimologie:
- cârâi DEX '09 DEX '98