câră sf [At: DDRF / V: gâ~ / Pl: nct / E: dr cărâi] (Pop) 1 Cicăleală. 2 Ceartă continuă. 3 (Îe) A se ține de ~ra cuiva A stărui pe lângă cineva să facă un lucru. 4 (Îe) A fi în ~ cu cineva A fi în ceartă, în dușmănie cu cineva. modificată

câră f. Zool. (Neamtu) svârlugă. [Origină necunoscută].

câră f. cicăleală: se ținu de câra bărbatului său, ca să-și prăpădească copiii ISP. [V. câr].

gâră sf vz câră

CÎRĂ s. f. (În expr.) A se ține de cîra cuiva = a stărui pe lîngă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru; a sta de capul cuiva. Sfatul împărăției.... se tot ținea de cîra împăratului ca să se însoare. ISPIRESCU, L. 306.

cîră f., pl. ĭ (d. cîr, cîrîĭ). Vest. Cîrîĭală, cicăleală, mustrare, observațiunĭ: m’am săturat de cîra luĭ.

câră (pop.) s. f. (în: a fi în ~ cu cineva, a se ține de câra cuiva)

!câră (pop., în expr.) s. f.

câră s. f., g.-d. art. cârii

CÂRĂ s. v. zvârlugă.

CÂRĂ s. (IHT.; Cobitis aurata balcanica) (reg.) sacagiță, sfârlă, (prin Bucov.) sacăucă, (prin Mold.) smorlă.

CÎRĂ s. (IHT.; Cobitis aurata balcanica) (reg.) sacagiță, sfîrlă, (prin Bucov.) sacăucă, (prin Mold.) smorlă.

cîră s. v. ZVÎRLUGĂ.

câră, s.f. Specie de pește ce trăiește în râuri de munte și de șes; zvârlugă (Sabanejewia aurata balcanica). ■ Semnalată în afluenții râurilor mari din jud. Maram. – Et. nec. (Șăineanu).

câră, s.f. – (zool.) Specie de pește ce trăiește în râuri de munte și de șes; zvârlugă (Sabanejewia aurata balcanica). Semnalată în afluenții râurilor mari din Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000: 83). – Et. nec. (Șăineanu).