Calinic În vechea onomastică greacă apar cu mare frecvență un mare număr de antroponime formate de la adj. kalós „frumos, bun”, fie element de compunere, fie bază de derivare. Alături de Kallikrátes, Kallimahos, Kalliópe, Kallisthénes, Kallistratos, încă din sec. 3 î.e.n. este atestat și Kallínikos, etimonul prenumelui nostru Calinic, astăzi mult mai puțin frecvent decît în secolele trecute. Compus cu elementul secundar nike „victorie” (și el foarte cunoscut, de ex. din → Nicolae), redat în latină prin Callinicus, vechiul nume grecesc, purtat de un patriarh al Constantinopolului și de alți martiri din primele secole ale erei noastre, pătrunde în onomasticonul creștin; răspîndit prin calendar mai ales în răsăritul Europei și preluat de popoarele slave vecine, Călinic ajunge și la români. Mult mai vechi sînt însă formele feminine Calinichia (purtat de mama lui Mircea cel Bătrîn) și Calea. De la acesta din urmă, folosit și ca nume masculin, s-au format, pe teren slav sau românesc Calcea (cunoscut în Țara Românească din 1431), Calotă și probabil Căliman, folosite astăzi doar ca nume de familie. Pe baza unui alt derivat din tema Cal-, Calița, a fost explicat un vechi nume de stradă din București, Podul Calicilor, astăzi Calea Rahovei (din Podul Caliței s-ar fi ajuns la forma amintită, prin etimologie populară, adică prin apropiere de calic). Este posibilă însă și o altă explicație care să excludă modificarea formei numelui. Cum Calica sau chiar Calici au existat și în onomastica noastră veche (ele apar la bulgari, sîrbi, croați), se poate presupune o formă originară Podul Calicei sau Podul Calicilor, apropierea de calic, explicabilă în cazul cuvintelor neînțelese de români, nemodificînd denumirea vechiului „pod” bucureștean (poduri erau străzile podite). ☐ Bg., rus. Kalinic, Kalinika sau Kalinikia, ucr. Kalenik etc.