calificație sf [At: ODOBESCU, S. II, 125 / V: ~țiune / Pl: ~ii / E: fr qualification] 1-3 Calificare (1-3).

CALIFICAȚIE, calificații, s. f. (Învechit) Calificare (2). Calificația ce da persoanelor despre care vorbea era atît de ingenioasă, încît ai fi zis că le pune un fier roșu pe frunte. BOLINTINEANU, O. 378.

CALIFICAȚIE, calificații, s. f. (Înv.) Calificare. – Fr. qualification (lat. lit. qualificatio).

CALIFICAȚIE s.f. Calificare. [< fr. qualification].

calificațiune sf vz calificație

calificați(un)e f. atribuirea unei calități sau a unui titlu.

*calificațiúne f. (mlat. qualificátio, -ónis). Acțiunea de a califica. – Și -áție și -áre.

calificație (înv.) (desp. -ți-e) s. f., art. calificația (desp. -ți-a), g.-d. art. calificației; pl. calificații, art. calificațiile (desp. -ți-i-)

calificație (înv.) (-ți-e) s. f., art. calificația (-ți-a), g.-d. art. calificației; pl. calificații, art. calificațiile (-ți-i-)

calificație s. f. (sil. -ți-e), art. calificația (sil. -ți-a), g.-d. art. calificației; pl. calificații, art. calificațiile (sil. -ți-i-)

CALIFICAȚIE s. v. calificare.

calificație s. v. CALIFICARE.