CALIFICARE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; pregătire într-un anumit domeniu de activitate profesională (atestată de obicei printr-un act oficial); calificație. ♦ Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, pentru selectarea concurenților. – V. califica.

calificare sf [At: LEG. EC. Pl: 271 / Pl: ~cări / E: califica] 1 Atribuire a unei anumite calități, unei ființe sau unui obiect Si: (iuz) calificație. 2 Dobândire a unui nivel adecvat de pregătire prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate (împreună cu recunoașterea acestei pregătiri) Si: (iuz) calificație. 3 Obținere (în urma rezultatelor favorabile) a dreptului de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc. Si: (iuz) calificație.

CALIFICARE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; pregătire într-un anumit domeniu de activitate profesională; calificație. ♦ Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, pentru selectarea concurenților. – V. califica.

CALIFICARE, calificări, s. f. Acțiunea de a (s e) califica și rezultatul ei. 1. Pregătire specială într-o muncă oarecare; recunoaștere a nivelului de pregătire specială a cuiva într-un domeniu de activitate. Școli de calificare. Metode de calificare. Calificare la locul de muncă. ▭ Normele just stabilite sînt un puternic factor mobilizator pentru calificarea muncitorilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2596. ♦ Nivelul de pregătire specială a cuiva într-o muncă oarecare. Ridicarea calificării muncitorilor constituie un factor hotărîtor în mărirea productivității muncii. ▭ Tineretul trebuie să dea o atenție deosebită însușirii cunoștințelor tehnice și ridicării permanente a calificării sale profesionale. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 326. 2. Definirea calității unei persoane sau a unui lucru. Calificarea juridică a unui act penal.

CALIFICARE, calificări, s. f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei.

CALIFICARE s.f. Acțiunea de a (se) califica și rezultatul ei; titlul obținut în urma trecerii unor examene sau a unor probe; calificație. [< califica].

CALIFICARE s. f. 1. acțiunea de a (se) califica; pregătire teoretică și practică într-o profesiune. ◊ etapă eliminatorie într-un concurs, într-o competiție sportivă. 2. titlu obținut în urma trecerii unor examene, a unor probe. 3. (jur.) ă infracțiunii = stabilirea caracterului penal al unei fapte și încadrarea ei în textul de lege. (< califica)

CALIFICARE ~ări f. 1) v. A CALIFICA. 2) Pregătire teoretică și practică într-un anumit domeniu de activitate profesională. 3) Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, în care se selectează concurenții. /v. a (se) califica

calificațiune sf vz calificație

*calificațiúne f. (mlat. qualificátio, -ónis). Acțiunea de a califica. – Și -áție și -áre.

calificare s. f., g.-d. art. calificării; pl. calificări

calificare s. f., g.-d. art. calificării; pl. calificări

calificare s. f., g.-d. art. calificării; pl. calificări

CALIFICARE s. 1. (înv.) calificație. (Nu are nici o ~.) 2. numire, (fig.) etichetare, taxare. (~ cuiva drept...)

CALIFICARE s. 1. (înv.) calificație. (Nu are nici o ~.) 2. numire, (fig.) etichetare, taxare. (~ cuiva drept...)