caiman, caimani, s.m. – (reg.) Lucrător care se ocupă cu gospodăria cabanei, muncitor forestier (Gh. Pop, 1971: 87): „Aici era adusă o femeie numită căimăniță, care le pregătea mesele și întreținea curățenia [în cabana butinarilor]” (Horj, 2007). „Înainte, nu erau femei la pădure. Și lucrurile femeiești erau făcute de butinari. Când lipsea apă, se zicea Caiman apă!, sau Caiman lemne! Adică lipsesc apă, lemne etc. După o vreme, butinarii au ajuns la concluzia că mai de folos ar fi să nu scoată din muncă bărbat, ci să aducă o femeie care să le facă mâncare, să le facă curățenie, să le spele lenjeria de pat și să-i aștepte cu foc în sobă. Așa a apărut meseria de căimăniță”, povestește un butinar de pe Valea Vaserului (Portase, 2006: 117). ♦ (onom.) Caiman, Căiman, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Et. nec. (DEX, MDA); din ucr. kaiman (Gh. Pop, 1971).