BĂȘINĂ, bășini, s. f. I. (Pop.) gaz intestinal eliminat prin anus; pârț, flatulație^[1]. II. (Bot.; reg.) 1. Compuse: bășina-porcului = specie de ciupercă (Lycoperdon gemmatum); bășina-calului (sau -lupului, -vulpii) = specie de ciupercă necomestibilă (Globaria gigantea). 2. Bășicoasă. 3. Traista-ciobanului. [Var.: (reg.) beșină s. f.] – Lat. *vissina.

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă^[1]. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2). (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus.

CALCE¹, călci, s. f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbacee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare, în forma copitei de cal, și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.

CALE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Calea-Lactee (n. pr. f.) = brâu luminos care se vede noaptea de la un capăt la altul al bolții cerești; Calea-Laptelui, Calea-Robilor. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace, pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. (Înv.) Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unui sistem tehnic pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. 7. (Med.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice sau a aerului. Cale digestivă. Cale respiratorie. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ (Jur.) Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea anulării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat^[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

aleargă-cale sms [At: PSALT. SCH. 55/1 / E: aleargă + cale cf sp pasacalle, ger Gassenhauer] (Înv; nob) Figură mitologică din vechile povești.

asud sms [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~uri^[1] / E: drr asuda] 1 Sudoare. 2 Secreție grasă a pielii ovinelor, cu care se impregnează lâna, devenind moale și impermeabilă Si: usuc. 3 (Bot; reg; îc) ~ul-calului (sau ~ul capului) Osul-iepurelui.

bășină sf [At: NEGRUZZI, S. I, 249 / V: (Mol) beș~ / Pl: ~ni / E: ml *vissina] 1 Gaz intestinal eliminat prin orificiul anal Si: (med) flatulație, (euf) vânt, (fam) pârț, făsăială, fâsâit. 2 (Bot; reg; îc) ~na-calului (sau lupului, vulpii) Ciupercă necomestibilă (Globaria gigantea). 3 (Bot; reg; îc) ~na-porcului Ciupercă din familia lycoperdaceelor (Lycoperdon gemmatum). 4 (Îae) Păduchelniță. 5 (Îae) Buretele-cerbilor (Scheroderma aurantiacum). 6 Arbust ornamental din familia leguminoaselor, înalt de 2-3 m, cu frunze compuse, flori galbene și cu fructe păstăi (Colutea arborescens). 7 Plantă erbacee din familia companulaceelor (Campanula persicifolia). 8 (Bot) Traista-ciobanului (Capsela bursa pastoris). 9 (Bot, îc) -sasului Crin galben (Hemerocalis lilio assphoclelus).

cal sm [At: COD. VOR. 122/13 / Pl: cai / E: ml caballus] 1 Animal domestic erbivor, imparicopitat, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus). 2 (Prc) Armăsar castrat. 3-4 (Îe; șîs) (A fi sau a ajunge) ~ de poștă (sau de curse) (A fi) om întrebuințat la toate. 5-6 (Îae; îas) (A fi) om muncit peste măsură. 7-8 (Îe; șîs) (A fi) ~ de bătaie (A fi) persoană hărțuită, muncită (de toți). 9-10 (Îae; îas) (A fi) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu în prim-plan. 11 (Îe) A face (sau a ajunge) din ~ măgar A face să ajungă sau a ajunge într-o situație mai rea decât cea inițială. 12-13 (Îe; șîs) (A visa sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) (A-și închipui sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. 14 (Îlav) La Paștele cailor Niciodată. 15 (Îs) O alergătură (sau o fugă) de ~ O distanță (destul de mică). 16 (Îs) ~ul dracului Femeie bătrână și rea. 17 (Îas) Vrăjitoare. 18 (Ent; reg; îas; șîs ~ul-popii, ~-turtit) Libelulă. 19 (Îc) ~-putere Unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 kilogrammetri forță pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 20 (Șîs) ~ cu mânere Aparat de gimnastică. 21 Piesă la jocul de șah care are forma unui cap de cal (1). 22 (La mori) Una dintre cele două bucăți de laț, care împreună cu spetezele, țin coșul și alcătuiesc scara coșului. 23 (La mori) Aparat de lemn prin care se ridică sau se coboară piatra morii pentru a face făina mai mare sau mai măruntă Si: armăsar. 24 Una dintre grinzile perpendiculare pe direcția punții morii, pe care se reazemă unul dintre capetele punții. 25 (La mori) Grindă pe care este așezat scocul. 26 Fiecare dintre bârnele de la acoperișul casei care se află sub al patrulea căprior și care se îmbucă la capete cu alte bârne numite iepe, formând împreună scaunul podului. 27 (Reg.: la războiul de țesut) Împiedicătoare de la sulul dinapoi. 28 (Reg.) Aparat de lemn pentru depănatul bumbacului. 29 Suport pentru lemnele de foc (de pe vatră). 30 (Agr.: lpl) Prese ale mașinii de treierat care scutură paiele de boabe și le evacuează. Vz. scuturător. 31 Nume ale unei figuri a jocului de copii ~ în buși. 32 (Ast; art) Constelația Leului. 33 (Trs; înv) Cantitate de pește care cât se putea încărca pe un cal. 34 Nume al unui dans țărănesc. 35 Melodie după care se execută acest dans. 36 ~-de-mare Mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului (Hippocampus hippocampus). Si: călușel (3) -de-mare, căluț-de-mare, (liv) hipocamp (7). 37 (Bot; reg.; îc) Caii-popii Omag (Aconitum napellus).

cale sf [At: COD. VOR. 136 / Pl: căi, (reg) cai, (îrg) căli / G-D: căii, (reg) căiei, caiei, (înv) calei, caliei / E: ml callis] 1 Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor Si: drum. 2 (Îlav) Din ~-afară sau afară din ~ Peste măsură. 3 (Îe) A fi sau a sta, a se pune în ~ a cuiva ori a-i sta cuiva în ~ A se afla sau a ieși înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.) 4 (Îae) A împiedica pe cineva într-o acțiune. 5 (Îae) A se împotrivi cuiva. 6 (Îe) A ieși (sau a se duce) în ~a cuiva A întâmpina pe cineva. 7 (Îe) A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu (fără de) ~ A socoti că este (ne)potrivit. 8 (Pfm; îe) ~-a-valea Treacă-meargă. 9 (Pfm; îe) Ce mai ~a-valea Ce mai încolo și încoace. 10 (Îe) A pune la ~ A pregăti ceva. 11 (Îae) A sfătui pe cineva. 12 (Îae) A pedepsi pe cineva. 13 (Îe) A fi pe ~ de a... (sau să...) A fi pe punctul să... 14 (Îs) ~ ferată Mijloc de transport terestru destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. 15 (Art; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. 16 (Îs) Căi respiratorii Totalitate a organelor care conduc aerul între plămâni și mediul extern. 17 Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 18 (Ast; îs) ~a rătăciților Constelația șarpelui. 19 (Îlav) Pe acea ~ (sau pe ~ ceea) Tot așa. 20 (Îlav) Alăturea cu ~a Pe de lături. 21 (Îal) Altfel decât ceilalți. 22 (Pfm; îe) A o scoate la ~ A se putea înțelege cu cineva. 23 (Îe) A aduce pe cineva la ~ A scoate pe cineva din rătăcire, îndreptându-l spre bine. 24 (Îe) A-i da (cuiva) în ~ A face pe cineva să înțeleagă ceva. 25 (Îae) A face pe cineva să se învoiască la ceva. 26 (Îe) A avea ~ cuvintelor A avea libertatea de a vorbi. 27 (Îe) A i se face (sau a-i sta, a-i fi cuiva) ~ în cruce A ajunge la o răspântie. 28 (Fig; îae) A sta la îndoială. 29 (Îe) A i se închide cuiva ~a (în codru) A nu putea merge mai departe. 30 (Îae) A fi silit să renunțe (la ceva plăcut). 31 Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 32 Succesiune de centrale și linii intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 33 (Îs) Dor de ~ Călătorie. 34 (Îe) A face (sau a apuca) ~(a) întoarsă A se întoarce din drum. 35 (Îfu) ~ bună! Drum bun! 36 (Îs) ~a jumătate Numai o parte din drum. 37 (Îs) ~a mânzului Alergătură inutilă de colo-colo. 38 (Îe) A da (sau a face) cuiva ~(a) (liberă) A lăsa pe cineva să treacă. 39 (Îe) A-și face ~ A-și face drum de trecere. 40 (Îae) A căuta prilej. 41 (Îe) A-și lua (sau a apuca) ~a (în picioare) A pleca. 42 (Îe) A-și căuta (sau a-și vedea) de ~ ori a se duce în ~-și A nu se amesteca în treburile altuia. 43 (Îlav) Cu o (sau de-o) ~ Dintr-o dată. 44 (Îe) A merge ~ de două (sau trei, patru etc.) zile (poște etc.) A merge o distanță (foarte mare). 45 Direcție luată de o dezvoltare, acțiune, mișcare Si: linie. 46 Metodă. 47 Sferă de preocupări. 48 (Înv; nob) Însărcinare oficială. 49 Pretext. 50 (Îs) ~ de atac Mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. 51 (Mpl; Îoc ~ de drept; îs) ~ de fapt Punerea cuiva în fața faptului împlinit. 52 (Îlav) Pe ~a Prin intermediul...

căi¹ c [At: BIBICESCU, P. P. 461 / E: nct] (Reg) Căci.

căi² [At: CORES1, PS. 300 / Pzi: ~iesc / E: каютиѩсѧ] 1 vr A regreta. 2 vr A recunoaște că a greșit. 3 vt (Rar) A compătimi pe cineva.

căiesc, ~ească a [At: ȘEZ. VIII, 112 / Pl: ~ești / E: cai (pil cal) + -esc] 1 Privitor la cal. 2 Specific calului. 3 Care aparține calului. 4 Care provine de la cal.

călcea sf vz calce¹

câi¹ sn [At: I. CR., ap. CADE / Pl: ? / E: nct] 1 (Reg) Partea dinapoi a copitei calului. 2 (Reg; dep) Fiecare dintre capetele din spate ale tălpilor saniei. 3 (Reg; dep) Cui ce se bate pe potcoavă ca să nu alunece Cf caia. 4 (Reg; șîs â~ul mâinii) Parte proximală a palmei (care corespunde călcâiului).

câi², ~e a [At: DA ms / Pl: ~ / E: nct] 1 (Ban) Ciung. 2 (Cu compliniri introduse prin „de”) Lipsit de.

bășină s.f. I (pop.) Gaz intestinal eliminat prin anus; pîrț, flatulație, (pop.) beș. II (bot.; reg.) 1 Compuse: bășina-porcului = a) specie de ciupercă (Lycoperdon gemmatum); b) buretele-cerbilor (Scheroderma aurantiacum); bășina-calului (sau -lupului, -vulpii) = specie de ciupercă necomestibilă (Globaria gigantea). 2 Bășicoasă (Colutea arborescens). 3 Traista-ciobanului (Capsella bursapastoris). • pl. -i. și (reg.) beșină s.f. /lat. *vĭssīna.

†ARM (pl. -muri) sn. 1 🐕 Partea de sus a piciorului la cal, vite cornute, etc., coapsă (👉 CAL, BOU): mănîncă din ~ul de din-apoi al iepii o ocă și jumătate de carne (ȘEZ.) ¶ 2 🫀 Băn. Partea de sus a piciorului la om, coapsă [lat. armus].

BĂȘINĂ (pl. -ni) sf. vulg. 1 Gaz fetid care iese din canalul șezutului ¶ 2 🌿 BĂȘINA-CALULUI, BĂȘINA-LUPULUI, BĂȘINA-PORCULUI¹, BĂȘINA-VULPII = GOGOAȘĂ ¶ 3 🌿 BĂȘINA-PORCULUI², ciupercă globuloasă, mai întîiu albă, apoi roșiatică sau brună care crește pe pămînt în pădurile de conifere și de fag; are miros plăcut și e comestibilă cînd e tînără; la maturitate însă e considerată ca veninoasă (Lycoperdon gemmatum) (🖼 408) ¶ 4 🌿 BĂȘINA- PORCULUI³, BURETELE-CERBILOR [lat. vulg. *bĭssĭna].

BĂTRÎN I. adj. 1 Care trăește de mulți ani, care e înaintat în vîrstă: ~ se chiamă de la 50 de ani pînă la 80 de ani (PRV.-MB.); ~ ca lumea, gîrbov, sub vîntul relei soarte (ALECS.); tot astfel, despre animale și plante: calul ~ nu se mai învață în buestru (👉 CAL); găina ~ă face zeama bună (👉 GĂINĂ); acest copaciu... gros și ~ de cînd urzise Dumnezeu pămîntul (ISP.); mai ~, mai în vîrstă, mai mare de ani: e cu cinci ani mai ~ decît mine ¶ 2 Vechiu, care e făcut de multă vreme: țuică ~ă; împăratul pusese la masă... niște vin mai ~ decît dînsul (ISP.) ¶ 3 Care a trăit odinioară, în vremile de demult: ~ii Romani ¶ 4 De demult, străvechiu, din vremurile de demult: unde le era lăcașul lor din zile ~e (N.-COST.) II. sm. 1 Om de o vîrstă înaintată, moșneag: un ~ cu barba albă; a auzi, a afla din ~i, a afla din spusa oamenilor bătrîni; de aci, din ~i, din vremile de demult: așa era din ~i, toată țara își avea împăratul (RET.) ¶ 2 ‡Trup de moșie rămasă de la moși strămoși. III. BĂTRÎNĂ (pl. -ne) sf. Femeie de o vîrstă înaintată [lat. vulg. *betranus < veteranus].

BĂTUT I. adj. 1 p. BATE ¶ 2 Sdrobit, prăpădit: ~ de cale și oboseală (JIP.) ¶ 3 Bătătorit, pe care s’a călcat sau s’a umblat mult: proverb: calea ~ă este cea mai scurtă 👉 CALE ¶ 4 🐑 Lapte ~ 👉 LAPTE ¶ 5 Împodobit: o cloșcă tot de aur, ~ă cu pietre scumpe (CRG.) ¶ 6 Bani bătuți, bani gata, peșin: nu era în stare să găsească nici o mie de lei bani bătuți (I.-GH.) ¶ 7 🐑 Întors, jugănit, castrat: berbec ~, țap ~; de aci, familiar: ~ la cap, prost, tîmpit; proverb: E ~ la cap, Tocmai ca un țap ¶¶ contr. NEBĂTUT: muierea ~ă e ca moara neferecată. II. BĂTUT sbst. Faptul de a bate (în toate accepțiunile): ~ul covoarelor, porumbului, etc. III. BĂTUTĂ (pl. -te) sf. Un fel de horă țărănească, cu mișcări repezi și foarte vioaie: fetele întindeau hora și bătuta cu flăcăii (I.-GH.).

BISERICĂ (pl. -ici) sf. ⛪ Lăcaș clădit anume pentru adunarea credincioșilor creștini (🖼 487) și (TAB. VIII, IX) biserica-i în inima omului (CRG.); 👉 CALE1, IEPURE, UȘĂ ¶ 2 Adunarea tuturor creștinilor, creștinătatea ¶ 3 Fețele bisericești, clerul [lat. basĭlĭca].

BOII ARĂ ȘI CAII MĂNÂNCĂ (pr.) = Unii muncesc și alții trag folosul.

BRĂDIȘOR sm. 🌿 1 dim. BRAD ¶ 2 Ramură de brad sau șomoiag de paie ce se pune pe învălitoarea unei case cînd se clădește ¶ 3 Trans. = JNEAPĂN ¶ 4 = COADA-CALULUI³ ¶ 5 = CORNIȘOR2 ¶ 6 = PEDICUȚĂ ¶ 7 Plantă ierboasă cu ramuri numeroase și de aceeași înălțime formînd mici tufișuri țepene de 10-20 cm. înălțime; frunzele mici, subțiri și ascuțite, foarte dese și aspre la pipăit, dau plantei înfățișarea unei cetini de brad; crește prin crăpăturile stîncilor și prin pădurile umede din munți (Lycopodium selago) (🖼 573).

BURETE sm. 1 🐙 Animal zoofit alcătuit dintr’un fel de sac lipit la bază de stîncile din mare; acest sac are o deschizătură la partea superioară și un mare număr de găuri pe toată întinderea pereților lui; corpul lui e format dintr’un schelet compus din țesătura mai multor firicele elastice; trăește în colonii și se pescuește cu deosebire în marea Mediterană, pe țărmurile Greciei, Siriei și Tunisiei (🖼 655) ¶ 2 Scheletul elastic al acestui animal (sau mai bine al unei colonii din aceste animale), curățat de materiile organice și lăsat cîtva timp într’o soluțiune de acid sulfuric amestecat cu multă apă, e întrebuințat pentru spălat corpul, pentru șters tabla, etc.; Fig. a stoarce ca pe-un ~; bea sau suge ca un ~, e un mare bețiv ¶ 3 pr. ext. Burete artificial, de cauciuc, întrebuințat la toaletă ¶ 4 🌿 Nume generic dat unor plante dintr’o clasă specială de criptogame care trăesc în locurile gunoioase, grase și umede, sau ca paraziți, pe arbori sau pe alte plante; unele din ele sînt bune de mîncare (ciuperca, mănătarca, etc,), iar altele sînt foarte otrăvitoare: muierea ... fripse niște bureți ce aflase prin pădure (RET.); proverb: doar n’am mîncat bureți! (ZNN.), n’am înnebunit; a tăia dracului bureți (ZNN.), a sta fără nici o treabă, a sta cu gura căscată. – Dintre speciile cunoscute la noi în țară, cităm următoarele; ~ -ACRU (sau ~-ALB, ~ -GALBEN, ~ -IUTE, ~ -LĂPTOS, ~ -PIPERAT, ~ -USTUROS) = IUȚARI; -~ BĂLOS¹, ciupercă comestibilă albă, cu miros și gust plăcut; crește pe pămînt în pădurile de fag și de brad (Hygrophorus eburneus) (🖼 656); – ~ BĂLOS² – BĂLOȘEL; – BUREȚI-CĂLUGĂREȘTI, ciuperci foarte mari, comestibile, cu pălăria brună-cenușie, cu carnea albă; cresc toamna pe rădăcinile și trunchiul stejarilor bătrîni; o singură ciupercă cîntărește uneori pînă la 15 kgr. (Polyporus frondosus) (🖼 657); – BURETELE-CALULUI, ciupercă cu pălăria cenușie, verzuie sau roșiatică, cu miros plăcut; crește pe pămînt gras și pe bălegar (Coprinus fimetarius); (🖼 658); – BURETELE-CERBILOR, ciupercă veninoasă, de formă sferică, de coloare galbenă ca lămîia sau galben-brună; carnea e albă la început, apoi devine albăstrie, marmorată și în urmă brună, cu un miros tare și neplăcut; crește prin păduri, vara și toamna; numită în Mold. și „bășina-porcului” (Scleroderma vulgare) (🖼 659); – ~ -CRĂIESC = BURETE-DOMNESC; – ~ -CREȚ¹, ciupercă comestibilă, cu gust plăcut, foarte ramificată, la început albă, apoi gălbuie, crește toamna pe trunchiul copacilor bătrîni din păduri; numită și „burete-de conopidă” (Hydnum coralloides); – ~ -CREȚ² RĂMURELE; – ~ -CREȚ³ – BUREȚI-DE-CONOPIDE²; – ~ -CREȚ⁴ = TOGMĂGEL 1; – Olten. ~ DE-BUBĂ- ~-PUCIOS; – ~-DE-CASĂ CIUPERCĂ; – ~ -DE-CONOPIDĂ¹= ~ -CREȚ¹; – BURETE-DE-CONOPIDĂ² , ciupercă comestibilă, de coloare albă, cu tulpina groasă, din care pornesc rămurele dese și ascuțite, goale înăuntru și fragile; crește prin pădurile umbroase și umede, mai cu seamă în păduri de brad; numită și „barba-caprei”, „burete-creț”, „crețișoară”, „curălice”, „laba-mîței”, „meloșel”, „opintici” sau „togmăgel” (Clavaria coralloides) (🖼 660); – ~-DE-IARBĂ (PĂC.) VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DE-MESTEACĂN, ciupercă comestibilă, cu miros aromatic, cu pălăria cărnoasă de coloarea scorțișoarei, cu piciorul, gol înăuntru, de coloare gălbuie; crește pe pămînt, în păduri, în grămezi mai mari; numită și „pîinișoare” (Cortinarius cinnamomeus); – ~-DE-NUC, ciupercă, cu carnea albă, cu miros pătrunzător și cu gust plăcut; pălăria, galbenă-roșiatică, și prevăzută cu solzi bruni, are forma unui evantaliu; crește pe trunchiul nucilor, fagilor și ulmilor din păduri; numit și „(burete-) păstrăv” sau „păstrăv-de nuc” (Polyporus squamosus); (🖼 661); – ~-DE-PRUND, ciupercă comestibilă, cu gust amar, cu miros foarte aromatic, cu pălăria galbenă-cafenie; crește în grupuri prin păduri, de la primăvară pînă la toamnă; numită (în Bucov.) și „burete-de rouă” (Collybia esculenta); – ~-DE-ROUĂ¹, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare roșie-cafenie; crește pe bălegar și pe lemn putred (Coprinus micaceus); (🖼 662); – ~-DE-ROUĂ², = BURETE-DE-PRUND; – ~-DE-SOC, ciupercă moale, gelatinoasă, concavă, în formă de scoică, de coloare brună-roșiatică; crește pe trunchiurile bătrîne de soc (Hirneola auricula Judae) (🖼 663); – ~-DE-SPIN¹, ciupercă comestibilă, dulce la gust și fără nici un miros, cu pălăria cenușie, purpurie pe margini și verzuie sau gălbuie la centru; crește pe pămînt, prin păduri (Russula grisea); – ~-DE-SPIN², NICORETE; – ~-DE-STEJAR¹, ciupercă cu pălăria bombată, de coloare purpurie, puțin catifelată; crește prin păduri (Boletus purpureus); – ~-DE-STEJAR², ciupercă roșie ca sîngele ce crește pe trunchiul copacilor, mai ales pe stejar; din ea se extrage așa numitul „cleiu de stejar” (Fistulina hepatica) (🖼 664); – ~-DE-VEVERIȚĂ = RĂMURELE; – ~-DOMNESC, ciupercă cu pălăria aproape membranoasă, de coloare galbenă; crește pe drumurile de la cîmp; numită (în Trans.) și „burete-crăiesc” (Bolbitius fragilis); – ~-DULCE¹ = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~-DULCE² = RÎȘCOV; – ~- FLOCOS, ciupercă cu pălăria gălbuie-roșiatică, a cărei carne conține un suc lăptos alb și foarte acru; crește pe pămînt, mai ales prin pădurile de mesteacăn; numită (în Mold.) și „flocoșel” (Lactarius torminosus) (🖼 665); – ~-GALBEN¹, una din cele mai bune ciuperci comestibile cu carnea albă, spre periferie gălbuie, cu miros plăcut și gust puțin piperat; crește în grupuri mici prin pădurile umbroase de fag, de brad și de mesteacăn; numită și „gălbinele”, „gălbiori”, „unghia-caprei” sau „urechiușă” (Cantharellus cibarius) (🖼 666); – ~-GALBEN² = IUȚARI; – ~-GĂLBIȘOR, ciupercă a cărei carne conține un suc lăptos care devine mai tîrziu acru; crește toamna prin pădurile umbroase (Lactarius aurantiacus); – ~-NEGRU = PĂSTRĂV 2; – BURETELE-OILOR, ciupercă comestibilă cu carnea albicioasă, puțin amară și cu miros plăcut; e compusă din mai multe pălării neregulate și legate între ele, de coloare brună gălbuie; crește pe sub brazi și pini, prin mușchi, în grupuri mari, mai ales toamna (Polyporus confluens) (🖼 667); – ~-PESTRIȚ, ~-ȘERPESC, BURETELE-ȘARPELUI, BURETE-DOMNESC-NEBUN (PĂC.), ciupercă foarte veninoasă, cu pălăria de o coloare roșie, frumoasă, acoperită mai adesea de pete albe; crește pe pămînt, în păduri; numită (în Mold.) și „pălăria-șarpelui” (Amanita muscaria) (🖼 668); – ~-PUCIOS, ~-PUTUROS, ciupercă de o formă ciudată, cu piciorul lung de 12-14 cm., de coloare alburie, în vîrful căruia e așezată pălăria conică, foarte scurtă; mirosul puternic, foarte urît, al acestei ciuperci face ca să fie descoperită de la distanță, atrăgînd în același timp muștele și alte insecte, cari mănîncă pulpa conținută în alveole; numită și „burete-de-bubă”, „boțiți” sau „bozuz” (Phallus impudicus) (🖼 669); – ~-ROȘU¹, ciupercă roșie, cu pălăria cărnoasă și piciorul vîrtos; crește prin foile căzute din pădurile de fag și pe cucuruzii de pin (Mycena strobilina); (🖼 670) – ~-ROȘU² = VINEȚICĂ-CU-LAPTE; – ~ȘERPESC¹, ciupercă comestibilă, cu carnea albă și moale, cu gust și miros plăcut; numită și „pălăria-șarpelui” (Agaricus procerus, Lepiota procera) (🖼 671); – ~-ȘERPESC² = BURETE-PESTRIȚ; – ~ȚEPOS – FLOCOȘEL 1; – BURETELE-VACII, ciupercă comestibilă, cu pălăria cărnoasă, de coloare galbenă-roșiatică; crește pe pămînt, în pădurile de brad și de fag (Lactarius subdulcis); – ~-VÎNĂT, ciupercă comestibilă, de coloare violetă-închisă, cu carnea moale, fără nici un miros; crește izolat printre frunzele uscate din pădure (Cortinarius violaceus) ¶ 5 🔧 Capetele umflate ale butucului de la roțile carului în care sînt vîrîte capetele spițelor (👉 ROATĂ) [lat. vulg. *boletis = clas. boletus].

CAL (pl. cai) sm. 1 🐒 Mamifer erbivor, domestic, care slujește omului la călărit, la tras și la dus poveri (🖼 728): ~ de călărie, ~ de ham, ~ roib; proverb: ~ul de dar nu se caută pe (sau la) dinți, la lucrul dăruit, nu prea se ia în seamă cusururile; ~ul are patru picioare, și tot se poticnește, și cei mai deștepți, cei mai iscusiți pot greși; ~ul (sau armăsarul) bun se vinde din grajd 👉 (ARMĂSAR); ~ul fără căpăstru cade în prăpastie, cei lipsiți de sfătuitori buni sînt expuși să greșească; vrei, ~ule, orz? nu e nevoie să mai întrebi pe cineva, cind vrei să-i faci un bine; a face din ~ măgar, a înjosi pe cineva, a-l aduce într’o stare, a-i crea o situație mai puțin vrednică; a ajunge din ~ măgar, a ajunge jos de tot dîntr’o treaptă înaltă, a scăpăta; a spune cai verzi pe pereți, a povesti lucruri de necrezut, a îndruga la nimicuri; 👉 ALERGA², BĂTAIE 3, BOT, BREAZ, BUIESTRU, JUCA, POȘTĂ, POTCOAVĂ ¶ 2 De-a caii sau de-a câini, joc de copii în care unul înfățișează calul, iar celălalt îl încalecă sau îl mînă, făcîndu-l să alerge ¶ 3 Aparat de lemn, de forma unui cal, peste care se învață cineva a face sărituri, în sălile de gimnastică (🖼 729) ¶ 4 ⛹ Figură în jocul de șah, care reprezintă un cap de cal (🖼 730) ¶ 5 Trans. Suport de fier pe care se așază lemnele în vatra cuptorului ¶ 6 🏚 pl. Cele două lemne orizontale pe care se sprijinește coșul morii ¶ 7 📻 Unitate de măsură care reprezintă puterea unui motor capabil de a ridica, într’o secundă, 75 de kgr. la o înălțime de un metru: un motor de 300 de cai ¶ 8 🐟 CAL-DE-MARE, mic pește de mare al cărui cap seamănă cu capul de cal, numit și „hipocamp” (Hippocampus) (🖼 731) ¶ 9 🐙 CALUL-DRACULUI, CALUL-POPII, CAL-DE-APĂ gen de insecte nevroptere, caracterizate prin colorile lor metalice admirabile, în care domină albastrul, roșul și verdele; au corpul lung și subțire și aripi colorate și împestrițate cu pete frumoase; trăesc mai ales pe deasupra bălților și la țărmurile rîurilor (Libellula) (🖼 732) ¶ 10 🌿 COADA-CALULUI¹'² 👉 COADĂ; – IARBA-CAILOR = FLOCOȘICĂ¹; -SUDOAREA-CALULUI, ASUDUL-CALULUI = OSUL-IEPURELUI; – PAȘTILE-CALULUI¹ sau PAȘTILE-CAILOR² = TRAISTA-CIOBANULUI; – PAȘTILE-CALULUI³ = STUPITUL-CUCULUI ¶ 11 🔱pop. Paștile calului sau Paștile cailor, Paștile Blajinilor (👉 BLAJIN); familiar: la Paștile cailor, niciodată [lat. caballus].

CALCE¹ sf. 🌿 1 Plantă cu frunze groase, lucitoare, cu flori mari galbene-aurii, care crește prin bălți și pe locuri umede; numită și „calcea-calului”, „scalce”, „bulbuc(ei)”, „capră-nemțească” (Caliha palustris) (🖼 744) ¶ 2 ~-MARE =ROSTOPASCĂ; ~-MICĂ = UNTIȘOR¹ [lat. calx, calcem].

CALE (pl. căi) sf. 1 Drum pe care călătorește cineva de la un loc la altul: apucînd ~a către răsărit, s’a dus ... trei zile și trei nopți ISP.; familiar: (doar nu te-a îmbătrînit) ~a bisericii DLVR., frecuentarea bisericii; proverb: ~a bătută este cea mai scurtă, făcînd ca toți ceilalți, rar te expui să greșești sau să-ți atragi neajunsuri; în ~, în drum; a ieși în ~a cuiva, a întîmpina pe cineva, a ieși înaintea cuiva; 👉 ȚINE(A); a-și vedea (sau a-și căuta) de ~, a-și urma drumul înainte, a nu se amesteca în treburile altora (fără a fi chemat); ~ de un ceas, de o poștă, la un ceas depărtare, la o depărtare de o poștă; la ~a jumătate, la jumătate ~, la jumătatea drumului ¶ 2 Călătorie: ~ bună! drum bun! (urare de călătorie); familiar: bună ca bumbacul, unde-i ajunge să-ți spargi capul, urare răutăcioasă celor ce pleacă în călătorie: să nu te mai întorci niciodată ¶ 3 ~ primară, Olten. ~a, ’naltă CIAUȘ., prima vizită pe care o fac noii căsătoriți, la opt zile după cununie, la părinții tinerei neveste; ~ întoarsă, întoarcerea acasă a noilor căsătoriți de la această vizită ¶ 4 Drum, spațiu rezervat circulațiunei între sate și orașe, șosea: ~ județeană; ~ națională; căi de comunicațiune ¶ 5 Stradă largă în orașe și sate care se termină de obiceiu la barieră sau care e legată de o șosea națională sau județeană: ~a Victoriei; ~ Călărașilor ¶ 6 🚝 ~ ferată, drum pe care se află așezate șine și pe care circulă vagoane trase de locomotivă, drum de fier ¶ 7 pr. ext. 💫 Drumul pe care-l face un astru în spațiu: ~a soarelui ¶ 8 🌐 Drum pe care-l face un rîu în curgerea lui: rîul oprit de stînci, își face ~ pe aiurea ¶ 9 💫 Calea laptelui, ~a robilor, ~a lui Troian, fășie alburie, neregulată, formată dintr’o mulțime nenumărată de stele, și care împarte cerul de la NE, la SV în două părți aproape egale (🖼 749): spun păgînii să se fi alcătuit pe cer ~a laptelui, sau cum îi zicem noi pe românește, drumul robilor ori ~a lui Traian ISP. ¶ 10 Drum de urmat, mijloc de transportat: s’au expediat pe ~a poștei, pe ~a aeriană ¶ 11🫀 Căi, pl. Canaluri, conducte prin care aerul, o substanță, etc. se introduce în corp sau se elimină dintr’însul: căi respiratorii, căile digestive ¶ 12 Fig. Direcțiunea ce ia cugetarea sau voința omului; direcțiune în purtare: ești pe o ~ rătăcită: a se abate din ~a dreptății, mîntuirii; ~a pierzării; ~a păcătoșilor ¶ 13 Fig. Mijloc: s’a înălțat pe căi rele: căile Ini Dumnezen se deosebesc de căile oamenilor ¶ 14 loc. diverse: Cu ~, cu drept, cu bine: a fi cu ~, a fi drept, a se cădea, a se cuveni; a găsi cu ~, a găsi de cuviință, a socoti că e mai bine a găsi nimerit; fără ~, sau rău și fără ~, pe nedrept, în contra rațiunii; afară din ~ sau din ~ afară peste măsură, prea mult; a sta în ~, a sta în drum, a fi piedică; a pune la ~, a regula, a aranja; a pregăti; a îngriji; a învăța, a îndemna; a se vorbi, a se înțelege, a se sfătui; Familiar a pune țara la ~, a face politica, a-și da părerea asupra neajunsurilor țării din pricina relei ocîrmuiri; a o scoate la ~, a o scoate la capăt; a fi pe ~, a fi dispus, gata, în momentul (de a face ceva): a pune pe cineva pe ~, a-i arăta drumul pe care să-și poată ajunge scopul; a lua cuiva ~a din picioare CIAUȘ., a-i scuti un drum, a merge în locul lui: 0lten. de ~a asta, de data asta [lat. callis, -llem].

CALEA – VALEA adv. familiar Tot mai merge, treacă-meargă, bine- rău: mai ’nainte, era deprins a trăi singur, dar acum are să-ți cadă greu CRG. [calea (și) valea; comp.: făcu trei cruci, zise un Doamne ajută! și calea și valea RET.].

CĂI (căesc) I. vb. refl. A-i părea rău de o faptă săvîrșită, a regreta: se căiră de prostia ce făcuseră ISP.; avea aerul unul vinovat care se căește VLAH.. II. vb. tr. ‼ A compătimi: unii o plîng, alții o căesc JIP. [vsl. kajati se].

❍CĂLCUȚĂ (pl. -țe) sf. Maram. 🌿= CALCE¹ 1: Frunză verde de ~, Mîndru-i cu două drăguțe BRL..

CĂLICEA (pl. -cele) sf. dim. CALE.

CĂLICICĂ sf. dim. CALE.

CĂLOIU I. sm. augm. CAL. Cal mare BUD.. II. (pl. -oaie) sn. Trans. BUD. = CĂLONÎU.

CĂLUȘ¹ I. sm. 1 🐙 = CALUL-DRACULUI 👉 CAL 9 ¶ 2 Fig.: ~ul-dracului, femeie stricată, depravată, cățea CIAUȘ.. II. sn. (pl. -ușuri) 1 Bucățică de lemn sau de fier, mototol (de pînză, etc.) ce se pune în gura cuiva, ca să nu poată vorbi: pe preot l-au găsit... cu ~u ’n gură, d’abia mai putînd geme CAR. ¶ 2 Lemnișor ce se pune vertical între dinții unui animal, cînd i se face o operație, sau ca să nu poată mușca, proțap ¶ 3 Lemnișor cu doi craci cu care se prind rufele întinse pe frînghii, cîrlig(el) de rufe (👉 CÎRLIG 1) ¶ 4 🎼 Scăunaș, scaun de vioară (🖼 771): nu mai cînt... mi-e frică să nu cază ~ul a doua oară DLVR. ¶ 5 🔷 Șevalet, suport de lemn pe care-și așează pictorul tabloul, cînd lucrează la el: pe ~ul din fața ferestrei... stă o altă pînză neîncepută VLAH. ¶ 6 🎖️ Rotocol de postav, pe umărul drept al uniformei soldaților, care nu lasă să alunece cureaua puștii ¶ 7 🎖️ Reazăm pe care-și așază soldatul pușca, pînă învață să tragă la țintă ¶ 8 Una din figurile jocului călușarilor; 🩺 pop.: luat din ~, se zice despre cineva care pătimește de amețeli care-l fac să cadă la pămînt, boală pe care o pot vindeca numai călușarii, frecîndu-l cu pelin, usturoiu și oțet și jucînd împrejurul bolnavului PAMF. ¶ 9 ⛹ Jucărie de copii, în formă de arc, cu care se aruncă un bețișor care se încurcă în părul sau barba cuiva (🖼 772) [dim. din cal].

CĂLUȘEL¹ (pl. -șei) sm. 1 🐒 dim. CAL: și-a cumpărat un ~, cu tot dichisul de călărie CAR. ¶ 2 🐙 Insectă ce seamănă cu lăcusta; are o gură foarte puternică și cînd e apropiat de un neg, îl smulge, cu rădăcină cu tot, cu o iuțeală de necrezut: e cunoscută și sub numele de „căluț pestriț”, „căluț-roșiatic”, „cosaș pestriț”, „lăcustă-de-iarbă”, etc. (Dicticus verrucivorus) (🖼 774) ¶ 3 🐙 = COSAȘ ¶ 4 pl. 🏚 Cele două lemne orizontale pe care se sprijinește coșul morii, numite și „cai” ¶ 5 Joc popular cu lăutari.

CĂLUȚ sm. 1 🐒 dim. CAL: hi! ~ii tatei, să ne întoarcem cît mai de grabă acasă CRG. ¶ 2 🐙 ~-PESTRIȚ, «-ROȘIATIC = CĂLUȘEL¹ 2.

CĂPĂSTRU (pl. -pestre) sn. 1 Ochiu de funie sau de curea ce se pune în capul sau botul animalelor, în spec. al cailor, spre a le lega la iesle sau a le duce undeva (🖼 822); Fig. a duce pe cineva de ~, a-l duce de nas; proverb 👉CAL ¶ 2 🏚 Întinzătorul sau struneaua teicii de la moară [lat. capĭstrum].

CĂUTA (caut), CĂTA (cat) I. vb. tr. 1 A umbla să afle, să găsească ceva pierdut sau rătăcit: îmi caut pălăria; (P): cine caută, găsește, a) cine stăruește, izbutește: b) cine lucrează, agonisește; (P): caută ziua de ieri, caută fără să știe ce, caută un lucru ce nu se poate găsi; 👉 AC, IAPĂ, PAPURĂ ¶ 2 A umbla să găsească pe cineva: s’a dus să-l caute pe frate-său ¶ 3 A umbla după ceva, a se sili să afle, să capete sau să descopere ceva: ~ o slujbă; ~ să se însoare; ~ bătaie; ~ ceartă; ~ soluțiunea unei probleme ¶ 4 A scotoci: ~ prin buzunare ¶ 5 A încerca, a se sili: ~ să scape; conștiința lui vinovată căută să se apere (VLAH.) ¶ 6 A cerceta un bolnav și a-l îngriji: căuta bolnavii din sat și mîngiia pe săraci (ODOB.) ¶ 7 A îngriji, a administra: își caută singur moșia ¶ 8 A ținea seama, a lua în considerație: Nu-i căuta chipul, nu-i căuta anii (PANN) ¶ 9 A veni într’un loc (cu intențiuni bune sau rele), a se duce într’un loc spre a face ceva: n’ai ce~ în casa mea ¶ 10 A-și îndrepta privirile spre a vedea sau cerceta ceva, a privi, a se uita: cînd o căutai, era cu ochii scăldați în lacrămi (ISP.); 👉 CAL. II. vb. intr. 1 A privi, a-și îndrepta privirile, a se uita: copilul, cîndu-l botezi, trebue să caute cu fața cătră răsărit (PRV.-MB.); cătă într’o parte și într’alta și nu văzu nicăiri lumină (ISP.) ¶ 2 A ținea seamă, a lua în considerație: nu caut la preț; judecătorii ... să nu-l caute căci e sărac, ci să-l judece pe dreptate (PRV.-MB.); cît sînt eu de blînd și cît ești de bătrînă, nu-ți caut, te cotonogesc! (CAR.) ¶ 3 A se îngriji, a avea grijă: ~ de casă; a-și ~ de drum, a-și urma drumul, fără a se ocupa de alții sau de altele; a-și~ de treabă, a sta de-o parte, fără a se amesteca în treburile altora ¶ 4 ~ la (sau în) stele, ~ în cărți, a umbla să ghicească norocul cuiva prin cercetarea stelelor, prin așezarea cărților de joc. III. vb. refl. A se îngriji (vorb. de un bolnav), a-și vedea de sănătate: s’a căutat cu doctori și cu babe, dar nimic nu i-a folosit; F: ai dreptate, numai nu te cauți, se zice, în ironie, cuiva care se plînge de o nedreptate (într’o chestiune de puțină importanță). IV. vb. unipers. CAUTĂ (mai adesea cată , trebue: cată să-l asculți, dacă-ți poruncește ceva [lat. *cautare < cautus; forma căta a rezultat din căuta < căota, întocmai ca făreca < făureca].

STEEPLE-CHASSE (stipl-ceiz) (engl.) = Alergări de cai cu fel de fel de obstacole.

ȚARĂ (pl. țări) sf. 1 🌍 Întindere mare de pămînt, teritoriu reprezentat ca o unitate, locuit de un anumit popor și stăpînit de un suveran: Țara-românească, România; Țara-ungurească, Ungaria; Țara-nemțească, Germania; Țara-rusească, Rusia; Țara-făgăduinții 👉 FĂGĂDUINȚĂ2; s’au scornit și o ciumă mare în toată țara, în zilele acestui domn (NEC.); au trămis Dumnezeu urgia sa asupra acesti țări, lăcuste, de au împlut țara prin toate ținuturile (LET.); doi domni într’o ~ nu pot fi (MUST.); (P): fie pîinea cît de rea, tot mai bună’n țara mea; – cum e țara, și obiceiul 👉 CALE14, MARE²2, PROROC2, TĂTAR1, TOCMEALĂ3 ¶ 2 Țara în care s’a născut, în care trăește cineva, patrie: m’am întors în ~; de ~, băștinaș: Grecii... erau mulți în toate boieriile și pîrcălăbiile... iară boierii de ~ nu puteau încăpea la nimic (NEC.) ¶ 3 La ~, la sat (în opoz. cu orașul): trăește la ~; a plecat la ~ ¶ 4 ‡Poporul de rînd (în opoz. cu boierii): cum au murit Matei, au și ridicat domn pre Constantin-Vodă slujitorii, boierii și țara (NEC.); Duca-Vodă, văzînd că s’au rădicat atîta ~ asupră-i, au ieșit cu toată casa Iui din curte și au purces în gios (MUST.) [lat. tĕrra].

VIZITIUL PROST, BATE CALUL BUN = Omul nechibzuit strică multe din rosturile sale.

WALK-OVER (uoc over) (engl.) = Cursă la care nu ia parte decît un cal.

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2) (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus.

CALCE¹, călci, s. f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbecee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare, în formă de copită de cal, și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.

CALE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. 5. Călătorie. Dor de cale. ◊ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanță, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

LACTEE adj. (În sintagma) Calea Lactee = brâu luminos care se vede noaptea de la un capăt la celălalt al boltei cerești; Calea-Laptelui, Calea-Robilor. – Din fr. [voie] lactée, lat. [via] lactea.

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita, nedespicată (în special, spre deosebire de armăsar, masculul castrat), care servește omului la călărie, la tras vehicule și la dus poveri. Cal de ham. Cal de călărie. Cal de curse. ▭ În fața casei, legat la par, sta în ploaie un cal urît, ros de ham. CAMILAR, TEM. 51. Voinicii cai spumau în salt. COȘBUC, P. I 56. Calul... începe a sări în două picioare, forăind. CREANGĂ, P. 185. Caii lor aleargă alăturea-nspumați. EMINESCU, O. I 97. Am obosit ca un cal de poștă ce nu-și are tainul la vreme. ALECSANDRI, T. I 373. Calul de dar nu se caută în gură (sau la dinți) (= lucrurile primite în dar se iau așa cum sînt, fără să se mai țină seamă de defecte). Cunoscut ca un cal breaz. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă (sau cal de tramvai) = a alerga mult; a fi muncit peste măsură, a fi întrebuințat la toate, trimis în toate părțile. Sărmane, biete Barbule! ai ajuns cal de poștă împregiurul horii. ALECSANDRI, T. 85. Cal de bătaie = persoană foarte hărțuită, trasă din toate părțile, muncită; subiect, problemă de care se ocupă insistent multă lume, sau care vine mereu ca preocupare exclusivă a cuiva. A fi cal de dîrvală v. dîrvală. A face (pe cineva) din cal măgar = a face (pe cineva) să ajungă dintr-o situație mai bună într-una mai rea, a degrada; a înjosi, a umili. Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpinîre pe mine? zise Gerilă. Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. A ajunge din cal măgar = a ajunge într-o stare sau situație mai rea, mai proastă. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A-și juca calul = a-și face mendrele. Știu eu năzdrăvănii de-ale spînului; și să fi vrut, de demult i-aș fi făcut pe obraz, dar lasă-l să-și mai joace calul. CREANGĂ, P. 219. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri fantastice, imposibile, de necrezut. Cred că visezi cai verzi, prietene. CAMILAR, N. I 112. Ia păziți-vă mai bine treaba și nu-mi tot spuneți cai verzi pe păreți, că eu sînt Stan pățitul. CREANGĂ, P. 179. La paștile cailor (sau calului) = niciodată. O fugă de cal = distanță nu prea mare. Aud, cucoane?... dacă-i lungă poșta de-nainte?... Ba nu... ian cît cole, o palmă de loc, o fugă de cal... N-ai apucat a porni bine și ai și ajuns. ALECSANDRI, T. 45. Calul dracului = (depreciativ) femeie bătrînă, rea;, baborniță, vrăjitoare. ◊ Calul-troian = (cu aluzie la legendarul cal de lemn dăruit de greci troienilor) stratagemă de care se folosește un dușman pentru a reuși să pătrundă în tabăra adversă; inamic deghizat sub masca unui binefăcător. Vapoare mari [americane] ca niște cai troieni Aruncă gheara ancorei în port. BOUREANU, S. P. 4. Cal-putere = unitate de putere (egală cu 75 kilogrammetri pe secundă) cu care se măsoară forța motrice a unei mașini mișcate cu vapori de apă sau cu carburanți. Remorcherele de sute de cai-putere trec duduind din toate mașinile. BOGZA, C. O. 405. ◊ (Poetic) Cu mii de cai-putere Se crapă zorii unei alte ere! BENIUC, V. 91. ♦ (Mil., învechit) Cal de friză = baraj tehnic contra infanteriei, făcut dintr-un schelet de lemn sau de fier îmbrăcat cu sîrmă ghimpată. 2. Nume dat unor aparate sau piese care seamănă cu un cal: a) numele unui aparat de gimnastică, peste care se fac sărituri; b) figură în forma unui cap de cal la jocul de șah. 3. Compuse: calul-dracului sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă = libelulă. Cal-de-mare (sau, rar, calul-mării) = mic pește marin al cărui cap seamănă cu acela al calului (Hippocampus). Împrejuru-ne s-adună Ale curții mîndre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalți cu steme-n frunte. EMINESCU, O. I 101.

CALCE s. f. Plantă erbacee cu frunze groase și lucitoare în forma copitei de cal și cu flori galbene-aurii; crește pe lîngă bălți și prin locuri umede (Caltha palustris).

CALE, căi, s. f. I. 1. Fîșie de pămînt umblată, folosită pentru deplasările dintr-un loc în altul; drum. Deodată calea coti pe o costișă, printr-un făgițel tînăr. SADOVEANU, O. I 13. Tu ești pe-aici? Eu te-am crezut Cu oile prin vale! De-aș fi știut că ești pe deal, Mergeam pe altă cale! COȘBUC, P. I 107. [împăratul] iese înaintea fecioru-său, pe altă cale, și se bagă sub un pod. CREANGĂ, P. 185. Noaptea-i mică, stele-s multe Și-oi perde calea prin munte! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 141. ◊ (În numiri de străzi) Calea Victoriei. Cale ferată. v. ferată. Calea lactee sau calea robilor sau calea laptelui v. lactee. (La pl.) Căile respiratorii = aparatul respirator. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte, neobișnuit de... Adormea, ș-a doua zi se deștepta în aceeași priveliște dureroasă a vieții lor, din cale-afară chinuită. VLAHUȚĂ, O. A. 255. Încă n-am văzut așa femeie, să plîngă de toate cele: era miloasă din cale-afară. CREANGĂ, O. A. 44. Era un vis misterios Și blînd din cale-afară. EMINESCU, O. 1185. ◊ Expr. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a-i ieși înainte, a-l întîmpina. Și ca la mîndre nunți de crai, Ieșit-a-n cale-ales alai. COȘBUC, P. I 56. Țugulea se duse mai întîi în calea zmeului celui mai mare. ISPIRESCU, L. 316. A fi (sau a sta, a se izbi, a se pune) în calea cuiva = a fi piedică cuiva, a i se împotrivi. A, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! EMINESCU, O. I 146. A găsi (sau a afla) cu cale = a socoti că este potrivit, nimerit. Mă-nroșește singur gîndul Că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. A găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. Calea-valea= treacă-meargă, fie, mai merge. De-ar fi fost, cel puțin, așternută pădurea pe jos cu jir în loc de cucuruzi de brad, calea-valea. HOGAȘ, M. N. 98. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140. Celelalte, calea-valea, dar o guriță? cît lumea. EMINESCU, N. 88. Ce mai calea-valea = ce mai încoace-încolo, ce să mai lungim vorba. Ia să-mi iau eu merticul meu, nu de-altceva, da... să am eu treaba mea, aia e, ce mai calea-valea. PREDA, Î. Ce mai calea-valea, casa trecea cu forme, în stăpînirea Cazangiului. PAS, Z. I 152. A pune la cale = a) (cu privire la lucruri) a pregăti ceva, a se îngriji de ceva, a aranja, a hotărî. Apoi, după aceea, lucrurile s-au pus repede la cale. SADOVEANU, M. 117. Chiar în acea zi, cătră sară, baba începu să puie la cale viața nurori-sa. CREANGĂ, P. Puse toate alea la cale pentru drum. ISPIRESCU, L. 140. Toate trebile și le punea la cale singurel. CREANGĂ, P. 16. Să punem la cale o cununie. ALECSANDRI, T. 768; b) (cu privire la persoane) a sfătui, a îndruma, a povățui, a îndemna (de obicei la rău). Baba pune la cale și pe feciorul cel mijlociu, și-și ia un suflet de noră întocmai după chipul celei dintîi. CREANGĂ, P. 7; c) a aplica cuiva pedeapsa cuvenită, a învăța minte pe cineva. Pe urs l-am pus eu la cale. CREANGĂ, P. 215. Așteaptă... Cocolitule... te-oi pune eu la cale și pe tine acuși. ALECSANDRI, T. I 209. A fi pe cale de a... (sau să...) =a fi gata să..., a fi aproape de a...2. Călătorie, drum. Sfioasă, își lăsă ochii în pămînt, urmîndu-și calea spre șipot. BUJOR, S. 83. Se oprește, sfărîmat de cale, Și cheamă somnul care l-a uitat. CERNA, P. 167. Calul, ud de cale, Pămîntu-n loc îl frămînta. COȘBUC, P. I 195. Cîndu-mi vine dor de cale, Merg pe jos ca și călare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ Fig. De-ai întîlnit partidu-n cale, Știi drumul, nu mai rătăcești. JEBELEANU, în POEZ. N. 302. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a apuca) calea = a pleca, a porni la drum. Făt-Frumos luă calea spre casa babei. POPESCU, B. IV 23. Și apucînd calea către răsărit, s-a dus. ISPIRESCU, L. 4. El își luă calea iar spre pămînt. EMINESCU, N. 65. A face calea întoarsă = a se întoarce din drum. Calea jumătate = numai o parte din călătorie. Cale bună! sau bună calea! formulă de salut la plecarea cuiva. Cale bună, fata mea, îi zise tată-său. ISPIRESCU, L. 16. Bună calea, Ivane! CREANGĂ, P. 229. 3. (Adesea determinat prin numele unei măsuri de lungime sau de timp) Distanță, depărtare. Pînă la Lădești este cale. GALACTION, O. I 264. Lumea îl petrecu pînă afară din sat, cale de un ceas. BUJOR, S. 39. E cald. De drum îndelungat Picioarele de-abia-l mai țin, Și-i cale pînă-n sat. COȘBUC, P. I 227. S-a dus în Humulești, cale de două ceasuri cu piciorul. CREANGĂ, A. 15. Cînd urla [motanul] dintr-un cap, s-auzea cale de-o zi, iar cînd urla din cîte șăpte, s-auzea cale de șăpte zile. EMINESCU, N. 14. Genarul, pierdut în sălbatecile sale vînători, se depărtase cale de-o zi. EMINESCU, L. P. 179. Alergătorii... sînt datori a face jurul pieții de patru ori, adecă o cale de douăsprezece verste. NEGRUZZI, S. I 36. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o mișcare etc.; linie. Teoria marxist-leninistă ne luminează căile construcției socialiste, ne ajută să rezolvăm toate problemele construcției potrivit condițiilor istorice concrete. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2714. ♦ Metodă, mijloc, procedeu de urmat pentru atingerea unui scop. În sufletele a sute de milioane de oameni se întărește speranța că se poate găsi o cale spre reglementarea problemelor litigioase și nerezolvate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2736. ◊ Loc. adv. Pe cale... = prin mijloc..., pe linie... Dispoziție dată pe cale administrativă. ▭ Se aude de concediu... tu ai să-l iei sigur pe cale medicală. SAHIA, N. 118. ◊ Expr. A afla chip și cale v. chip. ♦ Cale de atac = procedură de atacare a unui act judecătoresc (în special a unei sentințe) cerînd modificarea sau anularea lui.

CĂI, căiesc, vb. IV. 1. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «pentru» sau prin conj. «că», «pentru că») A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște o greșeală făcută. Unul spuse că se va căi cît va trăi el, pentru că a osîndit pe un om drept. ISPIRESCU, L. 367. Nu face una ca asta că te-i căi mai pe urmă. ALECSANDRI, T. 332. I-aș spune și nu-ndrăznesc, Aș tăcea și mă căiesc. HODOȘ, P. P. 31. 2. Tranz. (Rar) A compătimi, a plînge pe cineva; a căina. Iar pe drum cine trecea... Tot pe Badiul mi-l căia. TEODORESCU, P. P. 549.

LACTEE adj. f. (Numai în expr.) Calea lactee – îngrămădire a unui mare număr de stele apărînd ochiului liber ca un brîu luminos care traversează bolta cerească; calea laptelui, calea sau drumul robilor. În nopțile senine, sub calea lactee. CAMIL PETRESCU, V. 69. ◊ Fig. Pălăriile mai întîi sînt încinse cu o panglică lată, strălucitoare, o adevărată cale lactee de fluturi și stele metalice. BOGZA, C. O. 281. (Rar, în construcția cărare lactee) Viscolește alb nisipu-n lungul plajei fără lume... Nu mai pleacă bărci albastre la plimbare Pe cărările lactee însemnate-n larg de spume. D. BOTEZ, P. O. 50.

ROB, ROABĂ, robi, roabe, s. m. și f. 1. Om lipsit total sau parțial de libertate, aflat sau ajuns în proprietatea (deplină) a altuia și obligat să muncească pentru acela. V. sclav, iobag. În urma lui mergea un rob mare și voinic, o namilă de om. CARAGIALE, P. 124. Armașul Manolache Florescu a căutat să-i stabilească [pe țigani] împărțindu-i ca robi pe la proprietarii care au voit să-i primească pe moșiile lor. GHICA, S. A. 35. Mai curînd sau mai tîrziu le luă și libertatea și îi făcu robi ai pămîntului. BĂLCESCU, O. I 252. ◊ (Glumeț) Răcit, gutunărit... de patru zile sînt robul nasului meu. ALECSANDRI, S. 70. ♦ Persoană luată în captivitate, prin război (și folosită la munci grele, uneori ținută închisă, izolată). Între corturile taberei și carele de război, trecură robii, cu ochii spăriați, cu capetele goale, zbîrlite și plecate. SADOVEANU, O. VII 16. Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. Să te duci, bădiță, duci Pîn’ îi pica rob la turci, Cu picioarele-n butuci Și cu mînele-n cătuși. ALECSANDRI, P. P. 17. ♦ (Popular) Deținut, întemnițat. L-or prinde și l-or lega Și-n temniță l-or băga În temnița cea mai grea, Unde n-a fost rob în ea. ȘEZ. I 109. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. «L-a scutit» de armată și cu asta l-a cîștigat rob pe viață. GALAN, B. I 69. [Pedagogul] a rămas robul copiilor altora. ANGHEL, PR. 79. ♦ (În limbajul bisericesc, de obicei precizat prin «lui dumnezeu») Persoană credincioasă; creștin. Să pomenească... cît or trăi că au dat peste Ivan, robul lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 305. Doamne, odihnește sufletul robului tău Ioan. NEGRUZZI, S. I 254. ◊ (Învechit, în formule de salut, de obicei ca încheiere la o scrisoare) Cu credință nestrămutată rămîi de veci plecat rob – Luca Arbore. DELAVRANCEA, O. II 140. N-am încetat de a fi pentru de-a pururea al dumitale credincios rob. NEGRUZZI, S. I 22. 2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire. Ce s-a întîmplat în aceste țări ale Rusiei se va întîmpla și în țara mea. Se vor ridica robii și vor cădea stăpînii. SADOVEANU, M. C. 113. Consideră țara a sa și din trupul ei a rupt douăsprezece moșii, cele mai mari și mai frumoase, pentru a-și face sieși stare și robi noi. LIT. ANTIMONARHICĂ 148. Pe tine... nu te doare chinul de rob, bătut de ploi, De mîna celui tare... PĂUN-PINCIO, P. 45. ◊ Fig. Aron-vodă domnea în țara Moldovei și Alexandru Bogdan în Țara Romînească. Robi tremurînd în mijlocul desfătărilor, pe un tron cumpărat cu bani. BĂLCESCU, O. II 25. 3. Fig. (Urmat de determinări în genitiv sau în dativ) Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare, de o obligație. Era un cărturar încă tînăr... prins la alte îndatoriri, care-l țineau rob orașului. C. PETRESCU, R. DR. 43. Erau robi ai formulelor. IBRĂILEANU, SP. CR. 204. A mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă. EMINESCU, O. I 232. 4. (În expr.) Calea (sau drumul) robilor = calea lactee, v. lactee.

ȚIGAN, -Ă, țigani, -e, s. m. și f. (Rar la feminin) 1. Persoană care face parte dintr-o populație originară din India (vorbind o limbă indo-europeană), astăzi răspîndită în mai toate țările Europei și trăind în unele părți încă în stare seminomadă. Țiganii, drumeții cei veșnici, ei sînt! Cu ochii de fulger, cu pletele-n vînt... Ei arși sînt de soare, de vînturi bătuți. COȘBUC, P. I 143. Dar romînul cu-a sa mînă rumpe lanțul de robie, Și țiganul, liber astăzi, se deșteaptă-n fericire! ALECSANDRI, P. I 200. Răzvan-vodă era născut în Moldova dintr-un tată țigan și o mumă moldovancă. BĂLCESCU, O. I 339. Pe su' mînă Că-i rumînă. Pe sugeană Că-i țigană. MAT. FOLK. 930. Plac, nu-ți plac, Dar țiganele moarte-ți fac. ib. 931. ◊ Țigan de laie v. laie. Țigan de șatră v. șatră. ◊ Expr. A arunca moartea în țigani = a arunca vina pe altul, nu pe adevăratul vinovat. (A se muta) ca țiganul cu cortul = a se muta foarte des, a fi nestatornic, a nu se stabili într-un anumit loc. A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși ceva tocmai la sfîrșit, a-și da în petic tocmai la urmă. ♦ (Adjectival) Țigănesc. Ca să poată mai cu plăcere Călători țiganele gloate. BUDAI-DELEANU, Ț. 105. 2. Compus: (popular) calea-țiganului = calea lactee. 3. Persoană, mai ales din populația țiganilor, care practică una din ocupațiile obișnuite ale acestora; (în special) lăutar, fierar. Petrecerea noastră nu-i veselia, caii, vinul, țiganii, femeile și huietul; petrecerea noastră e gîndul posomorît. RUSSO, S. 23. Zi, țigane, pînă mîne, Că mîndruți-i pare bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 364. ◊ Expr. Este învățat ca țiganul cu ciocanul, se spune despre cei deprinși cu nevoile. Tot țiganul își laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparține (marfă, meșteșug etc.). 4. Denumire dată unei persoane brunete, oacheșe. 5. Om cu apucături rele (care nu se sfiește să cerșească, să se tocmească). Ba ici-colea mai vedem și cîte un om mai țigan decît toți țiganii. RETEGANUL, P. I 59. L-am potcovit bine... De nu cumva s-ar răzgîndi; dar parcă nu era țigan să-ntoarcă. CREANGĂ, P. 41. Celui care tot cere, de multe ori se zice: tare-i țigănos; îi țigan din cale-afară. ȘEZ. II 47.

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); (prin restricție) armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) (= lucrurile primite în dar se iau așa cum sînt, fără să se mai țină seamă de defecte). ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = persoană hărțuită, muncită de toți; problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) dintr-o situație mai bună într-una mai rea. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La paștile cailor (sau calului) = niciodată. O fugă de cal = o distanță nu prea mare. Calul dracului = baborniță; vrăjitoare. ♦ Compus: cal-putere = unitate de putere egală cu 75 de kilogrammetri pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1): a) aparat de gimnastică pentru sărituri; b) piesă în forma unui cap de cal la jocul de șah. 3. Compuse: calul-dracului sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă = libelulă; cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului (Hippocampus). – Lat. caballus.

CALCE¹ s. f. Plantă erbacee cu frunze groase și lucitoare, în forma copitei de cal și cu flori galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.

CALE, căi, s. f. I. 1. Fîșie de teren special amenajată pentru circulație; drum; parte a unui drum special amenajată pentru a înlesni circulația vehiculelor. ◊ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva = a fi piedică cuiva, a i se împotrivi. A ieși (sau a se duce) în calea cuiva = a întîmpina pe cineva. A găsi (sau a afla) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo-încoace, pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; (reg.) a sfătui, a îndruma; (fam.) a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau să...) = a fi aproape să..., gata de a... ♦ (Art., urmat de determinări arătînd numele) Nume dat unor străzi lungi (și largi). ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Element al unei construcții, pe care se deplasează un aparat sau o mașină. 3. Călătorie. Cîndu-mi vine dor de cale, Merg pe jos ca și călare (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ Expr. A face calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva. 4. Distanță, depărtare. S-a dus în Humulești, cale de două ceasuri cu piciorul (CREANGĂ). II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, procedeu. ◊ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.

CĂI, căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Slav (v. sl. kajati sen).

LACTEE adj.f. Calea lactee = îngrămădire de stele care apar pe cer în forma unei benzi alburii; Calea laptelui, Drumul robilor. [< fr. lactée, cf. lat. lac – lapte].

LACTEE adj. Calea-L~ = îngrămădire de stele care apar pe cer în forma unei benzi alburii; Calea-Laptelui, Drumul-Robilor. (< fr. lactée)

CAL cai m. 1) Animal domestic erbivor cu copita nedespicată, folosit la tracțiune și la călărie. ~ pursânge. ~ șarg. ◊ ~ de bătaie a) persoană hărțuită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A fi (sau a ajunge) ~ de poștă a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. A face (sau a ajunge) din ~ măgar a face să ajungă într-o situație mai rea de cum a fost. La paștele cailor niciodată. A spune cai verzi pe pereți a povesti lucruri nereale. O fugă (sau o alergătură) de ~ o distanță (destul de) mică. ~ul râios găsește copacul scorțos cine se aseamănă, se adună. ~ul bun se vinde din grajd lucrul bun nu are nevoie de reclamă. ~ul are patru picioare și tot se poticnește pot greși și cei deștepți. ~ul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. A cunoaște ca pe un ~ breaz a cunoaște foarte bine pe cineva. Vrei, ~ule, orz? nu e nevoie să mai întrebi când vrei să-i faci cuiva bine. 2): ~-de-apă, ~ul-popii, ~ul-dracului libelulă. ~-de-mare pește marin având capul asemănător cu cel al calului. 3): ~-putere unitate de măsură a puterii egală cu 75 de kilograme forță-metri pe secundă. 4) Aparat de gimnastică pentru sărituri. 5) Piesă la jocul de șah ce reprezintă capul și gâtul acestui animal. /<lat. caballus

CALCE¹ f.: ~ea calului plantă erbacee perenă, toxică, având tulpină ramificată la bază, flori mari galbene și frunze groase lucitoare, care crește prin bălți și locuri umede. /<lat. calx, calcis

CALE căi f. 1) Fâșie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor sau a animalelor. ◊ Din ~ -afară peste măsură. ~ea vieții cursul vieții. A-și face ~ (sau drum) a) a-și crea posibilități de pătrundere undeva; b) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. A găsi cu ~ a socoti că este nimerit. A face cuiva ~ a lăsa să treacă. A sta în ~ea cuiva a împiedica pe cineva să-și ajungă ținta. A-i ține ~ea cuiva a) a urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i câștiga bunăvoința; b) a pândi trecerea cuiva. A pune țara la ~ a discuta multe și de toate. A fi pe ~ de a... a fi gata de a...; a fi pe punctul să... A-și pune gura (sau burta) la ~ a mânca pe săturate. ~ bună! urare făcută la plecarea cuiva; călătorie plăcută! A face ~ întoarsă a se întoarce din drum. ~ea-valea fie; treacă-meargă. Ce mai ~ea-valea ce să mai lungim vorba!; ce mai încolo-încoace! 2) înv. Stradă care servea drept arteră principală de circulație într-un oraș. 3) Linie de comunicație. ~ ferată. ~ aeriană. Pe ~ea aerului. 4) la pl.: Căi respiratorii sistem de organe care asigură respirația; aparatul respirator. 5) Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei mașini, al unui aparat. ◊ ~ de rulare suprafață pe care rulează roțile sau rolele unui sistem tehnic. ~ de transmisiune ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiuni în radiodifuziune sau în telefonie. 6) fig. Direcție de dezvoltare, de mișcare. ◊ Pe ~ administrativă prin organele de administrație. Pe ~ ierarhică din instanță în instanță. A o lua pe altă ~ a încerca prin altă metodă. 7) Interval care separă două puncte în spațiu; distanță; depărtare. A mers ~ de două zile. [Art. calea; G.-D. căii] /<lat. callis

A SE CĂI mă ~iesc intranz. A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a regreta. /<sl. kajati

LACTEE adj.: Calea ~ mulțime de stele, având forma unui brâu luminos, care se vede pe bolta cerească în timpul nopților senine; Calea Laptelui; Calea (sau Drumul) Robilor. [Sil. -te-e] /<fr. lactee, lat. lactea

ROB (roabă (robi, roabe) m. și f. 1) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependență totală de un stăpân; sclav; serv; șerb. ◊ Calea (sau Drumul)-~ilor constelație constituită dintr-o îngrămădire de stele în formă de brâu luminos; Calea Lactee. 2) ist. Prizonier de război folosit la munci grele; captiv. ~ la turci. 3) fig. Persoană care muncește din greu. 4) fig. Persoană foarte supusă, care ascultă și execută orbește ordinele cuiva; sclav. ◊ ~ul lui Dumnezeu se spune, în limbajul bisericesc, oricărui credincios. 5) fig. Persoană obsedată permanent (de o preocupare); sclav. ~ al pasiunii. /<sl. robu

asudà v. 1. a scoate prin porii pielii o umoare apoasă; 2. a face să asude; 3. fig. a obosi, a se trudi. [Lat. ASSUDARE]. ║ n. sudoare; asudul calului, plantă numită și dârmotin.

cal m. 1. animal domestic din familia solipedelor, care servă Ia tras, călărit și transport: calul de dar nu se caută după dinți (cari indică vârsta-i); fig. cal de bătaie, motiv aparent, pricină neîntemeiată: cai verzi (pe pereți), născociri mincinoase; 2. nume de animale: cal de mare, numele vulgar al hipocampului; calu dracului, numele popular al libelulei; fig. și fam. muiere rea; 3. unitate pentru evaluarea măsurei unei mașini de aburi: mașină de zece cai; 4. pl. Mold. cele două lemne cari sprijină coșul morii (aduc de o iature întru câtva cu un cap de cal): 5. scaunul cu patru picioare al dulgherului; 6. Tr. piedica la sulul dinapoi al răsboiului. [Lat. CABALLUS, cal, mai ales prost: sensurile tehnice pornesc de la ideia de «suport», calul fiind considerat și ca animal purtător de sarcini].

calce f. calcea calului, plantă cu frunze groase, lucitoare și florile galbene-aurii, crește prin bălți și locuri umede (Caltha palustris). [Lat. CALCEM, lit.călcâiul calului].

cale f. 1. spațiu îndepărtat de la un loc la altul, drum: cale de comunicațiune; calea lactee, numită și calea lui Troian sau drumul robilor, fâșie luminoasă lăsată pe cer de o imensă grămadă de stele, a căror depărtare le face invizibile ochiului liber; 2. spațiu rezervat și lucrat cu artă afară din sate și orașe, șosea: calea națională, județeană; 3. stradă mare: calea Victoriei; 4. călătorie: cale bună; 5. drum de urmat, mijloc de transportat: pachetele se expediază pe calea porștei; 6. linie de raliuri la drum de fier: cale ferată; 7. canal, conduct: căile respiratorii; 8. fig. direcțiune în purtare: calea binelui; 9. fig. dreptate, cuviință: cu cale, fără cale; a găsi (afla) cu cale, a judeca că e drept, a crede de cuviință; a pune la cale, a regula, a dispune; fig. a îndemna, a sfătui; a fi pe cale, a avea de gând, a umbla să...; din cale afară, foarte, peste măsură. [Lat. CALLIS, drum bătut de vite].

calea-valea adv. binișor, suportabil: până aci calea-valea. [Lit. calea e vale sau drumul e oblu].

căì v. 1. a plânge pe cineva, a-i părea rău de ceva; 2. a se întrista cugetând la o greșală comisă, a simți o sinceră părere de rău. [Slav. KAĬATI].

1) asúd n., pl. urĭ (d. a asuda. V. sud 1). P. P. Sudoare. Trans. Asudu caluluĭ, o plantă numită și sudoarea caluluĭ. V. dîrmotin.

cal m., pl. caĭ (lat. caballus, d. vgr. kabálles; it. pg. cavallo, pv. caval, fr. cheval, sp. caballo. V. cavaler, cobilă). Un animal soliped domestic (maĭ rar salbatic) care servește la călărie și la tras. Fig. Iron. Persoană robustă: ce cal de femeĭe! Cal de bătaĭe, motiv aparent, lucru exploatat ca să obțiĭ ceva: a-țĭ face un cal de bătaĭe dintr’o chestiune. Cal de mare, ipocamp. Calu dracilor, om răŭ, femeĭe rea. Cal-vapor (pl. caĭ-vaporĭ) saŭ numaĭ cal, forță de 75 de chilogramometri capabilă să rîdice într’o secundă o greutate de 75 de chilograme la o înălțime de 1 metru: mașină de 400 de caĭ. A vorbi caĭ verzĭ pe părețĭ, a aĭura, a abera, a vorbi lucrurĭ fantastice. A umbla după potcoave de caĭ morțĭ, a umbla după afacerĭ proaste, după cîștigurĭ irealizabile.

1) cálce f., pl. călcĭ (lat. calx, calcis, călcîĭ). Calcea caluluĭ, o plantă erbacee ranunculacee care crește pin locurĭ umede (calta palustris). Face florĭ marĭ galbene auriĭ. – Să nu fie un cuv. stricat de botaniștĭ din lat. calta (Virg. Ecl. 2,50)?

cále f., pl. căĭ (lat. callis, it. sp. calle). Linie, drum de comunicațiune. Fășie de pămînt pavată, șosea. Stradă care se prelungește și afară din oraș spre alt oraș orĭ loc. Călătorie: a plecat în lungă cale. Mers, direcțiune de mers: mĭ-a tăĭat calea. Mod de transport orĭ de a lucra: pe ce cale a venit? Pe ce cale aĭ cîștigat baniĭ? Pe calea onoriĭ, pe cale legală. Anat. Canal: căile respiratoriĭ. Cale ferată, drum de fer (pe ale căruĭ șine circulă locomotive și vagoane). Cale națională, a statuluĭ. Cale județenească, a județuluĭ. Cale primară, întorcătură, prima vizită a mireluĭ și mireseĭ la părințĭ orĭ la rude. Cale vicinală, a comunelor rurale. Calea lapteluĭ saŭ drumu robilor, o dungă luminoasă pe cer compusă dintr’o infinitate de stele foarte depărtate. Cu cale, de cuviință, bun (opus luĭ fără cale, răŭ): așa a găsit el cu cale. A pune la cale, a concepe, a dispune, a face să se execute. A îndemna, a sfătui: tu m’aĭ pus la cale să fac asta. A da cale cuĭva (Ur.), a te retrage din fața luĭ. A fi pe cale să facĭ ceva saŭ de a face ceva, a avea de gînd, a umbla să facĭ ceva. Afară din cale, (saŭ din cale afară), neobișnuit, extraordinar. Cale bună! Drum bun! Mergĭ sănătos! Calea-valea (cale și vale), binișor, suportabil.

căésc, V. căĭesc.

2) căĭésc (mă) v. refl. (vsl. kaĭati sen, a se căi. V. și pocăĭesc). Regret ceĭa ce am făcut eŭ: mă căĭesc de fapta mea, c’am făcut asta.

+botul (la ~ calului) (fam.) loc. adj., loc. adv. (decizie ~, a decide ~)

cal s. m., pl. cai, art. caii (și în: a sări peste cal)

cal-de-apă (libelulă) s. m., pl. cai-de-apă, art. caii-de-apă

cal-de-mare (pește) s. m., pl. cai-de-mare, art. caii-de-mare

cal-putere (unitate de măsură) s. m., art. calul-putere; pl. cai-putere, art. caii-putere; simb. CP/(internațional) HP

!cal-turtit (libelulă) s. m., art. calul-turtit

calce² (plantă) s. f., art. calcea, g.-d. art. călcii; pl. călci

cale s. f., art. calea, g.-d. art. căii; pl. căi

!Calea-Lactee/Calea-Laptelui/Calea-Robilor (brâu de stele) s. propriu f. art., g.-d. art. Căii-Lactee/Căii-Laptelui/Căii-Robilor

calea-valea loc. adv.

!calul-dracului (libelulă) s. m. art.

!calul-popii (libelulă) s. m. art.

căi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă căiesc, 3 sg. se căiește, imperf. 1 sg. mă căiam; conj. prez. 1 sg. să mă căiesc, 3 să se căiască; imper. 2 sg. afirm. căiește-te; ger. căindu-mă

coada-calului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-calului

dinte-de-cal (soi de porumb) s. m., art. dintele-de-cal

dintele-calului (soi de porumb) s. m. art.

muscă-de-cal (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-cal; pl. muște-de-cal

!paștele (la ~ cailor) (niciodată) (fam.) (desp. ca-i-) loc. adv.

paștele-cailor (plantă) (desp. -ca-i-) s. m. art.

paștele-calului (plantă) s. m. art.

păduchele-calului (insectă) s. m. art.

rob s. m., pl. robi

sagna-calului (plantă) s. f. art., g.-d. art. sagnei-calului

săpunul-calului (plantă) (reg.) s. m. art.

cal s. m., pl. cai, art. caii

cal-de-apă (libelulă) s. m., art. calul-de-apă; pl. cai-de-apă, art. caii-de-apă

cal-de-mare (pește) s. m., pl. cai-de-mare, art. caii-de-mare

cal-putere s. m., art. calul-putere; pl. cai-putere, art. caii-putere; simb. CP/(internațional) HP

cal-turtit (libelulă) s. m., art. calul-turtit; pl. cai-turtiți, art. caii-turtiți

calce¹ (plantă) s. f., g.-d. art. călcii; pl. călci

cale s. f., g.-d. art. căii; pl. căi

Calea-Lactee (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Căii-Lactee

Calea-Laptelui (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Căii-Laptelui

Calea-Robilor (brâu de stele) s. propriu f., g.-d. Căii-Robilor

calea-valea loc. adv.

calul-dracului (libelulă) s. m. art., pl. caii-dracului

calul-popii (libelulă) s. m. art., pl. caii-popii

!căi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se căiește, imperf. 3 sg. se căia; conj. prez. 3 să se căiască

coada-calului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-calului

din cale afară (tempo lent)/din cale-afară (tempo rapid) loc. adv.

*dinte-de-cal (soi de porumb) s. m.

dintele-calului (soi de porumb) s. m. art.

!muscă-de-cal (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-cal; pl. muște-de-cal

*Paștele cailor (la ~) (niciodată) (fam.) (ca-i-) loc. adv.

!paștele-calului/paștele-cailor (plantă) (-ca-i-) s. m. art.

!păduchele-calului (insectă) s. m. art.

!sagna-calului (plantă) s. f. art., g.-d. art. sagnei-calului

!săpunul-calului (plantă) s. m. art.

cal s. m., pl. cai, art. caii

cal-de-apă s. m.

cal-de-mare s. m.

cal-putere s. m., pl. cai-putere; simb. CP (internațional HP)

cal-turtit s. m.

calce (bot.) s. f., pl. călci

cale s. f., g.-d. art. căii; pl. căi

Calea-Laptelui s. pr. f.

Calea-Robilor s. pr. f.

calea-valea loc. adv.

calul-dracului s. m., pl. caii-dracului

calul-popii s. m.

căi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căiesc, imperf. 3 sg. căia; conj. prez. 3 sg. și pl. căiască

coada-calului (bot.) s. f.

din cale afară loc. adv. (tempo lent)

din cale-afară loc. adv. (tempo rapid)

dintele-calului (porumb) s. m.

lactee adj. f.

paștile-calului/paștile-cailor (bot.) s. m.

păduchele-calului s. m.

sagna-calului (bot.) s. f.

săpunul-calului s. n.

calea-valea

lactee

cale, căii gen. a.

calea-valea.

calul-dracului, caii-dracului.

căesc, căiască 3 conj., căiam 1 imp.

lactee adj. f. (Calea lactee).

cal (-ai), s. m. – 1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exerciții de gimnastică). – 3. Piesă de șah. – 4. Mecanism care reglează presiunea morii de făină. – 5. Masă de dulgherie. – 6. Frînă a cilindrului războiului de țesut. – 7. Lampă de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul morților. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 și Gramm., I, 9; Pușcariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. După ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oară, în sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscripție de la Callatis, în Dobrogea). Totuși, noi cercetări sprijină ideea că este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo „castrat”, de la cavus (V. Cocco, Caballus, „Biblios”, XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul dracului (libelulă), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. călare, călător, încălica. Der. căiesc, adj. (cabalin); căișor, s. m. (căluț; șah; călușei); căluț, s. m. (dim. al lui cal; lăcustă, cosaș); căloniu, s. m. (Banat și Trans., horn sau nișă în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; banchetă de căruțaș; scaun de tăbăcar); căluș, s. n. (piesă mică de lemn pe care se sprijină coardele întinse ale viorii; botniță; șevalet; botniță prevăzută cu cuie pentru a împiedica vițeii să sugă; piesă la războiul de țesut, în general, suport, sprijin, reazem; mănunchi de alune care cresc împreună; dans tipic; joc de copii, cu un arc a cărui săgeată sau căluș se răsucește o dată cu coarda și se lansează ca efect al mișcării de răsucire); călușel, s. m. (căluț; mănunchi de alune; bîrne care susțin coșul de moară; lăcustă, Dicticus verrucivorus); călușei, s. m. (carusel, căișori; joc de noroc); călușar, s. m. (dansator tipic; dansează în grupuri de 7, 9 sau 11, conduși de o căpetenie care face legămînt să nu vorbească vreme de 40 de zile; poartă costume tipice, cu clopoței la picioare, iar dansul lor este foarte complicat și plin de figuri acrobatice); călușerească, s. f. (dans tipic din Moldova); călușeresc, adj. (propriu călușarilor); călușerește, adv. (în felul călușarilor); călușerie, s. f. (grup de călușari). – DAR îl explică pe călușar prin căluș, datorită legămîntului de a nu vorbi al căpeteniei. În călușei este posibil să fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).

calce (calce), s. f. – Gălbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvînt care apare la Plaut, și care înseamnă „plantă cu flori galbene”, cum sînt într-adevăr gălbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. *calthea › *calțe (pentru țe › ce, cf. arici). În general se admite că acest cuvînt calce reprezintă lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Pușcariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; DAR); însă semantismul este mai puțin clar.

cale (căi), s. f. – 1. Stradă, drum, șosea. – 2. Parcurs și durată a acestuia. – 3. Distanță (mai ales în expresia cale de). – 4. Mijloc, procedeu, modalitate. – Mr. cale, megl. cali, istr. cǫle. Lat. callem (Pușcariu 262; REW 1520; Candrea-Dens., 234; DAR; Pușcariu, Lr., 319); cf. it. calle (ven. cale), cat. call, sp. calle. Pentru semantism cf. Pușcariu, Études de linguistique, 40; și Dacor., VIII, 283; și Rosetti, I, 174. Cf. călător. Der. docale adv. (Maram., dintr-odată); calist, s. m. (Arg., om care se plimbă alene), în argoul din București și în limbaj fam. desemnează de obicei pe cei care se plimbă în mod regulat pe Calea Victoriei, arteră principală a orașului. Cale a trecut în ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se folosi în unele expresii fixe, cum sînt πάω ϰαλειά μου „plec, mă duc” sau πίγαινε ϰαλειά σου „urmează-ți drumul”.

căi (-ăesc, -it), vb. – 1. A căina, a compătimi pe cineva. – 2. (Refl.) A regreta, a-i părea rău, a avea remușcări. Sl. kajati sę, kajǫ sę „a face penitență” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 285; Cihac, II, 37). Cf. căina și pocăi. Der. căială, s. f. (regret, remușcare); căință, s. f. (părere de rău); necăință, s. f. (lipsă de căință).

CALE spațiu sau suparafață destinată deplasării aeronavelor. Există: cale aeriană, porțiune din spațiul aerian controlat de forma unui paralelipiped cu dimensiuni stabilite lateral, iar pe verticală începând de la nivelul de zbor 300 m și până la nivelul de zbor 15.550 m (pentru avioane supersonice nivelul de zbor maxim este de 18.250 m); Cale de acces a mijloacelor de atac aerian, direcție de pătrundere la obiective a mijloacelor de atac aerian ale inamicului, putând fi îndepărtată (la 100-300 km de obiectivul apărat pe care acționează aviația de vânătoare), apropiată (la 70-100 km de obiectivul apărat, pe care acționează trupele de rachete și artilerie antiaeriană și trupele de bruiaj radioelectronic) și nemijlocită (la 15-20 km de obiectivul apărat, nimicirea inamicului aerian fiind asigurat de focul artileriei și rachetelor antiaeriene și a armamentului de infanterie. Cale de rulaj, porțiune de teren special amenajată care asigură accesul aeronavelor de la locul de staționare la pista de decolare-aterizare.

Calul Troian v. Odysseus.

cal, cai s. m. Animal domestic erbivor cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus). ♦ Calul năzdrăvan = cal fantastic, prezent într-o arie mitologică vastă, având la români două calități: mijloc de transport aero-spațial viu și sfătuitor al eroului. – Din lat. caballus.

cale, căi s. f. Drum. ♦ Calea sâmbetei = distanță de drum care putea fi parcursă sâmbăta în afara Ierusalimului după rânduielile tradiționale ale iudeilor, adică 2.000 de coți (960 m). Pentru aceasta erau fixați niște indicatori în cele patru părți ale orașului; spre Betel, Betoran, Hebron și Ierihon. – Din lat. callis.

A HORSE! A HORSE! MY KINGDOM FOR A HORSE (engl.) un cal! un cal! (dau) regatul meu pentru un cal – Shakespeare, „Richard al III-lea”, act. V, scena 4. Cuvinte rostite de Richard al III-lea, înfrânt și încolțit, în bătălia de la Bosworth. Ele subliniază rolul hotărâtor, în anumite momente, al unui lucru căruia de obicei nu i se acordă importanță.

AUREA MEDIOCRITAS (lat.) aurita cale de mijloc – Horațiu, „Ode”, II, 10, 5. Îndemn la modestie și la cumpătare. Astăzi, persiflare a mediocrității.

CAL (lat. caballus) s. m. 1. (ZOOL.) Animal domestic erbivor de talie mare, caracterizat prin copita nedespicată, stomac unicompartimental și lipsa veziculei biliare. Originar din Europa și Asia, este răspîndit în prezent pe toate continentele; provine din trei strămoși: c. diluvial (Equus robustus), c. mongol (E. Przewalski) și c. tarpanic (E. Gmelini). Există mai multe rase de c.: pentru călărie, tracțiune și samar. Unele popoare folosesc în alimentație carnea de c. și laptele de iapă. În România, prin încrucișarea raselor selecționate cu cele locale s-au obținut rase ameliorate: c. semigreu românesc, c. ameliorat de munte, c. de sport românesc, cai locali ameliorați din zona de șes, podiș și coline. ♦ C. semigreu românesc, format în patru variante, fiecare utilizînd rasa ardenă. Are talia 151-156 cm, greutate de 550 kg, format dreptunghiular, constituție robustă, aptitudini pentru tracțiune. C. Ameliorat de munte, rezultat din încrucișarea rasei huțulă cu rase locale din Bucovina. Prezintă dezvoltare corporală mică, talia de 135 cm, greutatea de 350 kg, format dreptunghiular, constituție robustă, aptitudini pentru samar, călărie și tracțiune. 2. Aparat de gimnastică prevăzut cu două mînere pe care se sprijină mîinile sportivului, în timp ce cu picioarele execută diferite mișcări de balansare sau de rotire. Fără mînere este folosit la sărituri. 3. Piesă la jocul de șah, de forma unui cap de c. (1). 4. (ZOOL.) Cal-de-mare = căluț-d-mare. 5. (ENTOM.) Calul-dracului (sau -popii) = libelulă.

CAL-PUTERE s. m. Unitate (tolerată) pentru măsurarea puterii (simbol: CP), egală cu 75 kgf x m/s, adică 0,736 kW.

CALCE² (lat. calcem) s. f. Calcea-calului = plantă erbacee, perenă, toxică, din familia ranunculaceelor, înaltă de 20-60 cm, cu frunze groase, lucioase, în formă de copită de cal și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris).

CALE (lat. callis) s. f. I. 1. Fîșie de teren amenajată pentru a permite circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ♦ Loc. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, foarte. ♦ Expr. A găsi (sau a socoti) cu cale = a crede că este potrivit. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja. ♦ C. ferată = sistem de transport terestru, pentru călători și mărfuri, în care vehiculele rulează și sînt ghidate continuu pe două șine din oțel laminat profilat; cale de comunicație (linie) destinată vehiculelor feroviare. Prima c. f. a fost construită de G. Stephenson în Anglia (1832). Pe terit. României prima c. f. a fost construită între Oravița și Baziaș (1846-1854). ♦ (Art., urmat de determinări care indică numele) nume dat unor străzi lungi și largi. 2. (Înv.) Arteră de penetrație într-un oraș, făcînd legătura cu o șosea importantă. 3. Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei mașini, al unui aparat etc. ♦ C. de rulare = suprafață pe care rulează roțile sau rolele unui sistem tehnic (transportor, placă turnantă etc.). 4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. ♦ C. de transmisiune = ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiunea unilaterală (ex. în radiodifuziune) sau bilaterală (ex. în telefonie), la distanță, a unui flux de informații. 5. (AV.) Distanța dintre roțile coaxiale (ecartament) ale trenului de aterizare al unui avion. 6. C. de curent = ramură a înfășurării indului mașinilor electrice cu colector. 7. (INFORM.) C. de date = legătură stabilită între două registre ale unei memorii, care permite transferul conținutului registrului sursă în registrul destinație. 8. Călătorie. 9. Depărtare, distanță. Cale de două ceasuri. 10. (MED.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice (ex. c. digestivă, c. urinară) sau a aerului (ex. c. respiratorie). ♦ C. nervoasă = formațiune neuronală ce asigură transmiterea influxului nervos de la receptori la centrii nervoși sau de la aceștia la efectori (ex. c. optică, c. olfactivă, c. piramidală). C. de administrare = modalitatea de introducere a unui medicament în organism (ex. c. orală, c. externă, c. parentală, prin injecții). C. de transmitere sau de infecție = locul prin care pătrunde în organism agentul cauzal al unei boli infecto-contagioase (ex. c. digestivă, c. respiratorie, c. cutanată etc.). II. Linie, direcție luată de o mișcare, de o acțiune, de o dezvoltare. ♦ Procedeu, modalitate, mijloc, metodă. ♦ (Dr.) C. de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărîrea unui organ de jurisdicție, precum și unele organe prevăzute de lege sesizează organul competent în vederea desființării horărîrii și rejudecării litigiului (ex. recurs, revizuire, recurs extraordinar) ♦ Loc. Pe cale... = prin intermediul...

CALEA LACTEE, brîu luminos care se vede noaptea de la un capăt la celălalt al boltei cerești. Este format din miliarde de stele ale galaxiei noastre, care nu pot fi distinse cu ochiul liber. Cunoscută și sub denumirea de Calea Laptelui, Calea sau Drumul Robilor.

CĂILE FERATE ROMÂNE (C.F.R.), denumire a rețelei de cale ferată și a instituției însărcinate cu exploatarea și administrarea ei. Înființată în 23 apr. 1880, sub denumirea Direcțiunea principiară a Căilor Ferate Române.

CP (METR.), simbol pentru cal-putere.

NIL MEDIUM EST (lat.) nu există cale de mijloc – Ori așa, ori altfel.

NOLI EQUI DENTES INSPICERE DONATI (lat.) să nu te uiți la dinții calului de dar – Proverb latin. În românește: calul de dar nu se caută la dinți.

PER ASPERA AD ASTRA (lat.) pe căi anevoioase (se ajunge) la stele – Seneca, „Hercule furens”, 437. V. și Ad augusta per angusta.

PODU CALULUI, masiv muntos în m-ții Buzăului, extins sub forma unei culmi prelungi, pe direcție NV-SE, între văile râurilor Buzău (V) și Bâsca Mare (E și S). Alcătuit din fliș grezos cu intercalații șistoase, fliș bituminos cu gresii și conglomerate. Alt. max.: 1.439 m (vf. Podu Calului).

PRJEVALSKI, Nikolai Mihailovici (1839-1888), explorator rus. A întreprins numeroase călătorii în Asia Centrală și partea central-estică a Chinei; a cercetat lacul Lop Nur (1876-1877), a explorat Tibetul și izvoarele fl. Huang He, apoi deșertul Gobi (1879-1885). A identificat specii noi de plante și animale, inclusiv calul sălbatic mongol. – Calul lui ~, singura specie de cal sălbatic care se mai păstrează în fauna globului, în prezent doar cu efective mici și pe un areal restrâns, în stepele din SV Mongoliei și izolat în V Chinei (Equus przewalskii). Existența sa a fost semnalată pentru prima oară de exploratorul rus Prjevalski. Este asemănător cu calul domestic, de care se deosebește doar prin coama scurtă, dreaptă ca o perie, lipsa smocului de păr de pe frunte și dimensiuni ceva mai mici (1,8-2 m lungime, 1-1,1 m înălțime). Blana sa este de culoare roșcat-cafenie. Pentru menținerea și chiar extinderea sa, se realizează repopulări pe baza exemplarelor existente în parcuri și grădini zoologice. Sin. calul sălbatic mongol.

RECTUM ITER QUOD SERO COGNOVI ET LASSUS ERRADO, ALIIS MONSTRO (lat.) eu arăt altora calea dreaptă, pe care am cunoscut-o târziu când eram obosit de rătăcire – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 8, 3.

EQUISETUM L., COADA CALULUI fam. Equisetaceae. Gen originar din Africa, America, Asia, Europa, cca 22 specii perene. Rizom cu tuberculi ce pătrund adînc în sol și 2 feluri de tulpini articulate, noduroase: fertile și sterile, care apar la unele specii deodată, iar la altele mai întîi cele fertile apoi cele sterile și a căror epidermă este impregnată cu siliciu. Tulpinile fertile sînt albe, gălbui, brune sau albe-roșiatice, simple și formează, la vîrf, spice terminale, spongiflore, ce conțin numeroși spori; cele sterile sînt albe sau verzi, verticilat-ramificate. Frunze mici, solzoase, concrescute în verticil, într-o vagină, în jurul nodurilor.

a ajunge din cal măgar expr. a-i merge din ce în ce mai rău; a decădea

a avea ochelari de cal expr. a refuza perceperea realității în întreaga ei complexitate: a fi retrograd.

a da calu’ la apă expr. (adol.) a urina.

a face (pe cineva) din cal măgar expr. 1. a discredita. 2. a umili.

a face cale întoarsă expr. a reveni la punctul de pornire, a se înapoia, a se întoarce.

a fi pe cai mari expr. 1. a avea o poziție socială bună; a avea o funcție importantă. 2. a fi sigur pe sine.

a fute calul în pizdă expr. (obs.) a avea necazuri, a da de bucluc, a fi la ananghie.

a lua cuiva boii / caii de la bicicletă expr. a nu putea pedepsi pe cineva care merită sancționat pentru faptele sale

a lua calea putreziciunii expr. (intl.) a fi arestat / condamnat la închisoare

a munci ca un bou / ca un cal / ca un rob / ca un sclav (pe plantație) expr. a munci până la epuizare; a trudi, a osteni muncind.

a pune la cale expr. 1. a urzi, a complota. 2. a plănui, a proiecta. 3. a organiza; a pregăti.

A PUNE LA CALE O ÎNTÂLNIRE AMOROASĂ a avea o ciocnire la borcan, a se învârti de un sentiment, a rula un sentiment.

a pune țara la cale expr. 1. a face un plan, a pregăti / a organiza ceva prin consultări comune. 2. a discuta, a sta la taifas / la taclale.

a sări peste cal expr. a depăși limita admisă, a exagera.

a se băga ca musca-n curul calului / în curul vacii / în lapte expr. a fi inoportun.

a se vârî ca musca-n curul calului / vacii expr. a interveni în mod inoportun (într-o discuție, într-o acțiune etc.).

a umbla după cai verzi pe pereți / după potcoave de cai morți expr. (pop.) a-și face planuri irealizabile, a fi nerealist.

a visa cai verzi pe pereți / potcoave de cai morți expr. a visa, a spera lucruri irealizabile / fanteziste.

a-și pune burta la cale expr. a mânca pe săturate.

cai verzi pe pereți expr. lucruri imposibile / de necrezut / fanteziste.

cal, cai s. m. 1. bărbat înalt. 2. (deț.) țigară. 3. zar. 4. (la sg. – tox.) heroină.

cal alb expr. (tox.) heroină.

calea putreziciunii expr. închisoare.

calu’ bălan expr. (er.) penis.

cunoscut ca un cal breaz expr. (peior.) cunoscut foarte bine; notoriu.

la botul calului expr. (d. mâncare, băutură) consumată în grabă / în picioare.

la paștele cailor expr. (pop.) niciodată.

mănânci calule, ovăz? expr. (glum.) folosită când i se oferă cuiva un lucru care-i place foarte mult sau când i se face o propunere care-i convine.

nici albă, nici neagră / nici cal, nici măgar / nici călare, nici pe jos / nici în car, nici în căruță expr. 1. (d. o situație) nehotărât, indecis. 2. ambiguu, de o calitate sau o compoziție incertă.

potcoave de cai morți expr. (d. dorințe, afirmații etc.) fantezii, elucubrații.

ASUDUL-CALULUI s. v. osul-iepurelui.

BĂȘINA-CALULUI s. v. gogoașă.

BURETELE-CALULUI s. v. popenchi.

CAL s. 1. (ZOOL.) cabalină, (pop. și depr.) mărțână. 2. (IHT.) cal-de-mare (Hippocampus hippocampus) v. căluț-de-mare. 3. (TEHN.) călușel, război. (~ la moara de vânt.) 4. (TEHN.) scaun. (~ la scăunoaie.)

CAL-DE-APĂ s. v. libelulă.

CAL-DE-IARBĂ s. v. lăcustă.

CAL-DE-MARE s. v. morsă.

CAL-TURTIT s. v. libelulă.

CALCEA-CALULUI s. (BOT.; Caltha palustris) (reg.) bulbuc, bulbucel, scalce, zlat, capră-nemțească.

CALE s. 1. drum, (înv. și reg.) potecă. (Îi stă în ~.) 2. cale ferată = drum-de-fier, linie-ferată, (pop.) șină, (Transilv., Bucov. și Ban.) ștrec. (Se deplasează pe ~.) 3. (ANAT.) cale aferentă v. cale motoare; cale motoare = cale aferentă. 4. direcție, linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 5. v. mod. 6. filieră, intermediu, mijlocire. 7. (ASTRON.) calea lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brâul-Cosânzenii, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-șchiopilor, calea-țiganului, drumul-laptelui, paiele-țiganului; Calea-Laptelui v. Calea Lactee.

CALE s. v. depărtare, distanță, motiv, pretext, scuză, spațiu.

CALEA-ROBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.

CALEA-ȚIGANULUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.

CALEA-VALEA interj. v. fie.

CALUL-DRACULUI s. v. libelulă.

CALUL-POPII s. v. libelulă.

CĂI vb. 1. a se pocăi, a regreta, (reg.) a se măcădui, (prin Transilv. și Mold.) a(-și) bănui, (prin Transilv.) a șăinăli, (înv.) a se înfrânge, a jeli, a jelui, a se scârbi, a se smeri. (Se ~ pentru cele făcute.) 2. v. pocăi.

CĂI vb. v. căina, compătimi, deplânge, plânge.

MĂRARUL-CALULUI s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.

MUSCA-CAILOR s. v. tăun.

MUSCĂ-DE-CAL s. v. căpușă.

PAȘTELE-CAILOR s. v. traista-ciobanului.

PĂDUCHELE-CALULUI s. v. colțul-babei.

SAGNA-CALULUI s. v. tarhon.

asudul-calului s. v. OSUL-IEPURELUI.

bășina-calului s. v. GOGOAȘĂ.