caftán n., pl. e (turc. kaftan, d. pers. haftan, caftan; ngr. kaftáni, bg. sîrb. rut. rus. pol. kaftan. Cp. cu chepeneag). Un fel de mantie ornată cu fir de aur și de argint și cu mînicile lungĭ pînă la pămînt pe care sultanu o dăruĭa vizirilor, pașilor, hanuluĭ Crimeiĭ, principilor Ardealuluĭ și domnilor românești cînd intraŭ în funcțiune orĭ ca răsplată p. un serviciŭ saŭ chear p. o veste bună. (La rîndu luĭ, domnu dăruĭa și el caftane boĭerilor din primele treĭ clase, ĭar ceĭ-lalțĭ eraŭ numițĭ pin pitac. Toțĭ curteniĭ purtaŭ caftan. Pe la 1848, perzîndu-șĭ însemnătatea onorifică, caftanu dispăru din modă păstrîndu-l numaĭ Jidaniĭ bătrînĭ). Fig. Boĭerie: în domnia luĭ Caragea toate slujbele și caftanele se daŭ pe parale (Ghica, 36). Iron. Rar. Bataĭe, trînteală: na și ție un caftan!