CADENȚĂ (< fr. cadence ; it. cadenza, cădere) În poezie, succesiunea regulată a unor silabe, unități metrice, versuri, perioade. Strîns legată de cadență este și armonia versurilor, cum remarcă și Lamartine, în versurile: Quil est doux de voir sa pensée En mètres divines cadencée. (Cît de plăcut este să vezi gîndirea-i În metri divini cadențată.) Cadența nu este proprie numai poeziei, ci și prozei. În înlănțuirea lor, cuvintele realizează, prin accente, adevărate fraze melodice, cu cadență mai vie sau mai monotonă, potrivit alternării ei, chiar și în operele literare în proză. Ex. Un popor de stînci se ridică din fundul rîului clocotitor și sfîșie în zdrențe pînza apei. Ca în bolți răsună urletul valurilor între înaltele maluri de pietre. (AL. VLAHUȚĂ, România pitorească) Unele poezii încîntă și emoționează prin simpla sacadare a versurilor, în afară de orice înțeles. Ex. Eu sînt ce n-a fost încă nimeni din toate cîte-au fost și sînt, Sînt ritmul primelor senzații Și gestul-primului avînt... (I. MINULESCU, Romanța necunoscutului)