CĂPUTĂTÚRĂ, căputături, s. f. (Înv.) Căpută (1). – Căputa + suf. -ătură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂPUTĂTÚRĂ, căputături, s. f. (Înv.) Căpută (1). – Din căputa + suf. -(ă)tură.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

căputătúră, căputătúri, s.f. (înv.) parte a încălțămintei care acoperă zona superioară a labei.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

căputătúră s. f., g.-d. art. căputătúrii; pl. căputătúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

căputătúră f., pl. ĭ. Pele [!] cu care se căputează (căpută). Modu de a căputa. – Și încăp-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink