opțiuni
  • info
2 intrări
7 definiții

Explicative DEX

butire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: buti] (Trs; Mol; nob) 1 Revărsare. 2 Țâșnire. 3 Năpustire.

buti vi [At: P. MAIOR, IST. 105/10 / V: (reg) buci[1] / Pzi: ~tesc / E: nct] (Trs; Mol) 1 (D. apă) A se revărsa. 2 (D. apă) A țâșni. 3 (Pex; d. mase de oameni) A da năvală Cf a bujdi.

  1. Variantă care nu figurează ca intrare principală. — gall

buci vb. IV. v. buti.

buti vb. IV. intr. (reg.) 1 (despre apă) A se revărsa, a țîșni. 2 Fig. (despre oameni) A da buzna, a năvăli. Oricînd vor buti turcii,...nemeșii să le dea ajutor (MAI.). • prez.ind. -esc. și buci vb. IV. /cf. srb. butati „a împinge”.

BUTI (-tesc) vb. intr. Mold. Trans. 1 A se revărsa, a țîșni 2 A da năvală, a se năpusti.

Sinonime

BUTI vb. v. erupe, irupe, izbucni, năvăli, răbufni, țâșni.

buti vb. v. ERUPE. IRUPE. IZBUCNI. NĂVĂLI. RĂBUFNI. ȚÎȘNI.

Intrare: butire
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • butire
  • butirea
plural
  • butiri
  • butirile
genitiv-dativ singular
  • butiri
  • butirii
plural
  • butiri
  • butirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: buti
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buti
  • butire
  • butit
  • butitu‑
  • butind
  • butindu‑
 singular plural
  • butește
  • butiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • butesc
 (să)
  • butesc
  • buteam
  • butii
  • butisem
a II-a (tu)
  • butești
 (să)
  • butești
  • buteai
  • butiși
  • butiseși
a III-a (el, ea)
  • butește
 (să)
  • butească
  • butea
  • buti
  • butise
plural I (noi)
  • butim
 (să)
  • butim
  • buteam
  • butirăm
  • butiserăm
  • butisem
a II-a (voi)
  • butiți
 (să)
  • butiți
  • buteați
  • butirăți
  • butiserăți
  • butiseți
a III-a (ei, ele)
  • butesc
 (să)
  • butească
  • buteau
  • butiră
  • butiseră
verb (VT406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buci
  • bucire
  • bucit
  • bucitu‑
  • bucind
  • bucindu‑
 singular plural
  • bucește
  • buciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bucesc
 (să)
  • bucesc
  • buceam
  • bucii
  • bucisem
a II-a (tu)
  • bucești
 (să)
  • bucești
  • buceai
  • buciși
  • buciseși
a III-a (el, ea)
  • bucește
 (să)
  • bucească
  • bucea
  • buci
  • bucise
plural I (noi)
  • bucim
 (să)
  • bucim
  • buceam
  • bucirăm
  • buciserăm
  • bucisem
a II-a (voi)
  • buciți
 (să)
  • buciți
  • buceați
  • bucirăți
  • buciserăți
  • buciseți
a III-a (ei, ele)
  • bucesc
 (să)
  • bucească
  • buceau
  • buciră
  • buciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

butire, butirisubstantiv feminin

regional neobișnuit
etimologie:
  • buti MDA2

buti, butescverb

  • 1. regional (Despre apă) A se revărsa. MDA2 DEXI CADE
    sinonime: revărsa
  • 2. (Despre apă) Țâșni. MDA2 DEXI CADE
    sinonime: țâșni
  • 3. prin extensiune (Despre mase de oameni) A da năvală. MDA2 DEXI CADE
    sinonime: năvăli
    • format_quote Oricînd vor buti turcii,... nemeșii să le dea ajutor. (MAI.) DEXI
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.