BURGHIU, burghie, s. n. Unealtă de oțel în formă de spirală, cu vîrful și muchiile ascuțite, care, prin mișcarea de rotație ce i se imprimă, execută găurirea diferitelor materiale; sfredel. A pornit burghiul hămesit Să croiască-n placă rotocoale. DEȘLIU, în POEZ. N. 169. De acolo, mergi pe coridor, pe scara în formă de burghiu. CAMIL PETRESCU, T. II 535. Să facă patru găuri cu un burghiu mare, în scîndura porții. CARAGIALE, S. U. 71. Dete singur o gaură cu burghiul în trunchiul copacului. POPESCU, B. I 10. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj, de oțel, în formă de bară, cu capătul în formă de elice care se adaptează la perforatorul mecanic. ◊ Fig. Te simt, burghiu de foc, în orice mădular. STANCU, C. 84. Că un burghiu de foc se simțea că-l sfredelește-n tîmplă. VLAHUȚĂ, O. A. 106.