BURGHIU, burghie, s. n. Unealtă ascuțită de oțel în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul ca o elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. – Din tc. burgu, bg., sb. burgija.

burghiu sn [At: H I, 315 / V: ~ghie sf / E: tc burgü] (Reg) 1 Unealtă ascuțită de oțel, în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor Si: sfredel, (reg) pretcar, spițel mic. 2 (Ast; reg) Sfredelul mic.

burghiu s.n. 1 (tehn.) Unealtă formată dintr-o tijă ascuțită de oțel, în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul ca o elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. Burghiu de filetat = tarod. ◊ Compar. Întîia oară mi-a dat ca un burghiu în inimă, un glonț (CA. PETR.). 2 (astron.; pop.; art.; și nm pr.) Sfredelul mic. • pl. - ie. /<tc. burgü, bg. бургия, srb. burgija.

BURGHIU, burghie, s. n. Unealtă ascuțită de oțel în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul ca o elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. – Din tc. burgu, bg., scr. burgija.

BURGHIU, burghie, s. n. Unealtă de oțel în formă de spirală, cu vîrful și muchiile ascuțite, care, prin mișcarea de rotație ce i se imprimă, execută găurirea diferitelor materiale; sfredel. A pornit burghiul hămesit Să croiască-n placă rotocoale. DEȘLIU, în POEZ. N. 169. De acolo, mergi pe coridor, pe scara în formă de burghiu. CAMIL PETRESCU, T. II 535. Să facă patru găuri cu un burghiu mare, în scîndura porții. CARAGIALE, S. U. 71. Dete singur o gaură cu burghiul în trunchiul copacului. POPESCU, B. I 10. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj, de oțel, în formă de bară, cu capătul în formă de elice care se adaptează la perforatorul mecanic. ◊ Fig. Te simt, burghiu de foc, în orice mădular. STANCU, C. 84. Că un burghiu de foc se simțea că-l sfredelește-n tîmplă. VLAHUȚĂ, O. A. 106.

BURGHIU, burghie, s. n. Unealtă de oțel în formă de spirală, cu vîrful și muchiile ascuțite, care, prin mișcarea de înșurubare ce i se imprimă, execută găurirea materialelor. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul în formă de elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. – Tc. burgu.

BURGHIU ~e n. Unealtă constând dintr-o tijă de oțel spiralată, cu muchii ascuțite, cu care se pot face, prin rotație, găuri cilindrice într-un material solid; sfredel. ~ de foraj. ~ pentru pământ. [Sil. -ghiu] /<turc. burgu

burghiu n. unealtă de găurit mai mică decât sfredelul. [Turc. BURGÜ].

burghíŭ n., pl. urĭ (turc. burghü, alb. burghi, sîrb. bg. burgija). Sud. Sfredel.

burghie sf vz burghiu

burghiu (desp. -ghiu) s. n., art. burghiul; pl. burghie

burghiu (-ghiu) s. n., art. burghiul; pl. burghie, art. burghiele

burghiu s. n., art. burghiul; pl. burghie, art. burghiele

burghiu, pl. burghie

burghiu, -ghie.

BURGHIU s. 1. (TEHN.) sfredel, (reg.) bârdie, borăr, șticaiz, (prin Transilv.) șaitău. 2. (TEHN.) burghiu de filetat = tarod. 3. (ASTRON.; art.) (pop.) sfredelul-mic (art.), sfredelul-pământului (art.).

BURGHIU s. 1. (TEHN.) sfredel, (reg.) bîrdie, borăr, șticaiz, (prin Transilv.) șaitău. 2. (TEHN.) burghiu de filetat = tarod. 3. (ASTRON.; art.) (pop.) sfredelul-mic (art.), sfredelul-pămîntului (art.).

burghiu (burghie), s. n. – Sfredel. – Mr. burghie, megl. burghiiă. Tc. burgü (DAR); cf. alb. burgi, bg., sb. burgija.

burghiu, burghie s. n. penis.

Ștefan Burghiu s. (peior., înv.) Academia „Ștefan Gheorghiu”, pepiniera activiștilor de partid în perioada dictaturii comuniste din România.