BUDISM s. n. Religie apărută în India în sec. VI-V Î.H., a cărei întemeiere este atribuită lui Buddha și care predică mântuirea prin ieșirea din samsara și posibilitatea de a ajunge la nirvana prin efort propriu. – Din fr. bouddhisme.

budism sms [At: DA / E: fr budhisme] Religie apărută în India în sec. V-VI a. C. și atribuită lui Budha, care consideră viața un izvor de suferințe și de iluzii, propăvăduind renunțarea la orice plăceri.

budism s.n. (relig., filos.) Religie și filosofie orientală, răspîndită începînd cu sec. 6-5 î.Hr. în Asia, care, considerînd viața un izvor de iluzii și suferințe, propovăduiește purificarea interioară absolută prin contemplare și asceză, singurul mijloc de evitare a suferinței fiind ecuanimitatea și scufundarea în nirvana. • /<fr. bouddhisme; cf. nm. pr. Buddha, întemeietorul acestei religii.

BUDISM, s. n. Religie apărută în India în sec. V-VI î. cr. și atribuită lui Buddha, care consideră viața un izvor de suferințe și de iluzii, propovăduind renunțarea la orice plăceri. – Din fr. bouddhisme.

BUDISM s. m. Religie răspîndită în Asia orientală, al cărei principiu fundamental (mistic și retrograd) este renunțarea la frămîntările, la lupta și la plăcerile vieții.

BUDISM s. n. Religie răspîndită în Asia orientală, al cărei principiu fundamental este renunțarea la frămîntările, lupta și plăcerile vieții. – Fr. bouddhisme.

BUDISM s.n. Religie răspîndită îndeosebi în Asia orientală și de sud, care propovăduiește pasivitatea și supunerea în fața sorții și atingerea fericirii („nirvana”) pe calea renunțării la pasiunile și plăcerile vieții. [Cf. fr. bouddhisme < Buddha – inițiatorul acestei religii].

BUDISM s. n. religie asiatică, care, considerând viața un izvor de iluzii și suferințe, propovăduiește renunțarea la orice plăceri și atingerea repaosului absolut (nirvana) prin contemplare și asceză. (< fr. bouddhisme)

BUDISM n. Religie întemeiată în India în sec. VI-V î. e. n. de către Buddha, propovăduind pasivitatea și supușenia în fața destinului, scufundarea în neființă (nirvana) și renunțarea la plăcerile vieții. /<fr. bouddhisme

budhism n. religiunea lui Budha, foarte răspândită în Azia, unde numără aproape 400 mil. de sectatori. Ea constă mai ales în credința, că omul expiază, într’un șir de existențe indefinite, păcatele ce a făcut într’una precedentă, și în năzuința de a merita repaosul final sau neființa (nirvana) adică mântuirea sufletului, care încetează de a renaște și prin urmare de a expia.

*budízm n. Religiunea lui Buda (din sec. V înainte de Hristos). – Budizmu constă maĭ ales în credința că omu, printr’un indefinit șir de existențe, expiază păcatele și ajunge la un repaus final (nirvana), adică salvarea sufletuluĭ, care nu se maĭ renaște și nu maĭ expiază. E răspîndit în India, China, Japonia, Tibet, Turchestan ș.a. și e profesat de vreo 470,000,000 de oamenĭ.

budism s. n.

budism s. n.

budism s. n.

BUDÍSM (< fr.) s. n. Religie apărută în India, în sec. 6-5 î. Hr., a cărei întemeiere este atribuită lui Buddha. Doctrina b. presupune egalitatea oamenilor în fața suferinței și dreptul tuturor de a curma suferința și de a ajunge la nirvana, prin efort propriu, fără ajutorul nici unui zeu. Proclamat religie de stat în sec. 3 î. Hr. sub regele Asoka. A evoluat în trei mari direcții hinayana sau „micul vehicul”, fidel învățăturii lui Buddha; mahayana sau „marele vehicul”; vajrayana sau „vehiculul tantric”. Răspîndit în China, Japonia, Sri Lanka, Coreea, Mongolia, Uniunea Myanmar, Thailanda, Vietnam.