bricola vb. I ♦ 1. A face treburi cu caracter meșteșugăresc în propria locuință ◊ „N. stă câteva zile la cabana sa de lângă Câmpina unde va cosi și va bricola cum a făcut și vara trecută.” ♦ 2. (fig.) A pune cap la cap ◊ „Bricolând locuri comune despre poeții în discuție, C.T. adaugă de obicei numai poleiala. Frazele lui acoperă cu staniol lucitor improprietatea cea mai evidentă [...]” R.lit. 4 VIII 83 p. 9. ♦ 3. A aranja, a modela în scop de înșelăciune ◊ „[Ceaușescu] își bricola imaginea unui domnitor pământean, patriot și naționalist.” R.lit. 42/93 p. 2. ◊ „Instalarea lui Everac în fruntea Televiziunii echivalează [...] cu întoarcerea la perioada de dinainte de ’65, la cel mai curat dejism cu putință. Nu e nimic de mirare în asta, câtă vreme ideologia fedesenistă a fost bricolată în mințile sprintene ale lui Bârlădeanu și Brucan, oamenii de casă ai lui Ghiță Dej.” Curierul rom. III 93 p. 4, în Romanian Digest; v. și R.l. internaț. 4 VIII 94 (din fr. bricoler; DN3)