BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. (De obicei repetat) Cuvânt care exprimă mirare. – Din tc. bre.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bre (fam.) interj.
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BRE interj. v. hăi, măi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BRE interj. fam. 1) (se folosește pentru a atrage atenția persoanei căreia i se adresează) Măi. 2) (folosit repetat sau pronunțat prelung exprimă mirare). /<turc. bre
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. Cuvânt care exprimă mirare. – Tc. bre.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bre interj.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bre interj. – 1. Introduce o interpelare. – 2. Exprimă surpriza sau mirarea, uneori intensificată prin repetiție. – Mr. bre, vre, megl. bre. Tc. brè (Roesler 590; Șeineanu, II, 60; Ronzevalle 48); cf. ngr. μπρέ, bg. bre.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bre ! int. exprimând mirare, supărare sau familiaritate: spune, bre ! omule ! vino încoa, bre ! [Turc. BRE].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a
(1929)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bre interj. chemare, mirare și admirațiune adresată bărbaților, ca și măĭ: Bre omule! Ia stăĭ, bre! Bre! Mare minune! Bre! Da învățat e! (ngr. bre, vre și moré. V. măre).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
bre! interj. (pop.) prin care atragem atenția persoanei căreia ne adresăm
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink