BRAD subst. 1. – munt. (17 B II 156); – Șt. mold. (Sd VII 217); – Marian (Met 63); Bradu Ioan (An Pit 78); – fam., ard., 1722 (Paș); cu sufixe streine: Bradulici și Bradula (Drăg). Bradar, Bradel și Bradić n. (Vlah PB) 2. Bradea (Moț). 3. Brad/ești s.; -escu (Hur; Cras); -escu, Barbul (AO XVII 306); Bradescul (Glos). 4. Brădel Mihu, 1348, vlah din Serbia (A Ist III 85; DR IV¹). Brădean b. (16 B IV 410), cu suf. augm. -an. 6. Brădilă (17 B III 382). 7. Marital: Brădoaia (Sd XXI). 8. *Brădeș: Brădeșești s. 16 B I. 9. + -ici: Bradici b. (16 A I 439); Brâdic/eni, -ești ss.; -ean ard. (Viciu 15); cf. Tiberiu Brediceanu compozitorul, sau < Bred + -ici. 10. *Brăduc: Brăducean învățător, mold., 1918. 11. + -uș -că: Brădușcă (16 B V 76). 12. Bradosu b. (BG LIII 157). 13. Din pl. brazi: Brăziu, olt, (Cras 80) și Brăziĭu olt. (Sur VI). Explicarea numelor de mai sus ca derivate din subst. brad, luat ca simbol de vigoare și tinerețe se confirmă și de circulația altor nume de copaci: sînger, carpen, frasin, dud, ulm etc., ca prenume sau nume de persoană. Înțelegînd greșit pasagiul în care Drăganu (p. 214) pune în dubiu originea unor toponime ungurești (ca Brdkovitz) din rom. brad, Pașca atribuie origine streină antroponimelor de mai sus, explicîndu-le prin blg. бpaдa „bărbie” sau бpàдва „bardă”.