brad, brazi, s.m. – (bot.) Arbore conifer, rășinos (Abies alba). Frecvent în zona montană din Maramureș. ♦ (med. pop.) Se utilizează frunzele și mugurii de brad, în afecțiunile aparatului respirator. Scoarța se folosește la tăbăcitul pieilor. „E considerat copac-totem al protoromânilor” (Evseev, 2001: 23). Românii au dezvoltat un adevărat cult al bradului, fiind folosit în toate momentele importante ale vieții (nașterea, nunta, moartea). Exista credința că „în vârful bradului e scrisă soarta copilului”. ♦ (top.) Bradul, afluent al pârâului Suciu, ce se varsă în râul Lăpuș; Pârâul Brazilor, afluent de obârșie al râului Mara; Bradul, vârf (1.091 m) situat în Munții Ignișului, între pasul Huta și Săpânța; Poiana Brazilor, mlaștină situată pe Platoul Vulcanic Maramureșean, la SV de vf. Brazilor, la confluența a două pâraie ce formează Valea Brazilor. Zonă ocrotită. Este considerată unică în țară prin existența jnepenilor (Pinus mugo), care vegetează la cea mai joasă altitudine din Carpații României (Ardelean, Bereș, 2000: 34; Monumente, 1976: 59); Brodava, deal, vale și cătun în Bârsana, pe valea Izei („alipirea suf. -ava, specific slav, la o temă românească, reprezintă un fenomen care poate ține de bilingvism”, Vișovan, 2008). ♦ (onom.) Brad, Bradea, Bradean, Brădean, Brădeanu, Bradia, Bradin, Bradu, Brăduț, nume de familie (139 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide, Pascu, Russu, Brâncuș, Rosetti, Vraciu, Miklosich, Cihac), derivat, la fel ca în albaneză (breth, art. bredhi „brad”), dintr-un rad. i.-e. *bhre-dh „vârf, ghimpe, colț” > *brado- > rom. brad (v. Russu, 1970); din alb. breth (Cihac, DA, DEX, Șăineanu, MDA); sg. refăcut din *braz, considerat formă de pl. (Frățilă, 2012).