bour (bouri), s. m. – 1. Taur sălbatic, bou sur. – 2. (Mold., rar) Bou. – 3. Capăt încovoiat al unui obiect. – 4. Emblemă, stemă, pecete a Moldovei. – 5. (Înv.) Impozit pe vin. – 6. (Adj.) Se spune despre coarnele îndoite în așa fel încît se unesc la vîrfuri. – Var. buăr, buor, boar, bo(ho)r, toate înv. Lat. būbălus (Tiktin, ZPRh., XII, 221; Pușcariu 214; REW 1351; Candrea-Dens., 172; Philippide, II, 635; DAR); cf. alb. bualj, v. fr. bugle, sp. bubalo. Lat. bubalus se alterase deja, cf. bobulum „bestia silvatica, habet cornibus magnis” (Silos 58). Este de ademenea posibil să fi existat o confuzie cu lat. bubulus „tăuraș”, ceea ce ar fi ușurat confuzia ulterioară între cele două animale, bou și bour, prin intermediul unei singure denumiri. Cipariu, Arhiv., consideră că bour este reprezentant al lat. bos urus. Der. boura, vb. (a îndrepta, a înălța, a ridica); bourean, s. m. (bou; nume propriu de bou), pe care Candrea-Dens.,169, îl derivă de la bou; cf. opinia contrară a lui Pascu, Beiträge, 16; bourel, s. m. (bour tînăr; melc; animal, Lucanus cervus; pasăre, aurel; instrument muzical popular); bourel, adj. (ascuțit, cu vîrf); bouresc, adj. (de bour); bouri, vb. (a ridica, a îndrepta); bourie, s. f. (grajd de boi); bouriu, adj. (ascuțit, cu vîrf). Trebuie adăugat probabil aici bur, care apare numai în expresia destul de rară, bou bur „bou bălan”. După Diculescu, Dacor., IV, 398 (cf. REW 1416) ar fi vorba de lat. burrus. Dar ar putea fi și una din diferitele formule de reducere a lui bour, cf. buăr, boor › bor. Această reducere, care ar fi normală (cf. nour › nor), s-a oprit probabil întrucît cuvîntul a ieșit mai mult sau mai puțin din uz, o dată dispărut animalul (cf. Candrea-Dens., 172; după Graur, BL, III, 53, conservarea lui ou se datorează influenței lui r).