BODOGĂNI, bodogănesc, vb. IV. l. Tranz. A vorbi rostind cuvintele încet și nedeslușit; a mormăi. Orășanu își reciti isprava, întîi cu voce tare, apoi scăzută, apoi bodogănind-o ca un țîrcovnic. PAS, L. I 242. Tot cu cetitul și cu scrisul! Zău, trebuie să fi avînd un demirbaș (cap de fier) ca să bodogănești zi și noapte poveștile franțujilor. NEGRUZZI, S. I 221. ◊ Absol. Popa bodogănea pe la răscruci. LESNEA, C. D. 87. 2. Intranz. A vorbi cu ciudă și supărare, a protesta cu jumătate de gură; a cîrti, a bombăni. O bucată de vreme, lui Moș Gheorghe i se par toate pe dos. Merge, tot bodogănește și se uită cu de-amănuntul la toate celea. SP. POPESCU, M. G. 52. Ghiță... iese bodogănind. VLAHUȚĂ, O. A. 352. Unde-i giupîneasa Bălașa, să înceapă iar a bodogăni? ALECSANDRI, T. I 336. ♦ Tranz. A cicăli, a bate la cap (pe cineva). O bodogănea mereu pe fată. -Prez. ind. pers. 3 sg. și: bodogăne (STANCU, D. 319). – Variantă: bodrogăni (CREANGĂ, P. 317) vb. IV.