22 de definiții pentru blândețe

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BLÂNDEȚE s. f. Însușirea omului blând; purtare, vorbă de om blând. – Blând + suf. -ețe.

blândețe sf [At: COD. VOR. 58 / V: (Mol) -ță, (înv) -eațe / Pl: (rar) -ți, (îvp) -eațe / E: blând + -ețe] 1 Purtare de om blând. 2 (D. animale) Calm în prezența omului. 3 (Fig) Atmosferă plăcută. 4 (Îe) Cu duhul -ții (sau -lor) Cu grijă și calm.

BLÂNDEȚE s. f. Însușirea omului blând; purtare de om blând. – Blând + suf. -ețe.

BLÂNDEȚE f. 1) Caracter blând. 2) Atitudine de om blând. [Art. blândețea; G.-D. blândeții] /<lat. blandities

blândețe f. calitatea celui blând. [Lat. BLANDITIES].

blîndeță s.f. v. blîndețe.

blîndețe s.f. 1 Însușirea omului blînd; purtare de om blînd. O babă întîmpină pe fată cu blîndeță (ISP.). ◊ Loc.adj. Cu duhul blîndeții (sau blîndețelor) = cu grijă și calm. 2 Concr. Persoană blîndă. Este o blîndețe de om. ◊ Poet. Mezina era o blîndeță bălaie, subțire ca o trestie (SADOV.). • pl. -ți, (înv.) -țe. și (pop.) blîndeță s.f. /blînd + -ețe.

BLÎNDEȚE, (rar) blîndețe, s. f. (Și în forma blîndeță; în opoziție cu asprime) Calitatea de a fi blînd; purtare, vorbă blîndă, de om blînd. Se dusese pomina de blîndețele lui, pentru care și poporul îl numi Pătrașcu-vodă cel bun. ISPIRESCU, M. V. 3. O babă întîmpină pe fată cu blîndeță. CREANGĂ, P. 288. Ochii ei, de o întunecată blîndeță, aveau numai pentru el grijă și înțelegere. EMINESCU, N. 40. ◊ Loc. adv. (De obicei batjocoritor, la adresa celor ipocriți) Cu duhul blîndeței (sau, mai rar, blîndețelor) v. duh. ♦ (Concretizat, poetic) Persoană blajină. Mezina era o blîndeță bălaie, subțire ca o trestie. SADOVEANU, P. M. 238. – Variantă: blîndeță s. f.

BLÎNDEȚE s. f. Însușirea de a fi blînd; purtare, vorbă de om blînd. – Din blînd + suf. -ețe.

blîndéță (est) și -éțe (vest) f., pl. ețĭ (d. blînd). Calitatea de a fi blînd: a vorbi, a te apropia cu blîndeță.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

blândețe s. f., art. blândețea, g.-d. art. blândeții

blândețe s. f., art. blândețea, g.-d. art. blândeții

blândețe s. f., art. blândețea, g.-d. art. blândeții

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BLÂNDEȚE s. bunătate, (livr.) mansuetudine, (rar) blajinătate, (reg.) bunețe. (Om de o mare ~.)

Blândețe ≠ cruzime, ferocitate, răutate

BLÎNDEȚE s. bunătate, (livr.) mansuetudine, (rar) blajinătate, (reg.) bunețe. (Om de o mare ~.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CONSILIO MELIUS VINCES QUAM IRACUNDIA (lat.) mai mult câștigi prin blândețe decât prin mânie – Publius Syrus, „Sententiae”, 129.

Intrare: blândețe
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blândețe
  • blândețea
plural
genitiv-dativ singular
  • blândeți
  • blândeții
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blândeță
  • blândeța
plural
genitiv-dativ singular
  • blândeți
  • blândeții
plural
vocativ singular
plural
blândeațe
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

blândețesubstantiv feminin

  • 1. Însușirea omului blând; purtare, vorbă de om blând. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Se dusese pomina de blîndețele lui, pentru care și poporul îl numi Pătrașcu-vodă cel bun. ISPIRESCU, M. V. 3. DLRLC
    • format_quote O babă întîmpină pe fată cu blîndeță. CREANGĂ, P. 288. DLRLC
    • format_quote Ochii ei, de o întunecată blîndeță, aveau numai pentru el grijă și înțelegere. EMINESCU, N. 40. DLRLC
    • 1.1. concretizat poetic Persoană blajină. DLRLC
      • format_quote Mezina era o blîndeță bălaie, subțire ca o trestie. SADOVEANU, P. M. 238. DLRLC
  • comentariu rar Plural: blândețe. DLRLC
etimologie:
  • Blând + sufix -ețe. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.