blid, blide, s.n. – 1. Strachină de lut sau tablă: „Cer la mută de mâncat / Ie-mi dă blidu nespălat” (Memoria, 2001: 100). 2. Farfurie, din lut ars, smălțuită și pictată, care se agață ca ornament pe pereții interiori ai caselor; mai demult, era un semn al bunăstării familiei respective: „Și-am uitat, mândră, să-ți spui / Câte blide-aveți în cui: / Patru, cu a mâțului” (Memoria, 2001: 102). 3. Depresiune. ♦ (top.) Blidul lui Pintea, platou în Cufoaia (Lăpuș). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din sl. bliudŭ (Șăineanu, Miklosich, DEX, MDA).