bel¹, ~ă a vz băl

bel² sm [At: LTR / Pl: ~i / E: fr bel] Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentând raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate.

bel², -ă adj. (înv.) Frumos. • pl. -i, -e. /<fr. belle, it. bella.

bel¹ s.m. (fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentînd raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate (b). • pl. -i. /<fr. bel; cf. nm. pr. Alexander Graham Bell, fizician american.

BEL adj. 🐑 BĂL

BEL, beli, s. m. Unitate de măsură a nivelului de intensitate sonoră. – Fr. bel.

BEL s.m. Unitate de măsură pentru intensitatea acustică, reprezentînd raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate. [< fr. bel, cf. Bell – fizician american].

BEL s. m. unitate de măsură pentru intensitatea acustică: nivelul sonor al unui sunet a cărui intensitate este de zece ori mai mare decât pragul de audibilitate. (< fr. bel)

BEL ~i m. Unitate de măsură a intensității sunetelor. /<fr. bel

bel a. Mold. V. băl.

băl, ~ă [At: ANON. CAR. / V: bel¹ a, bală, bea² sf, bâlă a / Pl: ~i, ~e / E: vsl вѣлъ] (Reg) 1 a (D. părul oamenilor) Blond. 2 a (D. oameni; îoc oacheș) Cu părul blond și cu fața albă. 3 a Frumos. 4 sf Iubită. 5 sf Lele. 6 a (D. animale; îoc negru) Care are corpul sau numai botul alb. 7 smf Animal cu corpul sau cu botul alb.

bea² sf vz băl

biel a vz băl

băl, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre părul lor) Blond. 2 (despre animale, mai ales despre oi) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. • pl. -i, -e. /<sl. veche бала.

bea vb. II. 1 tr. A înghiți, a consuma un lichid. ◊ Expr. A bea paharul pînă la fund = a îndura o supărare, un necaz pînă la capăt. A bea tot amarul v. amar. A nu avea (nici) după ce bea apă v. apă. A bea apă clocotită și a mînca foc v. clocotit. Doar n-am băut cucută (ca să...) v. cucută. Doar n-am băut gaz v. gaz. A bea dintr-o înghițitură v. înghițitură. A bea dintr-un pahar (cu cineva) v. pahar. A bea paharul morții (ori de moarte) v. pahar. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă v. vrea. ♦ A sorbi, a suge. ◊ Poet. Văd fluturi albaștri ușori Roind și bînd miere din flori (EMIN.). 2 intr. A consuma băuturi alcoolice. ◊ Expr. (fam.) A bea în cinstea (sau pentru succesul) cuiva = a sărbători pe cineva. A bea la botul calului v. bot. A-și bea (și) mințile v. minte. A se pune pe mîncat și pe băut v. mînca. A bea (cîte) un păhărel v. păhărel. A bea în (ori pentru, reg., de) sănătatea (cuiva) v. sănătate. A bea ca în tîrg v. tîrg. A bea de-i (sau pînă-i) trosnesc (sau să-i trosnească) urechile (sau fălcile) v. trosni. A ține (pe cineva) pe mîncat și pe băut v. mînca. Bea de usucă v. usca. ♦ (tr.) A sărbători (printr-o petrecere, printr-un chef) pe cineva; a consuma băuturi în cinstea și pe cheltuiala altuia. 3 intr. A cădea în patima beției. A început să bea. 4 tr. A cheltui, a risipi bani, avere etc. pe băutură. ◊ Expr. A-și bea și cămașa v. cămașă. 5 tr. Expr. (pop.) A bea tutun (sau o țigară) = a fuma. A bea ciubuc v. ciubuc. Cît ai bea o țigară ori în cîtă vreme ai bea o țigară v. țigară. • prez.ind. beau. /lat. bĭbĕre.

BĂL I. adj. 1 🐑 Se zice despre o oaie albă sau care are numai capul sau botul alb ¶ 2 Băn. Vacă ~ă, vacă albă ¶ Băn. Alb la față, bălaiu: Drag mi-a fost neicuța’l ~, De trei ani mă țiu cu el (HOD.). II. BĂLĂ sf. Băn. Mîndră, drăguță: Băla care-mi place mie, Gura ei strugur de vie (HOD.) [vsl. bélŭ] .

❍BĂLUC I. adj. Mold. dim. BĂL (ȘEZ.). II. BĂLUCA sf. 1 Trans. Fetiță blondă ¶ 2 🐑 Oiță bălă.

BĂLUȚ I. adj. dim. BĂL: Păcurar cu oi băluță, Căpătatu-ți-ai drăguță? (HOD.). II. BĂLUȚĂ sf. 1 🐑 Oiță bălă ¶ 2 Joc țărănesc.

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Ban., Transilv.) 1. (Despre oameni, în opoziție cu oacheș, smead) Blond; bălai, bălan. Frunză verde calapăr, Doi voinici, maică, mă cer: Unu-i negru, unu-i băl. Frunză verde de măr dulce, După băl, maică, m-aș duce. HODOȘ, P. P. 186. 2. (Despre oi, mai rar despre boi, vaci, cîini sau cai; în opoziție cu lai) Alb pe tot corpul sau numai pe bot.

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Slav (v. sl. bĕlŭ „alb”).

BĂL ~ă (~i, ~e) reg. (despre oi) Care este alb pe tot corpul sau numai pe bot. /<sl. bĕlu

BĂL adj. (Ban.) Bălan, blond, alb. Bĕl. Albus. AC, 330. Etimologie: sl. bĕlŭ. Vezi și băloi Cf. gălbeneț (2). adjectiv

băl a. 1. alb, vorbind de oi (în opozițiune cu laiu); 2. în Banat: frumos, mândru (în cântecele populare); 3. în Oltenia: bălă, lele, țărancă. [Slav. BIELŬ, alb].

băl, bălă adj. pl. băĭ, băle (vsl. bĭelŭ, alb. V. bălaĭ, balcoș). Ban. Trans. vest. Bălaĭ.

bel s. m., pl. beli; simb. B

bel s. m., pl. beli; simb. B

bel s. m., pl. beli; simb. B

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle

băl adj. m., pl. băli; f. sg. bălă, pl. băle

BĂL adj. v. bălai, bălan, blond, galben.

băl adj.v. BĂLAI, BĂLAN, BLOND, GALBEN.

bel, unitate logaritmică pentru măsurarea raporturilor comparative de intensitate (1) și presiune sonoră, numită astfel după numele fizicianului american de origine scoțiană Alexander Graham Bell (1847-1922), inventatorul telefonului (1876). Simbolul acestei unități este B, iar în practica modernă, mai cu seamă în electronică, se preferă, pentru mai multă precizie, submultiplul numit decibel și având simbolul dB. În virtutea aplicării legii Weber-Fechner, potrivit căreia senzația fiziologică de intensitate variază aproape proporțional cu logaritmul* presiunii sonore, orice senzație fiziologică de intensitate este exprimabilă într-un număr de dB egal cu log. zecimal al raportului dintre intensitatea unui sunet și o intensitate standard corespunzătoare pragului de audibilitate al unui sunet pur cu frecvență de 1.000 Hz. Astfel, notând intensitatea standard cu Is, cea comparativă cu Ic și senzația fiziologică cu Sf se obține: Sf = 10 x lg Is/Ic = 10 dB. V. acustică; auz; ton; son (2).

bel, adj. v. băl („alb”).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. (înv.) 1. Alb. ■ (Oaie) cu lâna de culoare albă; alb curat. 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ■ (top.) Valea lui Băl, în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în râul Iza, la Săliștea de Sus. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuv. autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup, 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ♦ Valea lui Băl, toponim în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza, la Săliște. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea 1924 I: 310). Valea lui Băl, toponim în Rohia-Lăpuș; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza la Săliștea; Bălan, nume de familie provenit dintr-o poreclă sau un supranume („blond”). – Din sl. bĕlŭ „alb” (DA, DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983) din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb”.

Bel, zeu fenician al Soarelui și al cerului, creatorul universului și judecătorul suprem. A fost preluat de babilonieni ca zeu al pământului, fiind amintit și în Biblie, în partea apocrifă Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel (luată de la sfârșitul cărții lui Daniel și cuprinzând un cap. cu 50 de versete).

BEL (în mitologia feniciană), zeu solar, creatorul universului și judecător suprem. În „Vechiul Testament”, apare sub numele Bel-Marduk.

BEL < sl. ьѣaл „alb”. 1. Belu n. de persoană și de sate: – Iordan (Sur X);- Stan, munt., 1610 (BCI XI 53); -l (17 B III 167) olt. (Sd V 303). 2. Bela s.; – boier, 1437 (Costin I); – pren. (P Bor 5); în uz și la ardeleni ca împrumut din ung. Bela. 3. Belani s. 4. Belea fam. (Sd XXII; Cotr). 5. Beléi (Moț);- Badea (17 B IV 260); -u (17 B III 432 și 17 A II 111 și IV 120); luat ca pren. (17 A V 229) etc. 6. Beleț (16 B II 180); -escu (Grș; -i moșneni din Muscel (Î Div) și s. 7. Beleul t. (Glos), cf. și subst. beleu (cîine alb). 8. Belia b (?) (P Gov f° 17); + -ica: Belic/a, T. (Buc); -ă, Oancea (17 B I 303). 9. Belĭu ar. (Cara 23), sub infl. blg. Бeлйo, numele familiei balcanice de boieri din sec. al XIX-lea, care semnează și Bellio; Beliu olt. (Sur VI); Beliuță, M. (Isp V¹). 10. + -in etc.: Belin, Belinț și Beliș ss. 11. Belo/iu s.; -escu, Stroe. 12. Belotă, 1409 (13-15 B 65). 13. Beloțu s. 14. Beală (16 B III 257); cf. și forma blg. Бѣлa pt. feminin (Weig); Bealea b. (Ștef; Ac Bz). II. Cu suf. -co, -cea etc.: 1. Belco parc. (17 B IV 190); Belculescu olt. (RI VI 203). Belcio, m. vornic (16 BII 386) etc.; Belciu (17 B IV 566); -l (16 B III 12); -l zis și Beicea (16 B V 70). 3. Belcea (Sd XI 73; 17 B II 205); Belcescul, C. (Dm; 16 A III 121); – Cr. (Sur I). 4. Belcin (17 B II 24); -a (17 B III 392) -i s.; -escu (Hur 82). 5. Compuse: + Ivan: Belivani s. (16 B IV 451); cf. Bălvan; + subst. veghe (?): Belveghea, rumîn (17 B IV 209) zis și Berveghea (ib. 315).