BEJENAR s. m. (Mold.) Fugar, pribeag. Dînd peste bejenari peste Trotuș, au luat pre un om să-l petreacă pănă l-a scoate den dumbravă la Domnești. PSEUDO-MUSTE; cf. N. COSTIN. ◊ (Adjectival) Lupu Vornicul … au pus de tot omul bejănar să deie cîte doi lei. NECULCE. Etimologie: bejeni + suf. -ar. Vezi și bejenări, bejeni, bejenie, bejenire, bejenit. substantiv masculin corectat(ă)