beilic n. 1. odinioară, palatul înalților demnitari ai Porții în București și Iași; 2. rechizițiune vexatoare, ridicare anuală a unui număr de oi pentru Constantinopole: oi de beilic; 3. clacă în folosul Domnului: poporul supus la beilicuri AL.; vită de beilic, supusă la munci grele; 4. fig. lucru gratuit și fără folos: a lucra de beilic, a munci fără tragere de inimă. [Turc. BEYLIK].