BARON, baroni, s. m. (În Apusul și Centrul Europei) Titlu nobiliar în ierarhia feudală, superior cavalerului și inferior vicontelui; persoană care are acest titlu. – Din fr. baron.

baron² sm vz baroi corectat(ă)

baron¹ sm [At: ȘINCAI, HR. II, 52/11 / Pl: ~i / E: fr baron] 1 Mare senior (care avea pe pământurile sale plenitudinea drepturilor feudale). 2 Titlu de noblețe (ereditar sau conferit de monarh) ocupând, în ierarhia nobiliară, locul între cavaler și viconte. 3 (Irn) Boier.

baron s.m. 1 (în Ev. Med., în apusul și centrul Europei) Cel mai mare grad nobiliar în ierarhia feudală, format din cei care primiseră feuda direct de la rege, de care depindeau feudalii mai mici, avînd drepturi absolute pe domeniile lor. ◆ Persoană aparținînd acestui grad nobiliar. 2 Titlu de noblețe superior cavalerului și inferior vicontelui. ◆ Persoană care are acest titlu. 3 (iron., peior.) Persoană foarte bogată care și-a obținut averea prin mijloace ilegale. Baronii noștri post-comuniști, care speră astfel să-și păstreze titlurile, profiturile și scaunele (CTP). • pl. -i. /<fr. baron, germ. Baron, it. barone; cf. lat. baro, -onis.

*BARON sm. 🛡 În evul mediu, în Franța, nume generic al tuturor nobililor ¶ 2 Titlu de nobleță, de un rang mai ridicat decît cavalerul și inferior vicontelui (🖼 387) [fr.].

BARON, baroni, s. m. (În prima fază a orânduirii feudale din apusul și centrul Europei) Mare senior; (mai târziu) titlu de noblețe intermediar între titlul de cavaler și acela de viconte; persoană care are acest titlu. – Din fr. baron.

BARON, baroni, s. m. (În orînduirea feudală, în țările din apusul Europei) Mare senior care, în ținuturile stăpînite de el, avea drepturi absolute; (mai tîrziu) titlu de noblețe ocupînd în ierarhia nobiliară locul de mijloc între titlul de cavaler și acela de viconte. În nord-vestul Ardealului a izbucnit o răscoală, în 1697, împotriva funcționarilor imperiali și baronilor unguri. IST. R.P.R. 229. Feudalii, prefăcuți în baroni, purtau război veșnic între dînșii. GHEREA, ST. CR. II 111.

BARON, baroni, s. m. (În orînduirea feudală din apusul și centrul Europei) Mare senior care avea drepturi absolute pe pămînturile sale; (mai tîrziu) titlu de noblețe intermediar între titlul de cavaler și acela de viconte; persoană care are acest titlu. – Fr. baron.

BARON s.m. Senior feudal care avea pe pămînturile sale drepturi absolute; titlu de noblețe între cavaler și viconte; persoană avînd acest titlu. [< fr. baron, cf. it. barone, germ. Baron].

BARON s. m. senior feudal care avea pe pământurile sale drepturi absolute. ◊ titlu de noblețe între cavaler și viconte. (< fr. baron, germ. Baron)

BARON ~i m. 1) Mare senior feudal, posesor al unui domeniu. 2) Titlu de noblețe în ierarhia feudală, superior cavalerului și inferior vicontelui. 3) Persoană care deținea acest titlu. /<fr. baron

baron m. 1. odinioară, în Franța, titlul marilor seniori: regele și baronii săi; 2. azi, titlu de nobleță între conte și cavaler; 3. fig. om ce face pe marele: trăiește ca un baron.

*barón m. (fr. baron, d. germ. de sus barr, om liber). În apusu Europeĭ, nobil între conte și cavaler de odinioară; în Francia, titlu marilor seniori: regele și baroniĭ săĭ. Fig. Om care face pe boĭeru: a trăi ca un baron (ca un domn). V. bimbașa.

baroi sm [At: I. CR. I, 25 / V: ~on / Pl: ~ / E: baros + -oi] (Rar; prt) Rrom.

barói s.m. v. garoi.

baróĭ V. garóĭ.

garóĭ și zgaróĭ m., pl. tot așa. Est. Iron. Țigan. – Și baroĭ și boroĭ.

baron s. m., voc. baroane; pl. baroni

baron s. m., pl. baroni

baron s. m., pl. baroni

baron (baroni), s. m. – Titlu de noblețe între cel de cavaler și cel de viconte. Fr. baron sau germ. Baron, ultimul în Trans. – Der. baroneasă, s. f. (soție sau fiică de baron, baroană); baronesc, adj. (de baron); baronie, s. f. (titlu de baron).

BARÓN s.m. Piesă din carne de batal sau miel constând din cele două pulpe legate prin porțiunea de spinare corespunzătoare, pregătită la cuptor sau la frigare, servită cu legume. – Fr. baron; germ. Baronstück.

BARON titlu feudal apusean (la origine: bărbat, om liber, ariman la Longobarzi), transmis de apuseni armenilor din regatul Armeniei Mici, în epoca Cruciatelor și adus de aceștia la noi; explicat de H. Siruni < lat. patronus, (com. orală). 1. Baron9 răzeș (16 A III 29); – pren. în satul Obidiți (R-Sărat); -escu, -ea olt. (AO XXI 76). 2. Baroncea S. (Băl V) și t. < arm. baronča „domnișor” (explic. H, Siruni). 3. Bărun, Tudor de Drajnă (Draj). 4. Băronii s. (Cat; Fior 233; 13-15 B 165).

Minciunile lui Münchhausen (sau Münchhausiade) – Literatura universală a creat felurite figuri de mincinoși. Pirgopolinice, soldatul fanfaron al lui Plaut, Lelio, mincinosul neastîmpărat al lui Goldoni, Tartarin de Tarascon, vînătorul mitoman al lui Daudet, sînt numai cîteva tipuri din galeria marilor mincinoși. Dar nici unul dintre acești eroi de legendă, piesă de teatru sau roman nu l-a întrecut pe faimosul baron Münchhausen, cunoscut și recunoscut pretutindeni ca cel mai mincinos dintre mincinoși. Spre deosebire de „colegii” săi care au trăit numai în imaginația autorilor lor, acest personaj a existat cu adevărat. El se numea Karl Friedrich Hieronimus baron von Münchhausen și a trăit între anii 1720-1797. Ofițer german, a servit în armata rusă în luptele contra turcilor. Aventurile lui amuzante au fost povestite de Raspe (Anglia – 1785), Gottfried Bürger (Germania – 1786) etc., iar numele e pomenit în foarte multe scrieri: Bebel în Facetiae, Castiglione în Cortegiano, Bildermann în „Utopia” etc. De la acest nume s-a născut și expresia „münchhausiadă” pentru minciunile cele mai gogonate spuse pe tonul cel mai serios. LIT.

baron, baroni s. m. (peior.) membru marcant al unui partid politic din România, care domină autoritar viața economică și politică a unui județ sau a unui oraș

baroi, baroi s. m. (intl.) v. barosan