BANIȚĂ (pl. -ițe) sf. Veche măsură de capacitate pentru cereale, făină, mălaiu, etc. (– 20 oca), astăzi înlocuită în mare parte prin dublul-decalitru (🖼 349); pr. ext. vasul de această capacitate: se trăgeau în judecată pentru o ~ de mălaiu (VLAH.) fig.: cît o ~ (sau cît banița), grozav de mare; proverb: îi dai cu banița și-ți dă cu ciurul, despre aceia cari te răsplătesc rău pentru binele ce le-ai făcut; – banița cu care dai, cu aceea primești (ZNN.), după cum vei face, așa ți se va răsplăti [vsl. *banica].