bániță s.f. 1 (în trecut) Unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat (în provinciile românești) între 21 și 34 l. 2 Vas special (din doage) cu această capacitate; conținutul unui asemenea vas. ◇ Expr. A avea capul cît banița sau a avea capul baniță = a) a avea dureri de cap; b) a fi mahmur (după o petrecere). (reg.) A da cu banița și a scoate cu ciurul (sau cu lingura) = a da mulți bani împrumut și a-i primi foarte greu înapoi. • pl. -e. /<bg. банита.