BĂȘCĂLIE s. f. (Fam.; în expr.) A lua (pe cineva) în bășcălie sau a face bășcălie (de cineva), a face de bășcălie (pe cineva) = a-și bate joc (de cineva), a face de râs pe cineva. – Et. nec.

bășcălie sf [At: ȘEZ. XX, 14 / V: ~ărie / Pl: ~ii / E: bășcăli + -ie] (Reg; pfm) 1 Ceartă. 2 Batjocură. 3 Râs. 4 (Arf; îe) A lua (pe cineva) în ~ A lua pe cineva peste picior. 5 (Arf; îe) A face (de) ~ de cineva (sau pe cineva) A-și bate joc (de cineva).

bășcălie s.f. 1 (fam.) Batjocură. ◊ Loc.adv. În bășcălie = în bătaie de joc. Răspunde în bășcălie. ◊ Expr. (fam., arg.) A lua (pe cineva) în bășcălie sau a face bășcălie (de cineva), a face de bășcălie (pe cineva) = a-și bate joc de cineva, a face de rîs pe cineva. 2 (pop.) Ceartă. • pl. -ii. g. -d. -iei. /etimol. nec.

BĂȘCĂLIE s. f. (Arg. și fam.; în expr.) A lua (pe cineva) în bășcălie sau a face bășcălie (de cineva) = a-și bate joc (de cineva), a face de râs pe cineva. – Et. nec.

BĂȘCĂLIE s. f. (Familiar, în expr.) A lua (pe cineva) în bășcălie = a lua (pe cineva) peste picior, a-și bate joc de el.

BĂȘCĂLIE s. f. (Fam., în expr.) A lua (pe cineva) în bășcălie = a-și bate joc (de cineva).

BĂȘCĂLIE f. pop.: A lua pe cineva în ~ a-și bate joc de cineva. [Art. bășcălia; G.-D. bășcăliei; Sil. -li-e] /Orig. nec.

bășcălíe f. (d. bașcaliŭ, pin aluzie la starea luĭ față de ișlicar). Fam. A lua în bășcălie, a lua în zeflemea, în rîs, la vale, peste picĭor. – Și -ărie. Pe Olt. și bașchíolă. La NPl. Ceaur, 90, baschíulă.

bășcărie sf vz bășcălie

bășcălie (fam., arg.) s. f., art. bășcălia, g.-d. bășcălii, art. bășcăliei

bășcălie (fam.) s. f., art. bășcălia, g.-d. bășcălii, art. bășcăliei

bășcălie s. f., art. bășcălia, g.-d. bășcălii, art. bășcăliei; pl. băscălii

BĂȘCĂLIE s. v. batjocură, bătaie de joc, derâdere, râs, zeflemea.

bășcălie s. v. BATJOCURĂ. BĂTAIE DE JOC. DERÎDERE. RÎS. ZEFLEMEA.

bășcălie (bășcălii), s. f. – Muștruluială. Țig. baštali „șa (de călărit)” (Graur 127); semantismul prezintă analogii curioase cu fr. mettre sur la sellette și, în parte, cu rom. înșela. După Vasiliu, GS, VII, 103, ar fi o simplă var. de la bășcălui, de la bașcă. – Der. bășcăli, vb. (a mustra, a dojeni); beșteli, vb. (a mustra), pe care Drăgan, Dacor., VI, 263 îl derivă cu puțin succes din mag. bestya „animal”.

bășcălie, bășcălii, s.f. 1. Batjocură. 2. Râs. 3. (în expr.) A face bășcălie de cineva = a-și bate joc de cineva. – Et. nec. (DEX, MDA).

a face bășcălie expr. a ironiza, a batjocori.

a lua (pe cineva) în bășcălie expr. v. a lua împrejur