ÁRFĂ s. f. V. harpă.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁRFĂ s. f. v. harpă.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*árfă, V. harpă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*hárpă și árpă f., pl. e (mlat. harpa, fr. harpe, d. vgerm. harpa, ngerm. harfe, de unde și pol. harfa, rus. árfa, înrudit cu vgr. árpe, unealtă curbă, ca secerea, sabĭa, ghearele ș. a. V. harpie, grăbesc). Un instrument muzical triangular [!] cu coarde din ce în ce maĭ micĭ, înalt cît omu. Harpă eoliană, V. eolian. Zool. Un fel de melc din oceanu Indian. – Și harfă (d. ngerm.) și arfă (d. rus.). V. cinghie.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARFE (sec. 16), familie de orfevri spanioli. 1. Enrique (m. după 1543), lucrări în stil gotic tîrziu la Córdoba și Toledo. 2. Antonio (1510-1570), fiul lui A. (1). Piese importante la biserica Santa Maria din Medina de Rioseco. 3. Juan ~ y Villafane (1535-1603), nepotul lui A. (1). Lucrări în stilul italian la Sevilla, Burgos, Valladolid și Madrid. Autor a două tratate despre arta medaliilor și despre proporții în arhitectură și sculptură.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink