ARBORE, arbori, s. m. 1. Plantă lemnoasă cu trunchi solid și ramuri cu frunze care formează o coroană; copac. Și tăcu, zărind para roșie a luminării, pe delușor, la fereastră, între arbori. CAMILAR, N. I 90. Cînd a trecut dincolo de poiană și a dat între arbori... numai iată că-i sare iepuroiul de dimineață. SADOVEANU, P. M. 72. ◊ Compuse: arbore-de-pîine = plantă arborescentă din familia moraceelor, al cărei fruct, încălzit, are miezul asemănător cu acela al pîinii (Artocarpus incisa); arborele vieții = a) arbore decorativ, cu tulpina piramidală și cu frunze verzi, solzoase, din care anumite specii cresc cultivate și în țara noastră (Thuia occidentalis); b) fig. figură reprezentînd evoluția omului de-a lungul existenței lui individuale (după vîrstă). ♦ (Rar) Pom. Din arbori atîrnau mănunchiuri de fructe, mere rumene, pere verzi și prune albăstrii. SADOVEANU, O. II 8. 2. Fig. (Numai în expr.) Arbore genealogic = filiația membrilor unei familii, cu indicarea gradului de înrudire dintre ei, reprezentată adesea printr-un arbore ale cărui ramuri închipuie pe descendenți. V. genealogic. 3. (Franțuzism) Catarg. Arborele mare = catargul principal. 4. Organ de mașină care primește și transmite mișcarea prin rotația în jurul axei sale. Arborii de transmisie se fac din oțel rezistent și omogen. Arbore-motor = organ de mașină al unui motor, care, fiind pus direct în mișcare de mașina motrice, transmite mișcarea de rotație de la aceasta la sistemul antrenat. – Variante: arbor (EMINESCU, O. I 133), (învechit) arbure (NEGRUZZI, S. II 14) s. m.