APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. (Substantiv) comun; (nume, cuvânt) calificativ. – Din fr. appellatif, lat. appelativus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV ~e n. Substantiv comun; cuvânt, nume, calificativ. /<fr. appellatif, lat. appellativus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV, -Ă adj. (Ieșit din uz; despre substantive) Comun. ♦ (s.n.) Nume, calificativ. [< fr. appellatif, cf. lat. appellativus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV, -Ă adj., s. n. (substantiv) comun; nume calificativ. (< fr. appellatif, lat. appellativus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj. (Ieșit din uz, despre substantive) Comun. ♦ (Substantivat, n.) Nume, calificativ. – Fr. appellatif (lat. lit. appellativus).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV adj. v. comun.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APELATÍV s. atribut, calificativ, nume. (Îl cheamă cu ~ul: băiete!)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

apelatív adj. m., pl. apelatívi; f. sg. apelatívă, pl. apelatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

apelatív s. n., pl. apelatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*apelatív, -ă adj. (lat. appellativus). Gram. Nume apelativ (maĭ des nume comun), care convine întregiĭ speciĭ, ca om, arbore. General: „Scit” era un nume apelativ pentru toate popoarele nomade din nordu și estu Eŭropeĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink