APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj., s. n. (Substantiv) comun; (nume, cuvânt) calificativ. – Din fr. appellatif, lat. appelativus.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de cata | Greșeală de tipar | Permalink

APELATÍV ~e n. Substantiv comun; cuvânt, nume, calificativ. /<fr. appellatif, lat. appellativus
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

APELATÍV, -Ă adj., s. n. (substantiv) comun; nume calificativ. (< fr. appellatif, lat. appellativus)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

APELATÍV, -Ă adj. (Ieșit din uz; despre substantive) Comun. ♦ (s.n.) Nume, calificativ. [< fr. appellatif, cf. lat. appellativus].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

APELATÍV, -Ă, apelativi, -e, adj. (Ieșit din uz, despre substantive) Comun. ♦ (Substantivat, n.) Nume, calificativ. – Fr. appellatif (lat. lit. appellativus).
Sursa: DLRM | Adăugată de lgall | Greșeală de tipar | Permalink

APELATÍV adj. v. comun.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

APELATÍV s. atribut, calificativ, nume. (Îl cheamă cu ~ul: băiete!)
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

apelatív adj. m., pl. apelatívi; f. sg. apelatívă, pl. apelatíve
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

apelatív s. n., pl. apelatíve
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink