aleat, (aret, areat, aleti, aletiu), adv. (arh.) 1. Alături, lângă, aproape de: „Fata o stat aletiu lui” (Bilțiu, 2002: 290). 2. (în expr.) În aleat, în areat = în dreptul, în apropierea, în preajma cuiva: „Îmblă-un ziuț cu un mort / N aletuțu estui codru” (Papahagi, 1925: 277). – Cf. aret „partea locului, ținut”: „Prin arietul Retezatului...” (DA, după Loșonți, 2001), din ariet „ținut”, prin analogie cu arie. Lat. halitus „suflarea vântului; suflare, expirație” (Bogrea) a dat loc. în aretul (cuiva) „în sufletul, în răsuflarea cuiva”, deci „în imediata vecinătate a cuiva”, de aici sensul de vecinătate, apropiere, ținut (Loșonți, 2001: 22).