ÁER1 s. n. 1. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei și care este absolut necesar vietăților aerobe. ◊ Aer lichid = lichid obținut prin răcirea aerului până sub temperatura de -183°C la presiune normală și folosit pentru separarea elementelor sale componente. Aer comprimat = aer la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică obținut cu compresoarele. Aer condiționat = sistem de ventilație a aerului din încăperi în scopul păstrării proprietăților fizice normale ale acestuia. ◊ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afară. ◊ Expr. A lua aer = a ieși din casă pentru a respira aer curat. 2. Văzduh, atmosferă. ◊ Expr. A fi (sau a se simți) ceva în aer = a exista semne că se pregătește ceva (în ascuns). A fi (sau a rămâne) în aer = a se afla într-o situație critică, a nu avea nici o perspectivă. 3. Înfățișare, aspect, expresie. ◊ Expr. A avea aerul că... (sau să...) = a da impresia că... A-și da (sau a-și lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se făli. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (și cu înțelesurile fr. air).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁER2, aere, s. n. (Bis.) 1. Bucată de stofă sau de pânză, de obicei pictată sau țesută cu imaginea lui Cristos mort, cu care se acoperă vasele liturgice. 2. Epitaf (2). – Din ngr. aēr.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁER1 ~e n. 1) Amestec de gaze pe care îl respiră vietățile aerobice; atmosferă. ◊ În ~ liber sub cerul liber; afară. A lua ~ a se plimba la aer. 2) Expresie specifică a feței; mină; înfățișare; aspect. ◊ A-și da ~e (a umbla cu ~e) a-și da importanță; a o face pe grozavul. /<lat. aer
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁER2 ~e n. bis. Bucată de pânză pe care este țesută imaginea lui Iisus Hristos mort; epitaf. /<gr. aer, sl. airu
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
AER- v. aero-.
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁER2, aere, s. n. (Bis.) 1. Acoperământ de stofă sau de pânză cu care se acoperă vasele liturgice. 2. Epitaf (2). – Ngr. aer.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁER1 s. n. 1. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei. ◊ Aer lichid = aer în stare lichidă, folosit în industrie. ◊ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afară. ◊ Expr. A lua aer = a ieși din casă pentru a respira aer proaspăt. 2. Văzduh, atmosferă. ◊ Expr. A fi (sau a se simți) ceva în aer = a exista semne că se pregătește ceva (în ascuns). A pluti în aer, se spune despre ceva care nu se sprijină pe realitate. ♦ Climă, climat. 3. Înfățișare, aspect, expresie, fizionomie. ◊ Expr. A avea aerul că... (sau să...) = a da impresia că... A-și da (sau a-și lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se făli. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (și cu înțelesurile fr. air).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁER s. 1. (înv.) spirit. (Un curent de ~.) 2. v. văzduh. 3. v. climă. 4. v. fizionomie.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁER s. (BIS.) epitaf, (pop.) pocrovăț. (Cu aerul se acoperă vasele liturgice.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
áer (áere), s. n. – 1. Văzduh. – 2. Aspect, înfățișare. – Mr., megl. aeru. În mr. și aera (‹ ngr. ἀέρας). Lat. āēr (Pușcariu 43; REW 240; DAR); cf. alb. ajër, it. aria, (ven. aiere, sard. aera, engad. ajer), prov., sp. aire, fr. air, v. sp. aer, port. ar. Sensul 2 este împrumutat din fr. A intrat în conflict cu contribuțiile neol., a căror bază este identică; astfel, aera pare să se întemeieze pe aer, dar reproduce fr. aérer etc. Nu mai menționăm numeroasele der. neol. referitoare la aviație. Der. aera, vb. (a aerisi), din fr.; aereală, s. f. (esență); aerel, s. n. (assa foetida); aeresc, adj. (aerian); aerian, adj.; aerisi, vb.; din ngr. ἀερίζω (Gáldi 138); aeriseală, s. f. (aerisire); aeronaut, s. m.; aeroplan, s. n.; aeros, adj. (aerian, vaporos).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
áer (áere), s. n. – Văl cu care se acoperă vasele liturgice. Ngr. ἀήρ. Fonetismul indică o contaminare cu aer, pe care îl precedă.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
áer s. n. (sil. a-er], (atitudine, obiecte de cult) pl. áere
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*1) áer (saŭ și áĭer) n., pl. e (lat. aër, -aëris, d. vgr. aér, ngr. aéras, aéri; it. aria, vpv. sp. aire, fr. air, pg. ar. V. arie 2). Gazu pe care-l respirăm și care formează atmosfera: aer curat, stricat, sănătos, nesănătos, rece, cald. – A lua aer, a ĭeși la plimbare în aeru liber. Văzduh, atmosferă: a pluti în aer. Aspect (după fr.): aeru vesel al unuĭ cîștigător la loterie, al uneĭ vile. Atitudine: a avea, a-țĭ da, a-țĭ lua aer de savant. A-țĭ da saŭ a-țĭ lua aere, a-țĭ lua ifos, a te arăta grozav. – Chim. Aeru pur nu e un element simplu, cum credeaŭ ceĭ vechĭ, ci un amestec de elemente format din 21 de părțĭ de oxigen și 79 de azot, pintre [!] care e amestecat și argon 1ǀ100, acid carbonic, abur de apă ș. a. El joacă un mare rol în natură: e indispensabil viețiĭ animalelor și plantelor; întreține arderea și respirațiunea, care e tot o ardere; e transmițătoru sunetuluĭ; în fine industria-l utilizează ca forță motrice într' o mulțime de împrejurărĭ, între altele la navigațiunea cu pînze și la morile de vînt. Galilei și, după el, discipulu săŭ Torricelli stabiliră că aeru e greŭ, de unde se derivă presiunea atmosferică. Acesteĭ proprietățĭ i se datorește suirea apeĭ în pompe, nu, cum se credea în ainte [!], „aversiuniĭ naturiĭ contra vidului”.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) aer (saŭ și áĭer) n., pl. e (mgr. și vsl. air, după aer 1. Vălu cu care se acopere potiru, procovăț (Rar). Față de masă brodată pe care e pictat Hristos răstignit și care se expune în biserică la ortodocși în Vinerea Pașteluĭ (El reprezentă [!] peatra [!] care acoperea mormîntu luĭ Hristos.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁERE s. pl. v. ifose.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GOL DE AER zonă din atmosfera terestră în care o aeronavă întălnește un curent de aer descendent puternic.
Sursa: GTA
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PIRAT AL AERULUI, persoană care săvârșește un act de piraterie aeriană (v.).
Sursa: GTA
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
áer, aere s. n. 1. Amestec de gaze care constituie atmosfera terestră. 2. Sfântul aer = bucată de stofă sau de pânză, de obicei pictată sau țesută cu imaginea lui Hristos mort, cu care se acoperă cinstitele daruri și care simbolizează firmanentul pe care s-a ivit steaua magilor sau piatra de deasupra mormântului lui Hristos; acoperământul mare, provcovăț. – Din lat. aer, aeris.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
aer-plămân-aer expr. (glum.) țigară
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-i trage (cuiva) una de adoarme în Gara de Nord / de joacă zaruri cu măselele din gură / de se plictisește în aer expr. (adol.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva) rău.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a lua o gură de aer expr. a face o plimbare scurtă
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a schimba aerul expr. (intl.) a ieși la furat.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-și da aere / ifose expr. a se grozăvi, a se îngâmfa.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
curte de aer expr. (intl.) penitenciar.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink