AER², aere, s. n. (Bis.) 1. Bucată de stofă sau de pânză, de obicei pictată sau țesută cu imaginea lui Hristos mort, cu care se acoperă vasele liturgice. 2. Epitaf (2). – Din ngr. aër.

aer² sn [At: DOSOFTEI, ap. HEM 416 / Pl: ~e / E: ngr ἀμρ] (Bis) 1 Cel mai mare dintre cele trei văluri cu care se acoperă discul și potirul Si: procovăț, poalele de la icoane. 2 Văl care simbolizează piatra de pe mormântul lui Isus Si: epitaf.

AER² (pl. -re) sn. ⛪ 1 Văl cu care se acoper sfintele daruri ¶ 2 Spec. Vălul cel mare care se pune la proscomidie, unde înfățișează cerul pe care s’a arătat steaua la nașterea Mîntuitorului; vălul de pe sfînta masă care înfățișează piatra pusă pe mormîntul lui Hr.: Domnul nostru Isus Christos cum este zugrăvit pe sfîntul ~ (DEM.) [gr. άήρ].

AER², aere, s. n. (Bis.) 1. Bucată de stofă sau de pânză, de obicei pictată sau țesută cu imaginea lui Cristos mort, cu care se acoperă vasele liturgice. 2. Epitaf (2). – Din ngr. aēr.

AER², aere, s. n. (Bis.) Epitaf (2).

AER², aere, s. n. (Bis.) 1. Acoperămînt de stofă sau de pînză cu care se acoperă vasele liturgice. 2. Epitaf (2). – Ngr. aer.

AER² ~e n. bis. Bucată de pânză pe care este țesută imaginea lui Iisus Hristos mort; epitaf. /<gr. aer, sl. airu

aèr n. vălul cel mare care (precum aerul pământul) acopere sfintele daruri; și aerul l’oiu pune pe al Slatinei altar AL. [Gr. bizantin AÈR, vorbă identică cu cea precedentă, luată la figurat].

2) aer (saŭ și áĭer) n., pl. e (mgr. și vsl. air, după aer 1. Vălu cu care se acopere potiru, procovăț (Rar). Față de masă brodată pe care e pictat Hristos răstignit și care se expune în biserică la ortodocși în Vinerea Pașteluĭ (El reprezentă peatra care acoperea mormîntu luĭ Hristos.

aer (amestec de gaze; aspect; atitudine; obiect de cult) s. n., (atitudini; obiecte de cult) pl. aere (și în: a-și da aere)

aer² (obiect de cult) s. n., pl. aere

aer s. n. (sil. a-er), (atitudine, obiecte de cult) pl. aere

aer

aer.

AER s. (BIS.) epitaf, (pop.) pocrovăț. (Cu aerul se acoperă vasele liturgice.)

AER s. (BIS.) epitaf, (pop.) pocrovăț. (Cu ~ se acoperă vasele liturgice.)

aer (aere), s. n. – Văl cu care se acoperă vasele liturgice. Ngr. ἀήρ. Fonetismul indică o contaminare cu aer, pe care îl precedă.

aer, aere s. n. 1. Amestec de gaze care constituie atmosfera terestră. 2. Sfântul aer = bucată de stofă sau de pânză, de obicei pictată sau țesută cu imaginea lui Hristos mort, cu care se acoperă cinstitele daruri și care simbolizează firmanentul pe care s-a ivit steaua magilor sau piatra de deasupra mormântului lui Hristos; acoperământul mare, provcovăț. – Din lat. aer, aeris.