Ad-hoc (lat. „Pentru aceasta”, „creat pentru un anume scop”). De aceea adunările ținute în Muntenia și Moldova în anul 1857, cu scopul de a cere unirea țărilor române, au fost denumite „divanuri ad-hoc”. Grigore Alexandrescu folosește expresia în poezia sa O profesiune de credință: „…am cuvinte să cred că la Divanul Ad-hoc Bine lumii o să fac și rol nobil o să joc”. Cuvintele „ad-hoc” se întrebuințează și în vorbirea curentă. Bunăoară, cînd cineva născocește un motiv pentru a se eschiva de la o treabă, sau pentru a-și susține o părere, se poate spune că e un pretext, sau un argument inventat ad-hoc. De acest înțeles al expresiei se servește Vlahuță cînd scrie: „…ți-ai înjghebat o logică de ocazie, un sistem ad-hoc de a gîndi”. IST.