DIALECTOLOGIE s. f. Disciplină a lingvisticii care studiază dialectele și graiurile unei limbi. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologie.

dialectologie sf [At: ȘĂINEANU² / P: di-a~ / Pl: ~ii / E: fr dialectologie] Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul dialectelor (2) și a graiurilor unei limbi.

DIALECTOLOGIE s. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul dialectelor și al graiurilor (unei limbi). [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectologie.

DIALECTOLOGIE s. f. Ramură a lingvisticii, care se ocupă cu studiul dialectelor și al graiurilor unei limbi. Antiistorismul este o piedică esențială în studiul problemelor de istoria limbii, dialectologie, lexic sau gramatică. MACREA, F. 12. – Pronunțat: di-a-.

DIALECTOLOGIE s.f. Ramură a lingvisticii care studiază dialectele și graiurile unei limbi. [Gen. -iei. / < fr. dialectologie, cf. gr. dialektos – dialect, logos – știință].

DIALECTOLOGIE s. f. ramură a lingvisticii care studiază dialectele și graiurile unei limbi. (< fr. dialectologie)

DIALECTOLOGIE f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul dialectelor și a graiurilor unei limbi. [Art. dialectologia; G.-D. dialectologiei; Sil. -gi-e] /<fr. dialectologie

dialectologie f. studiul științific al dialectelor.

* dialectologíe f. (dialect și -logie). Studiu științific al dialectelor.

dialectologie (desp. di-a-) s. f., art. dialectologia, g.-d. dialectologii, art. dialectologiei

dialectologie (di-a-) s. f., art. dialectologia, g.-d. dialectologii, art. dialectologiei

dialectologie s. f. (sil. di-a-), art. dialectologia, g.-d. dialectologii, art. dialectologiei

DIALECTOLOGIE s. f. (< fr. dialectologie, cf. gr. dialektos „grai”, „dialect” + logos „știință”): ramură a lingvisticii care studiază și descrie dialectele și graiurile unei limbi sau ale unui grup de limbi, formele particulare în care un idiom se diversifică geografic (în spațiu). Aceasta se realizează prin observarea și înregistrarea faptelor pe teren și apoi prin interpretarea lor. D. evidențiază aspectul originar și fundamental de existență a limbajului, aspectul vorbit. Pentru aceasta sunt folosite diverse metode: cercetarea monografică a graiurilor și dialectelor, metoda geografiei lingvistice (în special atlasele lingvistice), arhivele fonogramice etc. D. se diversifică în: a) d. istorică: studiul dialectelor, pe baza atestării formelor în documente și în texte vechi, în glosare etc., adică în perspectivă diacronică. b) d. socială: studiul dialectelor sociale, utilizate de sau referitoare la anumite grupuri sociale. c) d. structurală (structuralistă): studiul dialectelor cu ajutorul unor metode moderne, structurale, care permit o prezentare la diverse niveluri de abstractizare și o evidențiere a elementelor constante și variabile ale unităților luate în discuție. D. a fost uneori echivalată – intenționat sau neintenționat – cu geografia lingvistică, ceea ce nu corespunde adevărului (v. geografie lingvistică).

DIALECTO- „grai, dialect”. ◊ gr. dialektos „grai, vorbire” > fr. dialecto-, engl. id., germ. dialekto- > rom. dialecto-. □ ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în dialectologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază graiurile și dialectele unei limbi; sin. glotologie (1).