comando sn [At: DN² / Pl: ~uri / E: fr commando] Corp militar cu efectiv redus, organizat și antrenat pentru acțiuni deosebite, executate în condiții speciale.

COMANDO s.n. 1. Corp de trupe în timpul războiului buric din Africa. 2. Detașament cu efectiv redus, constituit din oameni selecționați și instruiți în mod special pentru acțiuni dificile și periculoase, în condiții speciale (subversiuni, debarcare, desant aerian, acțiuni în spatele frontului inamic etc.). [Pl. -uri. / < fr., port. commando, cf. germ. Kommando].

COMANDO s. n. detașament redus, instruit special pentru acțiuni dificile și periculoase.

comando s. n. Grup de persoane antrenat în vederea unor acțiuni primejdioase ◊ „Pe de altă parte, 12 milioane de dolari vor fi destinați procurării de material și arme pentru poliție. «Comandoul antirăpiri» a fost trecut sub comandamentul unic al Departamentului administrativ al securității. În 1977, 80 de persoane au fost răpite în Columbia, dintre care 12 în ultimele două săptămâni.” R.l. 6 I 78 p. 6. ◊ „Grănicerii zambieni au interceptat o unitate rhodesiană de comando care se pregătea să arunce în aer un pod de pe fluviul Zambezi.” R.l. 17 I 79 p. 6; v. și Sc. 19 VI 79 p. 4; v. și desantist [și comandou] (cuv. port. transmis prin fr. commando; cf. germ. Kommando; PR, DHLF 1943; DP; DEX, DN3)

COMANDO comandouri n. Corp de trupe organizat și antrenat în mod special pentru acțiuni deosebite. /<fr. commando

comando s. n., art. comandoul; pl. comandouri

comando s. n., art. comandoul; pl. comandouri

comando s. n., art. comandoul; pl. comandouri

COMANDO formație militară cu efectiv mic special instruită pentru misiuni speciale, acționând izolat. Comandourile pot fi constituite din trupe de cercetare-diversiune sau din formațiuni paramilitare și au ca principale procedee de acțiune: ambuscada, diversiunea și sabotajul. De obicei comando sunt desante sau parașutate.