ȚICLĂ, țicle, s. f. (Reg.) Instrument pentru pescuit raci. – Et. nec.

țiclă⁵ sf vz țiglă¹

țiclă³ sf vz țaglă¹

țiclă¹ sf [At: CADE / V: ~clu (Pl: țicluri) sn, țiglă, țihlă, țuclă, țuglă sf, țoglu sn / Pl: ~le / E: ns cf țic⁴, mg szikla] 1 (Reg) Vârf ascuțit de deal, de munte Si: pisc². 2 (Trs) Ridicătură înaltă de pământ. 3 (Mar; Trs) Vârf ascuțit de stâncă Si: stei, stâncă, țiclet, țiflă¹ (1). 4 (Reg; îf țuclă) Moțul de pe capul ciocârlanului Si: (reg) țugui¹ (11). 5 (Reg; îf țoglu) Țurțur¹ (1). 6 (Reg; îf țiclu) Unealtă de tăiat și de scobit, de forma unui ciocan, cu capetele lungi și ascuțite.

țiclă⁴ sf vz țeclă

țiclă² sf [At: BĂCESCU, PĂS. 168 / V: (2) țâcră / E: fo cf țic¹] (Trs) 1 (Orn) Ciocănitoare (Dentrocopus medius). 2 (Iht) Câră (Cobitis aurata balcanica).

ȚICLĂ, țicle, s. f. Instrument pentru pescuit raci. – Et. nec.

ȚICLĂ, țicle, s. f. Instrument pentru pescuit raci, făcut dintr-un băț scurt, cu o despicătură la un capăt, unde se pune momeala.

ȚIGLĂ¹, țigle, s. f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din sb. cigla.

țaclă sf vz țaglă¹

țaglă³ sf vz țiglă¹

țaglă¹ sf [At: ARHIVA R. II, 21/21 / V: țaclă, țagră (Pl: țagre, țăgre, țegre, țăgri), țig~, țiclă / Pl: ~le, (reg) țegle / E: ger Zagel] 1 Vârf ascuțit (al unei săgeți, al unei sulițe, al unui par etc.). 2 (Îe) Cu ochii ~ Cu privirea ațintită. 3 (Îe) A se uita ~ (sau țiclă) A se uita fix, atent. 4 (Îe) A rămâne ~ A rămâne cu privirea ațintită la ceva. 5 (Îae) A rămâne nemișcat. 6 (Reg; îe) A sta cu ochii ~ (pe ceva sau pe cineva) A nu slăbi din ochi. 7 (Reg; îae) A urmări de aproape (ceva sau pe cineva). 8 (Reg; îe) A sta ~ pe (cineva) A cicăli pe cineva. 9 (Reg; îae) A certa pe cineva. 10 (Îf țiglă) Vergea de lemn (sau, mai rar, de fier) ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige Si: frigare. 11 (Îf țiglă) La țiglă Fript în țiglă (10) deasupra jeraticului. 12 (Bot; reg; îf țiglă; îc) Țigla-gâștei Păpădie (Taraxacum officinale). 13 (Rar; îf țiglă; cu determinări introduse prin prep „de” care arată felul cărnii) Păsări sau bucăți de carne înfipte într-o frigare. 14 (Rar; îf țiglă; cu determinări introduse prin prep „de” care arată felul cărnii) Frigarea împreună cu carnea înfiptă în ea. 15 (Reg; îf țiglă) Lăstar. 16 (Îf țiclă, țiglă) Băț folosit la prinderea racilor, având la unul dintre capete o despicătură în care se pune momeală. 17 (Mun; îf țiglă; mpl) Fiecare dintre țepușele care se fixează în cele două rame ale pătulului de porumb, pentru a ține știuleții să nu cadă. 18 (Mun; îaf; mpl) Țepușe care se înfig în talpa (sau în ramele) pătulului de cărat snopi. 19 (Reg) Vergea de lemn folosită la făcutul gardurilor. 20 (Trs) Zăbrea (de lemn). 21 (Trs; pex) Obiect (portiță, suport etc.) făcut din zăbrele. 22 (Trs; Ban) Fiecare dintre cele două prăjini pe care se așază coșciugul pentru a fi dus la groapă. 23 (Reg) Carâmb la loitră. 24 (Reg) Surcea cu diferite întrebuințări. 25 (Reg) Zăvor la ușă. 26 (Ban; îf țagră) Pirostrie. 27 (Teh) Semifabricat de oțel cu secțiunea dreptunghiulară sau circulară, din care se laminează bare, sârme etc. și din care se forjează sau se ștanțează diferite piese Si: biletă.

țagră¹ sf vz țaglă¹

țâcră sf vz țiclă²

țeclă sf [At: ANON. CAR. / V: țeglă, țic~, țiglă, țeiglă, țfe~, țve~, țulcă / Pl: ~le / E: mg cékla] (Bot; Trs) 1 Sfeclă. 2 (Șîs ~ roșie) Sfeclă roșie (Beta vulgaris). 3 (Îs) ~ albă Sfeclă albă (Beta cicla). 4 (Îs) Țiclă de țucur Sfeclă de zahăr (Beta altissima).

țeglă² sf vz țiglă¹

țeglă¹ sf vz țeclă

țeiglă sf vz țeclă

țfeclă sf vz țeclă

țiclu¹ sn vz țiclă¹

țiglă⁴ sf vz țiclă¹

țiglă¹ sf [At: (a. 1795) IORGA, S. D. XII, 119 / V: țeg~, (reg) țiclă, țag~ / Pl: ~le / E: ger Ziegel] 1 (Adesea csc) Piesă de argilă arsă, de sticlă sau de ciment, de obicei în formă de placă dreptunghiulară, folosită pentru executarea unor învelitori de acoperiș Si: (reg) cirip¹ (1). 2 (Ban; șîs ~ arsă) Cărămidă (1). 3 (Îs) ~ de pământ (sau nearsă, crudă) Chirpici.

țiglă² sf vz țaglă¹

țiglă³ sf vz țeclă

țihlă² sf vz țiclă¹

țoglu² sn vz țiclă¹

țuclă sf vz țiclă¹

țuglă sf vz țiclă¹

țulcă sf vz țeclă

țveclă sf vz țeclă

zagele^[1] sfp vz țaglă

ȚAGLĂ (pl. -le) sf. 1 ‡Vîrf de săgeată ¶ 2 Trans. Fie-care din prăjinile pe care se poartă coșciugul mortului (VIC.) ¶ 3 F A rămînea ~, a rămînea cu ochii pironiți, încremenit: am rămas încremenit, cu ochii ~ (DLVR.).

❍ȚIGLĂ¹, ❍ȚÎGLĂ¹ (pl. -le) sf. Cărămidă subțire, bine arsă, întrebuințată la învelitul caselor [srb. cigla < germ. Ziegel].

❍ȚÎGLĂ... 👉 ȚIGLĂ...

ȚIGLĂ¹, țigle, s. f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din scr. cigla.

ȚAGLĂ, țagle, s. f. 1. Semifabricat de oțel cu secțiunea pătrată din care se laminează bare, sîrmă etc. sau din care se forjează și se ștanțează diferite piese. 2. Partea ascuțită a unui par, care intră în pămînt. ◊ Expr. A rămîne cu ochii țaglă = a rămîne cu ochii țintă, pironiți, încremeniți, ficși. Tudose rămîne cu ochii țaglă în căciula cerșetorului. DELAVRANCEA, O. II 280.

ȚIGLĂ¹, țigle, s. f. (Adesea cu sens colectiv) Piesă de argilă arsă, de sticlă sau de ciment în formă de placă dreptunghiulară, folosită pentru executarea unor tipuri de învelitori de acoperiș. Era o casă la marginea satului, învelită cu țiglă. PREDA, Î. 133. Pătratul din stînga era făcut din ziduri înalte, cu acoperiș țuguiat de țiglă. CĂLINESCU, E. O. I 110. Cîrciuma... avea acoperișul de țiglă. REBREANU, I. 32. Peste țigla cazărmii au căzut primii fulgi de zăpadă. SAHIA, N. 113.

ȚAGLĂ s.f. Semifabricat de oțel, cu secțiunea pătrată, obținut din blumuri; biletă. [< germ. Zaggel].

ȚAGLĂ ~e f. Semifabricat de oțel din care se laminează bare, sârme etc. ori se forjează piese. /<germ. Zageal

ȚIGLĂ ~e f. Material de construcție în formă de plăci, fabricat din argilă arsă sau din ciment, folosit pentru acoperit; oală. Acoperiș de ~. [G.-D. țiglei] /<sb. cigla

țaglă f. țintă: cu ochii țaglă. [Origină necunoscută].

țiglă f. cărămidă de pământ ars pentru învelit case. [Serb. ȚIGLA (din nemț. Ziegel)].

țáclă și țáglă f., pl. e (cp. cu germ. zacke, țepușă, și ung. csák, vîrf. V. țăcălie, înțăglat, țiglă 2 și cĭoaclă). Vechĭ (țaglă). Vîrf de săgeată. Azĭ. Munt. A te uĭta țaglă (saŭ țaclă), a te uĭta țintă, fix, atent: cu ochiĭ țaclă (Oltenița, VR. 1912, 10, 53). Trans. (țaglă). Manelă (doŭă la număr) pe care se poartă secriu la țară. V. ațintesc.

țáglă, V. țaclă.

1) țíglă f., pl. e (sîrb. cigla, bg. cikla, rut. cegla, germ. ziegel, vgerm. tegel, d. lat. tégula, olană [d. tégere, a acoperi] de unde vine și it. tégola, fr. tuile; ung. [d. germ.] tégla. V. pro-tejez). Vest. Placă de pămînt ars de acoperit casa.

țiclă (reg.) (desp. ți-clă) s. f., g.-d. art. țiclei; pl. țicle

țiclă (reg.) (ți-clă) s. f., g.-d. art. țiclei; pl. țicle

țiclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. țiclei; pl. țicle

țaglă (desp. ța-glă) s. f., g.-d. art. țaglei; pl. țagle

țiglă (desp. ți-glă) s. f., g.-d. art. țiglei; pl. țigle

țaglă (ța-glă) s. f., g.-d. art. țaglei; pl. țagle

țiglă (ți-glă) s. f., g.-d. art. țiglei; pl. țigle

țaglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. țaglei; pl. țagle

țiglă (plăcuță de argilă, frigare) s. f. (sil. -glă), g.-d. art. țiglei; pl. țigle

țiglă

țiglă, -gle.

țiglă (-le), s. f. – Placă de argilă, ceramică etc. pentru învelit casele. Germ. Ziegel (Borcea 216; Tiktin) prin intermediul sb. cigla (Miklosich, Fremdw., 81; Cihac, II, 433; cf. REW 8618), pol. cegla, rut. tjaglij (Byhan 336). – Der. țiglar, s. m. (persoană care face sau pune țigla).

a nu avea toată țigla pe casă expr. (adol.) a fi nebun

cu ochii în patru / în țaglă expr. atent, vigilent.

țiglă, țigle s. f. (glum.) bască.

ȚAGLĂ s. (TEHN.) biletă. (~ pentru bare, sârme.)

ȚAGLĂ s. v. năsălie.

ȚIGLĂ s. (CONSTR.) (reg.) oală.

țaglă s. v. NĂSĂLIE.

ȚAGLĂ s. (TEHN.) biletă. (~ pentru bare, sîrme.)

ȚIGLĂ s. (CONSTR.) (reg.) oală.

țiclă, țicle, s.f. (reg.) 1. instrument de pescuit raci. 2. vârf, ridicătură de pământ. 3. țugui. 4. ciocănitoare.

țaglă, țagle, s.f. (reg.) 1. țepușă, vergea, zăbrea, prăjină, așchie. 2. zăvor. 3. pirostrie.

țeglă s.f. (reg.) sfeclă.

țáglă, țagle, s.f. (reg.) Zăvor de la ușă; vârtej, riglu, batcă. – Din germ. Zaggel (DEX, MDA).

țaglă, țagle, s.f. – (reg.) Zăvor de la ușă; vârtej, riglu, batcă (ALRRM, 1971: 265). – Din germ. Zaggel (DEX, MDA).

țaglă, -e, s.f. – Zăvor de la ușă; vârtej, riglu, batcă (ALR 1971: 265). – Probabil din germ. Zaggel „partea ascuțită a unui par, care intră în pământ”.