ȘTAFÉTĂ, ștafete, s. f. 1. (Înv.) Curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; ștafetar. 2. Scrisoare, mesaj urgent dus de un curier special: p. ext. veste, știre. ◊ Expr. Fam. A umbla cu ștafeta sau a duce ștafeta = a purta vorba, a bârfi, a cleveti. 3. Concurs sportiv la alergări, schi, înot etc., care constă în parcurgerea unei distanțe regulamentare în patru părți egale, de către o echipă compusă din patru persoane, care străbat succesiv distanța repartizată, cu obligația de a transmite coechipierului următor un obiect convențional, care trebuie dus la punctul final. ♦ Obiect convențional care se transmite succesiv într-o astfel de competiție. ♦ Sportiv care participă la o ștafetă (3). – Din it. staffetta, germ. Stafette.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

ȘTAFÉTĂ ~e f. 1) înv. v. ȘTAFETAR. 2) Mesaj urgent transmis printr-un curier special. ◊ A umbla cu (sau a duce) ~a a răspândi zvonuri, vorbe calomnioase; a bârfi. 3) Probă sportivă constând din patru etape parcurse succesiv de participanți, care transmit coechipierului următor un obiect convențional. 4) Obiect care se transmite de la un sportiv la altul în această probă, 5) fig. Tradiție demnă de urmat, transmisă de la o generație la alta. A prelua ~a. /<it. staffeta, fr. estafétte
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

ȘTAFÉTĂ s. f. 1. (în trecut) curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente. 2. probă sportivă pe echipe (la atletism, natație etc.) care se desfășoară pe distanțe împărțite pe etape, fiecare distanță fiind străbătută de către un concurent care transmite coechipierului următor un obiect convențional. ◊ sportivul care ia parte. ◊ obiectul însuși. (< it. staffetta, germ. Stafette)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

ȘTAFÉTĂ s.f. Probă sportivă pe echipe (la atletism, natație etc.), care se desfășoară pe distanțe împărțite pe etape, fiecare distanță fiind străbătută de către un concurent, care transmite coechipierului următor un obiect convențional. ♦ Obiectul însuși. [< rus. estafeta, germ. Stafette, cf. it. staffetta].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

ștafétă (-te), s. f. – 1. Trimis, mesager. – 2. Mesaj, scrisoare. – 3. (Fam.) Bîrfitor, clevetitor. – Var. stafetă. It. staffetta, parțial prin intermediul germ. Stafette, pol. sztafeta (Tiktin; Iordan, Dift., 100; cf. Roesler 576). – Der. ștafetar, s. m. (rar, mesager).
Sursa: DER | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

ȘTAFÉTĂ s. curier, mesager, (înv. și reg.) olac, olăcar, (înv.) menzil, paic, pion, poștă, tabelar, tătar, vătășel. (A sosit o ~ călare.)
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

ȘTAFÉTĂ s. v. știre, veste.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

ștafétă s. f., pl. ștaféte
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

a duce poșta / ștafeta expr. 1. a bârfi. 2. a se ține de intrigi.
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink