ȘOLTUZ, șoltuzi, s. m. Titlu dat în Evul Mediu în Moldova cârmuitorului unui oraș, care era ajutat în activitatea sa de un sfat format din 6-12 pârgari; persoană care avea acest titlu. – Din pol. szoltys.

șoltuz sm [At: (a. 1458) D. BOGDAN, GL. 227 / V: (îvr) ~toz, ~tuj / Pl: ~i / E: pn szoltys cf mg sóltész, ger Scholtheiss] 1 (Mol; înv) Titlu dat în Evul Mediu cârmuitorului unui oraș, care era ajutat în activitatea sa de un consiliu format din 12 pârgari Si: (înv) județ, voit. 2 (Mol; înv) Persoană care avea titlul de șoltuz (1) Si: (înv) județ, voit. 3 (Mol; înv) Șef² (1) al unei comunități străine dintr-un oraș. 4 (Reg; rar) Primar al unui sat.

ȘOLTUZ, șoltuzi, s. m. Titlu dat în evul mediu în Moldova cârmuitorului unui oraș, care era ajutat în activitatea sa de un sfat format din 6-12 pârgari; persoană care avea acest titlu. – Din pol. szoltys.

ȘOLTUZ, șoltuzi, s. m. (Învechit și arhaizant) Cap al unei comune urbane în Moldova (ajutat în activitatea sa de un sfat format din 6-12 pîrgari). Acesta-i jupîn Savin, șoltuzul! SADOVEANU, O. I 510.

ȘOLTUZ ~i m. (în Moldova medievală) Căpetenie a unei așezări orășenești. /<pol. szoltys

ȘOLTUZ s.m. (Mold.) Cîrmuitorul unui oras. Au plătit șoltuzul butea ce de vin. NECULCE. Etimologie: pol. szoltys.

șoltuz m. od. capul unei comune urbane (în Moldova): șoltuzul și pârgarii formau municipalitatea. [Ung. SÓLTÉSZ (din nemț. Schultheiss); v. pârcălab].

șoltúz m., pl. jĭ (ung. soltész, d. mgerm. scholteisze, ngerm. schultheiss, de unde și pol. szoltys). Vechĭ. Primar urban în Moldova, numit și voĭt, ĭar în Țara Rom. județ. (El era ajutat de consiliu celor 6 orĭ 12 pîrgarĭ). V. pîrcălab și ispravnic.

șoltoz sm vz șoltuz

șoltuj sm vz șoltuz

șoltuz s. m., pl. șoltuzi

șoltuz s. m., pl. șoltuzi

șoltuz s. m., pl. șoltuzi

ȘOLTUZ s. (IST.) județ, (prin Mold.) voit. (~ al unui oraș.)

ȘOLTUZ s. (IST.) județ, (prin Mold.) voit. (~ al unui oraș.)

șoltuz (-uji), s. m. – Conducătorul unui oraș, primar în Mold. Germ. Schultheiss, prin intermediul pol. szołtys mag. soltész (Cihac, II, 391), cf. it. sculdascio (Battisti, V, 3430).