învălătucire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: învălătuci] 1-2 Strângere sub formă de (ghem sau) sul Si: învălătucit¹ (1-2). 3 (Reg) Împiedicare în mers Si: învălătucit¹) 4 Operație de construire a pereților caselor țărănești din vălătuci Și# învălătucit^{1 (4).

ÎNVĂLĂTUCIRE, învălătuciri, s. f. Acțiunea de a învălătuci și rezultatul ei; p. ext. construirea pereților unei case (țărănești) din vălătuci. Arhitrava orizontală este... terminată la cele două capete ale ei cu învălătuciri aurite. CAMIL PETRESCU, O. II 409.

învălătuci [At: N. COSTIN, ap. GCR. II, 9/33 / Pzi: ~cesc / E: în- + vălătuc] 1-4 vtr A (se) face (ghem sau) sul Si: a (se) înfășură, a (se ) încolăci. 5 vt A construi un perete din vălătuci. 6 vr (Reg) A se împiedica în mers.

ÎNVĂLĂTUCI, învălătucesc, vb. IV. Tranz. A înfășura, a încolăci; a face ghem, sul, vălătuc. Ce zici dumneata de asta? a urmat ea scuturîndu-și zulufii învălătuciți în hîrtie. SADOVEANU, N. F. 138. Apucă pe Păunaș adormit, îl învălătuci în scutece și în șorț. GALACTION, O. I 165. Învălătucește struna pe deget și o face ghemușor. SEVASTOS, N. 5. ◊ Refl. Fig. Acum norii de fum negru... se învălătuceau înălțîndu-se pînă se topeau iar în văzduhul gălbui și tulbure. CAMIL PETRESCU, O. II 228.

A ÎNVĂLĂTUCI ~esc tranz. 1) A face să se învălătucească; a înfășura; a încolăci. 2) A înveli de jur împrejur; a înfășura. /în + vălătuc

A SE ÎNVĂLĂTUCI mă ~esc intranz. 1) A se fixa prin mișcare de rotație (în jurul unui obiect); a se înfășura; a se încolătăci. 2) A se face vălătuc. /în + vălătuc

ÎNVĂLĂTUCI vb. (Mold.) A înfășură. Trii peri din cosița-i zmulgîndu-i, unul la grumazi, altul la brațe, iar al triilea la mijloc îm[i] învălătuci. CANTEMIR, IST. ◊ Fig. Săracul, învălătucit de grijă și de primejdii. NCCD, 30S; cf. N. COSTIN; NCCD, 355. ♦ A încurca, a împiedica. Picioarele a fugi se împiadecă și în toate ierbșoarele se învălătucesc. CANTEMIR, IST. ◊ Fig. Istoria din sine chiară și curată iaste, însă cu tîlcurile ... mai mult înnecîndu-să si invălătucindu-să ... slobod să umble... nu va putea. CANTEMIR, HR. Etimologie: pref. în- + vălătuc + suf. -i. Vezi și învălătucit, învălătucitură.

învălătucì v. a rostogoli cu vălătucul, a face val, a înfășură.

învălătucésc v. tr. (d. vălătuc). Fac vălătuc, răsucesc, învîrtesc: a învălătuci un covor, o foaĭe de hîrtie, o frunză. Înfășor: a învălătuci o curea pe un băț. Înfășor, învelesc, acoper într’un vălătuc: a învălătuci o stofă într’o hîrtie. V. vălătucesc.

învălătucire s. f., g.-d. art. învălătucirii; pl. învălătuciri

învălătucire s. f., g.-d. art. învălătucirii; pl. învălătuciri

învălătucire s. f., g.-d. art. învălătucirii; pl. învălătuciri

învălătuci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucesc, 3 sg. învălătucește, imperf. 1 învălătuceam; conj. prez. 1 sg. să învălătucesc, 3 să învălătucească

învălătuci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucesc, imperf. 3 sg. învălătucea; conj. prez. 3 să învălătucească

învălătuci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucesc, imperf. 3 sg. învălătucea; conj. prez. 3 sg. și pl. învălătucească

ÎNVĂLĂTUCIRE s. v. încolăcire.

ÎNVĂLĂTUCIRE s. încolăcire, înfășurare, răsucire, sucire, (rar) încolăceală, încolăcitură, vălătuceală. (~ unui obiect flexibil în jurul...)

ÎNVĂLĂTUCI vb. v. încolăci.

ÎNVĂLĂTUCI vb. a (se) ghemui, a (se) încîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (S-a ~ în jurul...)

A se învălătuci ≠ a se dezvălătuci

A învălătuci ≠ a dezvălătuci