ÎNCOVOIETÚRĂ, încovoieturi, s. f. Partea încovoiată a unui obiect; curbură, sinuozitate, încovoială. – Încovoia + suf. -tură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCOVOIETÚRĂ s. 1. îndoitură, răsucitură. (~ unei bare.) 2. v. curbură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încovoietúră s. f., g.-d. art. încovoietúrii; pl. încovoietúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încovoĭetúră f., pl. ĭ. Rezultatu încovoĭeriĭ, îndoitură, parte încovoĭată.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink