îndoitură sf [At: LB / P: ~do-i~ / Pl: ~ri / E: îndoi + -tură] 1 Parte, loc în care un obiect a fost sau este îndoit. 2 (Rar) Cotitură. 3 (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. 4 Amestec în părți egale din două lucruri (lichide, bucate etc.). 5 (Agr) Grâu amestecat cu secară. 6 (Reg) Mâncare din mălai Cf turtoi.

ÎNDOITURĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul îndoit al unui obiect flexibil. Așa a adormit cu obrazul îngropat în îndoitura cotului. C. PETRESCU, C. V. 275. ♦ (Rar) Cotitură. Drumul se dă după îndoiturile Oltului, schimbînd priveliștile ca într-o panoramă. VLAHUȚĂ, O. A. II 141. ♦ Adîncitură a unui teren (mai ales muntos); rîpă, prăpastie. De prin îndoiturile posomorîte și adînci ale imensului amfiteatru albăstriu al munților din dreapta, negurile albe se ridicaseră și se mistuiseră în văzduh. HOGAȘ, M. N. 57. ◊ Fig. Sînt mulți artiști cari nu pot să se afunde în toate îndoiturile și ascunzișurile unui suflet și unei inimi rele. GHEREA, ST. CR. II 150.

ÎNDOITURĂ ~i f. Loc unde un obiect este îndoit. [Sil. -do-i-] /a îndoi + suf. ~itură

îndoitură f. 1. efectul îndoirii materiale; 2. cută.

îndoitúră f., pl. ĭ. Locu unde ceva e îndoit: îndoitura uneĭ vergĭ, unuĭ deget, uneĭ peĭ, uneĭ stofe, uneĭ hîrtiĭ.

îndoitură (desp. -do-i-) s. f., g.-d. art. îndoiturii; pl. îndoituri

îndoitură (-do-i-) s. f., g.-d. art. îndoiturii; pl. îndoituri

îndoitură s. f., g.-d. art. îndoiturii; pl. îndoituri

ÎNDOITURĂ s. v. cot, cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, ocol, răsucitură, serpentină, sinuozitate, sârjoacă, șerpuire, șerpuitură.

ÎNDOITURĂ s. 1. v. încovoietură. 2. v. curbură. 3. v. boțitură. 4. cută, (rar) răsfrângătură, răsfrânsătură, răsfrântură. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)

ÎNDOITURĂ s. 1. încovoietură, răsucitură. (~ unei bare.) 2. arcuire, curbură, încovoială, încovoietură. (O ușoară ~.) 3. boțitură, creț, cută, încrețitură. (~ a pantalonilor necălcați.) 4. cută, (rar) răsfrîngătură, răsfrînsătură, răsfrîntură. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)

îndoitură s. v. COT. COTITURĂ. CURBĂ. ÎNTORSĂTURĂ. ÎNTORTOCHETURĂ. OCOL. RĂSUCITURĂ. SERPENTINĂ. SINUOZITATE. SÎRJOACĂ. ȘERPUIRE. ȘERPUITURĂ.

îndoitură, îndoituri, s.f. – (gastr.) Preparate din făină de mălai, cu apă și bicarbonat, uneori și cu coade de ceapă și mărar, coapte pe plită (Faiciuc, 1998: 138). – Din îndoi „a amesteca cu apă” (< în + doi) + suf. -tură (DEX, MDA).

îndoitură, -i, s.f. – (gastr.) Preparate din făină de mălai, cu apă și bicarbonat, uneori și cu coade de ceapă și mărar, coapte pe plită (Faiciuc 1998: 138). – Din îndoi „a amesteca cu apă” (în + doi) + -tură.